Doamnele și domnii, în alb, se purtau atât de frumos! Uitasem de spaima înțepăturilor!
Mă adusese tata, de mână, la primele ore ale dimineții, după ce noaptea îi speriasem cu țipetele mele, din cauza unor dureri , despre care nu știam să povestesc prea multe.
Operația de apendicită despre care se vorbea în jurul meu, mai mult pe semne, ca să nu mă tem și mai tare, avea să fie, brusc, peste mulți ani . Tot în urma unor dureri seci.
Am rămas în spital vreo câteva zile, pentru analize, un medic era consăteanul nostru.
Zi de zi, mă vizita mătușa mea, sora cea mică a tatei. Lucra într-o librărie mare.Păstrez amintirea primelor cărți , pe care mi le-a adus atunci, învelite în hârtie foșnitoare, subțire, roz-Nuielușa de alun și Palatul de cleștar.
Mă doare că le-am rătăcit, am în minte doar paginile înalte, scrisul frumos, ilustratele colorate.
Citeam cu voce tare.
Se adunau în patul meu alte două fetițe, rețin numele întreg al uneia- Nela Coporan, am corespondat ani mulți și prenumele celeilalte, Valerica, pe care am căutat-o, fără s-o găsesc, undeva, pe lângă Drăgănești-Vlașca, când am cumpărat Dacia.
Mătușa mea este frumoasă și acum.
Un alt fel de frumusețe, blândă, așezată.
Atunci avea păr lung, purta costum- taior gri, ca turnat pe ea, pantofi cu tocuri înalte. Mă mândream că domnul doctor , cât era el de doctor, se roșea cînd o găsea lângă patul meu...
Când m-a luat de la spital., m-a dus în cămăruța ei îngustă din Piața Romană, cu două ferestre mici, la nivelul străzii.
Dinăuntru ,vedeam mersul grăbit al trecătorilor.
Am pândit-o până când a plecat la serviciu și i-am probat toate rochiile.
Și pantofii .
Cocoțată pe masa cam șubredă, inghesuită într-un colț al camerei, oglindă fiindu-mi geamul de deasupra patului.
Anul trecut, când am mers împreună la teatru, am rugat-o să plecăm mai devreme.
Am vrut să văd fereastra.
Cineva o astupase.
p.s.aveți o mătușă dragă?
Cineva o astupase.
p.s.aveți o mătușă dragă?
Ca de fiecare dată, astfel de postări sunt pline de viaţă şi se citesc cu o atenţie sporită. Îmi place, de fiecare dată, felul în care reuşeşti să le transmiţi. Am şi eu o mătuşă dragă, însă problemele de zi cu zi ne aduc alături la intervale destul de mari de timp...
RăspundețiȘtergereCei mai dragi mi-au fost bunicii...Nu pot să-i uit, au fost unici! Mătuși...nu, sora mamei a fost preocupată exclusiv de proprii ei copii, cu care m-am înțeles bine, doar erau verișorii mei, dar o vedeam mereu nervoasă, așa că am hotărât să n-o mai vizitez decât la ocaziile festive, iar apoi deloc. Nu pare să-i pară prea rău! Mătușile din partea tatălui (rip...) sunt femei foarte ocupate, cu funcții, mă rog, nu ne vedem prea des. Deci nu...n-am avut mătuși! Dar mă bucur că tu ai o asemenea mătușă și încerc să-mi imaginez emoția pe care o retrăiești în amintire sau în căutarea unei ferestre în timp, acum acoperită...de negăsit, sau poate va apărea odată! Aș vrea ca fiica mea să aibă o asemenea mătușă. Sensibil și frumos articol, pagină de viață, duioasă aducere aminte!
RăspundețiȘtergereMătușă dragă nu... cel puțin nu din punctul de vedere al legăturii de sânge, dar, în viața fiecăruia se găsește câte un om care să țină locul de acea mătușă dragă :)
RăspundețiȘtergereCris,
RăspundețiȘtergereExistă persoane care ne marchează puternic viața. Cu dragostea lor, cu duioșie, atenție și tandrețe.
Le datorezi mult!
Eu datorez mult mătușii mele!
Relația mea cu ea este profundă, ca de la fiică la mamă.
De aici, poemul din gândurile mele!
