nu este alcătuit din ceea ce vedem, ci din ceea ce suntem
”Fernando Pessoa
”Fernando Pessoa
Lumina țâșnește brusc din umbrele nopții, se așază cuminte , perfect, fără grabă, peste oameni, ierburi, mașini,copaci, case , împodobind existența , zi de zi, clipă de clipă.
Misterul cosmic nu are nimic banal.
Doar noi ne-am obișnuit să primim , după întuneric, lumină, să strălucească soarele, să se topească zăpezi, să-și pună copacii haine proaspete, să se ivească de după nori, mândră, strălucitoare, luna.
Spectacolul lumii este , în orice clipă , altul.
Ieri, alaltăieri, suflarea era în delir. După o noapte-două, ne cuprinde apăsarea cotidianului.
Ieri, alaltăieri, suflarea era în delir. După o noapte-două, ne cuprinde apăsarea cotidianului.
Frumosul s-a năruit.Din milioanele de combinații posibile, care ar naște minuni, fiecare își alege – sau acceptă absent- mersul lucrurilor, locul lui sub cer. Drumeț neobosit între ieri și mâine.
Îi/îmi/îți/ne/vă rămâne șansa de a schimba ceva, doar dacă asta contează cu adevărat.
Ca în povestea pe care tocmai am citit-o.
Un mare industriaș primește vizita unui prieten indian. Împreună, merg în centrul New York-ului.
Fiind vremea amiezii, străzile erau pline de oameni. Mașini claxonând nerăbdătoare, taximetre în viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau. Orașul își trăia , tumultuos, viața.
După câțiva pași,indianul se oprește, arată spre ureche și rostește încet:
- șșșt, am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! îi spune prietenul..
- Sunt sigur, am auzit un greiere! insistă indianul.
- E o nebunie ce spui! decide celălalt.
- șșșt, am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! îi spune prietenul..
- Sunt sigur, am auzit un greiere! insistă indianul.
- E o nebunie ce spui! decide celălalt.
Câteva clipe nu-și vorbesc. Traversează o stradă și intră într-o superbă zonă verde, cu mulți copaci.Indianul se uită împrejur și, de sub niște frunze, culege greierașul.
-Ești extraordinar! Nu-mi vine să cred. Ce auz ai, măi omule?Supraomenesc?
-Nicidecum. Nu vezi? Urechile mele nu se deosebesc de ale tale.
Depinde ce vrei să asculți cu ele.
- Nu se poate! Oricât aș fi vrut, n-aș fi auzit un greieraș în tot vacarmul ăsta.
- Nu se poate! Oricât aș fi vrut, n-aș fi auzit un greieraș în tot vacarmul ăsta.
-Dă-mi voie să-ți demonstrez că se poate și altfel, spune indianul.
Scoate din buzunar câteva monede, lăsându-le să cadă discret pe suprafața trotuarului.
În ciuda zgomotului stradal, pe o distanță de câțiva metri buni, toți trecătorii au privit în jur, vrând să știe dacă banii au căzut din buzunarele proprii.
- Înțelegi ce am vrut să spun? întreabă indianul.
Totul depinde doar de ceea ce este important pentru tine !//
p.s. tu ce spui ?
Superbă povestioară; plină de învăţăminte şi din păcate, tot mai actuală.
RăspundețiȘtergeretibi
Eu spun că indianul avea dreptate. Şi dumneavoastră aveţi dreptate, în preambulul povestirii. Coincide, într-un fel, şi cu un citat din Dostoievschi, care-mi place la nebunie şi mă face să sper:"Frumuseţea va salva lumea".
RăspundețiȘtergereAm citit povestea cu atenţie sporită. Plină de învăţăminte şi, aşa cum spunea cineva mai sus, actuală.
RăspundețiȘtergereIar El Condor Pasa m-a încântat, aşa cum se întâmplă de fiecare dată... O seară cât mai plăcută, Gina...
Adevarul este ca suntem dominati de materialism si de instincte primare. De multe ori ne simtim sclavi ai acestei vieti, nereusind sa gustam libertatea, tocmai pentru faptul ca viata este construita in asa fel incat prioritatile ne sunt inversate. Constatam prea tarziu ca ne-am format anumite tipare de gandire si un anumit comportament din care iesim cu dificultate...
RăspundețiȘtergereSi eu as fi auzit taraitul greierului. :)
RăspundețiȘtergereFrumoasa poveste si potrivita vremurilor pe care le traim.
Tibi,
RăspundețiȘtergereCred că ne-ar fi mai bine, dacă, din când în când, în locul ziarelor ”dezbrăcate” , am citi povești.
Ifim,
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
Chestiunea este- cum aducem frumusețea printre noi.Ar trebui, probabil, ca toți să ne dorim asta, în același timp.
Cris,
RăspundețiȘtergereMă bucur să fi găsit o formulă potrivită într- o zi de toamnă târzie.
Florentin,
RăspundețiȘtergereȘtii ce cred? niciodată nu este prea târziu să ne întoarcem la copilul din noi.
La orice vârstă, poveștile au un anume farmec, ne aduc în lumea adevărurilor dintâi.
O seară bună!
Ce frumos o spui, Găbița!
RăspundețiȘtergereAi formulat un gând înțelept în vorbe copilărești!!
Ador melodia El Condor Pasa,iar povestioara e bine s-o auda cat mai multa lume,mare... mica...
RăspundețiȘtergereFrumusetea exista langa noi,alaturi de noi.Unii o vad,o aud,o simt.
M-am straduit, dupa ce am citit, sa aflu care este sunetul pe care reusesc sa-l aud, cu claritate, in vacarmul care ma inconjoara. Sunt surprins si va indemn sa incercati!
