o noapte și o zi

Dacă ai spus, deja, cuiva Bună dimineațá! cu  lumină în suflet,  dacă îți râde soarele în fereastră înseamnă  că în noaptea care  tocmai a trecut te-au ocolit relele.
 Sau ai pus usturoi pe la toate țâțânile ușilor? 
 Și ai ferecat poarta.
Fetelor, ați pus  busuioc sub pernă?
Cum de ce? ca să-l visați pe EL!
În Noaptea Sfântului Andrei, văzutul și nevăzutul și-au zărit unul altuia fața,  binele a fost mai puțin bine  și răul ar fi fost și mai rău..doar usturoiul  reglează atent  balanța.
Se pune grâu la încolțit!//
Seara mea a fost de vis!
Până și ploaia purta rochiță transparentă. Ca de  zănatic april..
Sala de concert plină-ochi! Câți tineri!
Și concertul, ce concert!Mozart, mica serenadă nocturnă, în patru părți, Hubler. Concertul pentru patru  corni și orchestră, în trei părți, Corul vânătorilor, ca bonus, oferit de patru domni, tot unul și unul- Petrea Gâscă, Mihai Sârbu,Alexandru Chiric, Sorin Lupașcu, la pian Valentin Ghiță.
În pauză,  dirijorul, ei, da!  aici  e aici,dirijorul , clujeanul Vlad Agachi, vârsta mezinului meu, ce portofoliu! câte premii, la București, Târgoviște, SUA, Portugalia, Polonia și încă  altele,  un fel de argintul- viu , pe care publicul piteștean îl îndrăgește foarte mult, simpatia este reciprocă,  cum spuneam, în pauză,  era și mai agitat decât este el în general-  și-a aranjat partiturile, a mai mișcat o lecuță mai la stânga camera de luat vederi, a mai trecut  dinspre este spre vest...;i-a mai aranjat o sprânceană..
Și când a început partea a doua a  concertului, Martinu, Concertul pentru oboi și orchestră mică,  la care  solistul a fost Valentin Ghiță, sala a   încetat parcă să respire!
Fără cuvinte!
Final cu Ceaikovski, Uvertura fantezie Romeo și Julieta! 
De ce ??
Acum vine   punctul culminant-  din public apare o domnișoară, cu un superb buchet de trandafiri mici de catifea, roșii , proaspeți, visători. 
Prea  pătimașă îmbrățișarea!
 Prea  înlănțuiți  cei doi!
Și , după cum îi este firea, zglobiul nostru dirijor  lasă să-i alunece buchetul, își duce mâna către buzunarul de la piept, scoate  o cutiuță și, ai ghicit! inelul de logodnă! 
Acolo, în genunchi, pe scenă, orchestra  cântă Mulți ani trăiască!, sala împreună cu  ea!
Logodnă  la Pitești! Pe scenă!
 Este ceva, așa-i? 
În seara Sfântului Andrei!
Tristă sunt un picuț, că tocmai aseară, în grabă, mi-am uitat aparatul foto, nu-i nimic, te trimit  undeva să vezi! 
Și  ca nu uităm  că între real și imaginar nu este decât o fragilă graniță, un minut cu Marin Sorescu

Dumneata
Într-o noapte, pe aici, pe la Cişmele,
Unde sunt casele mai rărişoare, din cauza stafiilor,
Care se zice că s-ar fi arătând pe-acolo,
Şi oamenii s-au sfiit să pună case, ca să aibă stafiile loc,
Lărgime, să treacă-n deal, în vale, libere,
Se întâlneşte Grigore al lui Tăgărâlă cu unul care cam sclipea de departe,
Aşa ca putregaiul.
,,Bună seara.” Ăla nu-i răspunde. ,,N-o fi auzit”, se gândeşte
Grigore, ,,Bună seara”, zice iar.
,,Bună seara”, îngână celălalt, parcă ar fi avut ţărână-n gură şi-i stă drept în cale,
Nu-l mai lasă să treacă.
,,Mă, tu ştii cine sunt eu?”
Se uită Grigore… şi odată simte cum i se scoală căciula
Singură din cap: hoop! şi cade jos…pleoţ! Ăsta semăna cu unul de
Murise…să tot fie luna…
,,Păi, eu ştiu…” încearcă el să-şi facă…ce să-şi facă”…curaj…
,,Te cunosc, dar nu ştiu de unde să te iau…”
Păi, ia-mă şi dumneata de guler…rânjeşte străinul.
Când să-l ia de guler…nimic… Ăla era moroi…
Dar mâna îi rămăsese ţeapănă în aer…
După aia i s-a făcut moale şi aşa a rămas.
Bine că nu i-a zis moroiul să-l mai ia şi de altceva
Că paraliza tot.
Aşa a fost de părere şi Coza, că s-a dus repede la el.
Zice: ai scăpat ieftin, neică, moroii din Bulzeşti sunt
Arţăgoşi.
Când le străşunează din ceva pe câte unul… îl fac
Cârpă, treanţă, poţi să ştergi lampa cu el. Aşa e de
Moale şi afânat.
-          Dar mi-a zis ,,dumneata”… îşi aduce aminte Grigore
-          Nu, că de purtat ştiu să se poarte… nu sunt bădărani, ţopârlani,                   modârlani, capsomani.
Nu că le iau partea, dar
Trebuie să te gândeşti şi la ei; până mai ieri erau aci cu noi,
Într-o lume va să zică; odată mor şi se pomenesc pe altă lume,
Bunăoară pe lumea ailaltă, care nu-i primeşte, nu ştiu
Din ce cauză, şi-i trimite înapoi pe lumea cealaltă,
Bunăoară asta a noastră… care se sperie şi-i alungă.
Uite-aşa mi ţi-i plimbă, cine mi ţi i-o plimba,
De-aia sunt şi moroii ăştia arţăgoşi… şi se mai iau de câte unul
Ca dumneata…
-          Nu mai îmi zice dumneata… ca ăla… îl trecu un fior pe
Grigore.
Dar matale, Nea Cozo, cum,
De ce nu ţi-e frică de ei? Mergi, îi dezgropi, îi înţepi, îi beleşti,
Faci atâta bine… comunei… nu ţi-e frică singur în cimitir?…
Coza tace şi-l priveşte cu nişte ochi… cu nişte ochi…
-  Mie mi-au luat frica… de pe vremea când… trăiam.//
  crezi în , cum să le zic,  nevăzute?