Mirela,
RăspundețiȘtergereS-a întâmplat s-o pierd pe mama tocmai când intram cu adevărat în viață..mătușa mi-a fost alături.Are și ea o fată, dar asta n-a oprit-o nicicum să mă privească cu alți ochi.
Am perceput-o totdeauna într-o lumină specială..
Și eu sunt mătușa cuiva. Este altceva, oricât de bine ne înțelegem.
Știi chestiile astea există .Sau nu.
Este vorba, cred, de acele chimii, care ne leagă sau ne separă.
O seară bună îți doresc!
Frumos spui, Iulia!
RăspundețiȘtergereDa, poți găsi totdeauna , dacă ai noroc, o ființă care să-ți fie aproape.
Sau în palma căreia să-ți poți pune sufletul.
Sunt rare asemenea întâmplări. Dar sunt!
Povestea ta ,Gina ,suna a...cine n-are matusi ,sa-si cumpere!
RăspundețiȘtergereEu ma pot bucura de o astfel de matusa.E sora mamei,iar pentru noi,toti cei trei fratii,a fost si este matusa preferata.La ea ne-am petrecut parti din vacanta de vara.Acolo am invatat sa merg cu bicicleta,dar faptul ca neavand copii ne-a iubit si ne iubeste si azi enorm si neconditionat,dovedeste ca ocupam un loc important in inima ei,dar si a unchiului.
Acum au imbatranit,dar ce ma bucura e faptul ca si baietii mei au parte de aceeasi dragoste.Pentru ei sunt "inca un set de bunici".
Pe peretele din dormitorul lor troneaza de vreo3 de ani o poza de-a mea,de la gradi.De fapt e un tablou pe care mi l-am programat singura,asa ca fotograful a surprins o fetita negatita de poza.Am iesit asa cum eram de fapt...naturala.Mami si-a dorit un tablou cu"fundite",asa ca de nu l-ar fi luat unchuil meu,,care era topit dupa mine,n-ar fi avut rama niciodata,dar asa apartine de atata timp unor oameni deosebiti.Multe amintiri imi mai trec prin minte...
Daca nu reusesc sa ajung pe la ei macar o data pe luna,e gaura in cer:).Suntem asteptati tot timpul...
Timpul trece si am ajuns sa fiu si eu "matusa preferata" a nepotilor mei,pe care ii iubesc nespus,de la cel mai mic,la cel mai mare!
duioasa aducere aminte... ca mangaierea blanda a mainilor iubite ce-ti racoresc tamplele copilariei dogorind a febra...
RăspundețiȘtergereiti multumesc si te imbratisez cu drag!
Fratii si verii mei au avut o matusa tutore in Satu Mare;parintii au mandatat-o; eu am facut un liceu de provincie, deci nu m-am format (ca) baiat de municipiu...
RăspundețiȘtergereMatusa tinea banii de cheltuiala si-i inmana pe baza de decont; un verisor se prezenta saptamanal dupa ani de tuns; incerca o frauda: decont dublu, triplu...
Acum este un om de afaceri de succes...
In schimb, aveam un profesor pe care-l tutelese candva matusa; trebuia sa-mi de-a note mari pentru bursa de ceapist; el si nevasta-sa ma tineau in 6-8, respectiv doamna, 8-9...Cica sa nu iasa vorbe...
Daurel
Angi, bună dimineața!
RăspundețiȘtergereScuze, pentru întârziere.
Știi ce cred? Există și o voce a sîâgelui, între rude sunt legături puternice- de dragoste, dar și de ură, greu de explicat.Și chestia cu cele cinci degete de la mână, care, totuși nu se aseamănă este adevărată.
Nu mă sfiesc să-i spun mătușii mele lucruri pe care, poate, mamei n u i le-aș fi spus.Asta este.
Și un nepot îmi spune mie ceea ce mamei lui nu-i spune.Este ditamai bărbatul.Din nou spun- asta este.N-o stabilește nimeni.
Copiii tăi sunt niște fericiți!!!
Lav,
RăspundețiȘtergereÎn privința apendicelui și a bolii pe care el o dezlănțuie , părerile sunt împărțite.Pe vremea la care mă refer, existau medici care recomandau extirparea lui, pur și simplu-apendice=în plus.Între timp, lucrurile sunt văzute altfel.
Nu știu dacă este prea mare numărul celor care nu fac operația asta niciodată. Fiii mei n-au făcut-o.