RăspundețiȘtergereAzi pe la pranz, am plecat de la scoala. De la cea in care, de doua saptamani incoace ma joc, voluntar, de-a asistenta invatatoarei. Cu ochii obositi si mintea inca rasunandu-mi de strigatele copiilor iesiti in pauza, cu masini trecand pe langa mine in dublu sens, pe o ploaie rece si ascutita, mi s-a parut ca aud printre lemnele unui gard ceva, ca un gangurit. Am crezut ca nu aud bine, dar m-am oprit sa caut din priviri, printre crengi de copac. Si-am zarit-o: o mierla zgribulita, isi ingana in gusulita un cantecel de toamna, printre ultimele frunze ruginite.
RăspundețiȘtergereEra atat de frumoasa! Am salutat-o, i-am zambit si-am plecat repede, sa nu o sperii.
Cred, asadar, ca povestea este adevarata. Si da, conteaza ce este valoros pentru noi.
O noapte buna, Gina!
p.s. sa nu-ti mai faci griji niciodata cand imi vei mai scrie numele gresit. :-)
Angi,
RăspundețiȘtergereMelodia asta este ca o chemare a simplității absolute!
O știu de multă vreme, o ascult, de fiecare dată, cu o mare și profundă transpunere, asta cred că este adevărata frumusețe- să te contopești cu setea de infinit..
Mircea,
RăspundețiȘtergereCred că fiecare poate surprinde pe fiecare.Uite, am deschis larg fereastra, este o dimineață limpede, sonoră..mă pot concentra , rețin doar vocea guguștiucului, care își cheamă numele. O di ciudat, dar , cred că putem extrage, chiar din durere , frumusețea!
O zi bună îți doresc!
Ruxi,
RăspundețiȘtergereCe veste grozava îmi aduci!
Te duci la școală, cred că este o experiență specială!1
Că plouă rece și ascuțit înțeleg..Ce mă impresionează absolut este dragostea ta pentru vietăți, așa te-am și descoperit, îngrijind grupul de bombonici scheunători, pe care i-ați salvat!
Da, esențial este, cred , să facem, cât se poate , abstracție de ” zgomotul” lumii, luând ceea ce ne echilibrează!
Mult noroc să ai!!!
Doamna G,
RăspundețiȘtergereAm deschis si eu o ferestar catre o piata din burivul unui oras aglomerat, poate mai mare decat Bucurestii.
In goliciunea celor 4-5 copaci de langa ferestar amintita canta cu pretentii de sef de formatie un cardinal care-si afla cuibul prin imprejurimi.
Mica piatzeta se pare ca-i apartine lui. Celelalte zburatoare printre care o cotzofana jucausa, doua duzini de mierle cocosate si-o armata de vrabii obraznice asculta cu respect trilurile roscatului cu creasta.
Nu-mi vine sa cred, niciuneia nu-i pasa de circulatia pietonala sau cladrile care-s de doua-trei ori mai inalte decat copacii in care are loc concertul solistului, fiecare plateste respectful cuvenit frumosului solist.
Cele cca opt restaurante din preajma se pare ca asigura intregii trupe cele necesare traiului si "dezmatului" arborigen(!)
Stiu, sunt off line dar, cum am mai zis, am iesit si eu in lume si nu ma pot abtine sa nu va impartasec ce vad.
Anonim,
RăspundețiȘtergereEste fabulos ce spui!Frumos, ca într-o carte colorată!
Îmi închipui cât de minunat trebuie să-ți fie, ascultând un astfel de concert, într-un peisaj atât de divers.
Da, alegem ce se află în consonanță cu interiorul.
Mulțumesc mult pentru„regie”!
Gina,
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult!! Pe una dintre bombonici am revazut-o in urma cu doua saptamani. Si m-a recunoscut! Iti dai seama ce bucurie?! :-)
Legat de scoala, de multe ori imi zboara gandul catre tine si ma intreb cum e sa-ti fi trecut atatea generatii de copii prin viata? Intotdeauna m-au impresionat dedicarea ta, duiosia si dragostea ce razbat printre cuvintele prin care zugravesti amintiri si intamplari cu fostii tai elevi, cu fii tai la scoala, cu nepotul explorator. Mi se pare extraordinar!
Te imbratisez cu drag si-ti doresc o seara frumoasa!
Ce frumos, Ruxi!
RăspundețiȘtergereAi revăzut o bombonică!Înseamnă că și noii stăpâni sunt oameni cumsecade!
Școala?
Eu cred că meseria de profesoară este cea mai frumoasă!
De-ar fi să-mi aleg acum o meserie, tot profesoară aș fi.
Mă vizitează mulți foști elevi, mai mici, mai mari, mă sună, vorbim pe mess.
Știi ce mă bucură grozav? Mă caută diverși copii sau părinți, dornici să-i ajut, având recomandare din partea unor elevi, cu care, adesea, chiar am avut câte o problemă.
Mă bucură că ei au reținut partea frumoasă a relației.
La tine este altfel, poate mult mai greu, trebuie să stăpânești limba engleză, metodele de lucru.
Dar este frumos!
Mult succes îți doresc!
Gina, iti multumesc pentru urari si-am sa-ti povestesc pe parcurs, ce mai vine si cu ce ma confrunt, in demersul meu de "ajutor de intatatoare" in limba engleza :-)!
RăspundețiȘtergereZi frumoasa!
p.s. stapanii bombonicii sunt sora si cumnatul meu. deci... Ildi (caci despre ea este vorba) a avut un drum lung de parcurs pana sa-si gaseasca stapanii definitivi!
Ruxi,
RăspundețiȘtergereIndiferent cât de complicată sau de stresantă poate părea, în anumite momente, munca pentru copii, este, totuși cea mai frumoasă.
De fiecare dată, altfel!
Mult noroc îți doresc!