știi tu ce înseamnă

 să fii copil?

înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, să crezi în credință.

Înseamnă  să fii atât de mic, încât spiridușii să ajungă să-ți șoptească la ureche. Francis Thompson

Tema săptămânii-parfumul inimii, propusă de Gabriela Elena, căreia îi spun La mulți ani! 
La mulți ani tuturor sărbătoriților de astăzi!//
Ziua își curge în picuri povestea. 

Raze fugare/zbor la-ntâmplare/șoapte cu dor /poză cu luna uitată-ntr-un  nor/ fire subțiri, toarse în vii reveniri..// 

Încă o treaptă, doar una- două geamuri cât  podul palmei, doi ochi rotunziți de uimire,  printre grinzi rătăcite de vreme. 
Cufărul înalt scârțâie prelung- un fular fără ciucuri, fluturi uitați printre perne  cusute în bob de arnici vioriu, un cercel  fără toartă... 
 Scăldat în lumina aducerilor-aminte, locul  capătă strălucire.
Dâre lungi,  gălbui cad cuminți peste fâșiile roase de molii.
Printre ele, un picioruș de păpușă .
Amintirile se bulucesc în stol. Tremurătoare, degetele ating bucata inertă .
Se simte un parfum suav- amestec de ieri și de astăzi, crenguțe uscate de busuioc , străfulgerări de-o clipă. Imagini dragi se revarsă nestingherite. 
Podul  casei redevine locul tainic al jocului cu păpuși.//

Picioare moi, fără degete, fără pantofiori, doi săculeți alungiți de pânză galben-roșcată, umpluți cu rumeguș. 
Mâinile- două picioare mai scurte.
Am descoperit-o în pachețelul pe care tata l-a adus de Crăciun. Din bucata roz de marchizet, prietena  bunicii  , tanti Niculina lui  Iedu, a croit două rochițe- una pentru mine, cu  plătcuță, cealaltă, în clini, pentru păpușă.  
Părul  de ațe roșii,  înnodate la capete, i l-am împletit în  două codițe firave. 
Mama i-a vopsit   buzele și obrajii de mucava.//

Oricât m-am străduit, n-am reușit s-o conving, cu niciun chip, să stea în picioare. Nici rezemată în coșulețul vechi, găsit printre ghemele de lână în toate culorile.
Într-o zi, după ce am tot chinuit-o  să se așeze, mi-am vărsat pe ea toată revolta. O loveam cu nuielușa și plângeam. Nu înțelegeam cum poate fi atât de încăpățânată. 
Aveam cinci ani.

În toamnă, bunica  m-a dus la bâlci. Ne-am oprit în fața unei mașinării. Un bărbat cu mustață răsucită învârtea o scândurică, înțepată , din loc în loc cu niște cârlige, de care erau agățate , la întâmplare, obiecte mici, ușoare- chei, agrafe, rățuște, peștișori, oglinzi, panglici. Bunica mi-a cumpărat un bilet. Am învârtit scândura.

S-a oprit în dreptul păpușii de alabastru. Rochiță roșie,  pantofiori negri cu baretă, ochi mari, de tăciune.//

Degetele mele mângâie  bucățica știrbită.

Pentru o clipă, vremea și-a întors mersul. 

Am luat-o hai- hui, printre imagini dragi, mimând  copilul din suflet,   inspirând propriul parfum-  parfumul inimii. 
p.s.  cum ar fi să ne trezim , din nou, copii?