Despre copilărie..da, am vrut să văd fereastra ca deschidere spre lumea pe care o vedeam de jos în sus, printr-o fereastră mică de tot.Cineva a astupat-o- așa am simțit pentru locul acela.
Ce se întâmplă cu FEREASTRA, în general,ca deschidere spre LUME, parcă n-aș ști să răspund.Cred că depinde de noi- o ținem larg deschisă.Sau cu sfială, când se întunecă..
Ruxi,
RăspundețiȘtergereNi se întâmplă atâtea!!
Copilăria rămîne, cred, așa o simt eu- o insulă a fericirii în noianul de multe alte întîmplări.Ea nu este atinsă de egoism, răutate, goană după ceva anume.Tocmai de aceea este nevinovată, curată și frumoasă. De asta jinduim după ea.
La fel , personajele cu care ne intersectăm în copilărie- intră în viața noastră, cu bunele și cu relele lor. Depinde de noroc, nu-ți poți alege părinții, rudele, copiii, nepoții, numele.
Îți alegi prietenii, deși , și aici, întâmplarea își are rolul ei..
Zile frumoase îți doresc!
@Daurel,
RăspundețiȘtergereÎmi place de mor stilul ăsta ușor mucalit, cum îi ”încondeiați ” fără mânie , pe toți, chiar pe dvs. înșivă.
Se zice că stăpânul avar își învață sluga hoață.Verișorul a învățat ” meserie” de atunci. Uite că și din ” rele” se învață binele- este prosper om de afaceri.
Ați fost mai puțin norocos că vi s-au dat note mai mici?
Nu, aș zice eu!
Vorbesc serios- echilibrul tot se creează, dacă nu atunci când vrem neapărat, puțin după aceea.
p.s mi-o imaginez pe mătușa dvs.- cam plinuță, capot lucios, bigudiuri,papuci matlasați..banii sub fața de masă.
Etichete!
eu nu am o matusa draga, dar atat de frumos e scris aici, incat parca am si eu o matusa acum:)
RăspundețiȘtergerezi linistita va doresc:)
Monica,
RăspundețiȘtergereAm o cămăruța cu fereastra deschisă!
Am o singura matusa de sange (cele dobandite prin alianta nu se pun), sora mamei.
RăspundețiȘtergereCand eram mica o iubeam la nebunie pentru ca semanand foarte mult cu mama, de cate ori o prieam mi-o inchipuiam pe mama tanara. Acum o iubesc pe zi ce trece mai mult pentru ca pe zi ce trece seama tot mai mult cu mama mea. Si imi rasfrang asupra ei tot dorul.
Cati,
RăspundețiȘtergereAșa este, adesea, găsim sau credem că găsim în cineva ceea ce am pierdut.
Este atât de frumos!
Poate că și noi suntem ipostaze ale idealului altcuiva!
„ Mă mândream că domnul doctor , cât era el de doctor, se roşea când o găsea lângă patul meu...“
RăspundețiȘtergereConsider că aici este cheia de boltă a edificiului pe care l-aţi construit:
vă mândreaţi – faţă de cine – faţă de inima dumneavoastră de copil – domnul doctor cât era de chirurg nu reuşea să se ascundă, nici nu avea cum … aura dumnealui … puternică – prin întrepătrundere cu aura mătuşii obliga abisurile interiorului să-l determine să uite că există.
Am văzut doctor – chirurg ( avea grad de general) în poziţia „ în genunchi “ … rugându-se înainte de operaţie.
Propoziţia cu mândria este antologică şi ridică însemnarea spre înălţimi către care o să încercăm a privi.
Cu multă bucurie !
@GrigoreRotaru,
RăspundețiȘtergereVorbește femeia de astăzi, în locul copilului de atunci.
Cred că, de fapt, este și un fel de a privi lucrurile , din perspectivă proprie- mătușa și eu semănăm ..
Înțeleg modul dumneavoastră de abordare.
Mulțumesc!
Păi da. Alte vremuri ...
RăspundețiȘtergereAha, deci nu a fost un anume cineva.
Eu numesc...timp.
...Arborele genealogic..
"Şi ce dacă veacuri grele pândesc
Clipe din viaţă mai uşurele!...
Şi dacă corpuri cereşti se-nvârtesc,
Ori stau departe lucinde stele."
look,
RăspundețiȘtergerefiecare fetiță ajunge, cu sau fără voia ei, mătușă.
Este legea firii.