O viață ca
multe altele.Aproape neobservată. Patru surori. S-au trezit în Bărăgan.Bunicul,
tatăl, doi unchi, tuspatru , preoți.
Ploua mărunt, în stropi de
măzăriche, noaptea era ca smoala. Îmtr-o căruță , au îndesat tot ce s-a
putut- grâu, niște velințe, haine puține,
câteva găini, acte, pe apucate, puțini bani, un sac de cărți, două/trei
oale, niște tacâmuri, două plăpumi..când vorbește, vocea pare stinsă , poate că nici
nu vrea să mai refacă filmul.
Când au scăpat, avea 16 ani.
S-a dus la școală- liceul
, la seral, facultatea la fără frecvență.
O vreme, am făcut naveta împreună.
Plecam din autogară, dimineața, la 6. Indiferent de vreme.
Nu s-a
măritat niciodată, s-a dedicat nepoților, câte doi de la surorile mai mari.
Casa de la
țară a lăsat-o în grija unor veri. A vrut să cunoască lumea, pe care n-a văzut-o
decât în reviste.
Șase luni pe an, în Suedia.
Își
învață strănepoții să nu uite limba română.
Ne-am văzut ieri. Absolut din întâmplare. Amintiri,
povești adevărate- mai știi interminabilele săptămâni de practică agricolă?
Cum să uiți frigul toamnei, și ploile ,
și normele, și fețele somnoroase ale copiilor, duși pe câmp, de
dimineața până aproape de asfințit?
Prânzul la adăpostul
grămezilor de coceni adunați cu toată grija, masa comună- brânză, salată de vinete, zacuscă, ouă fierte, mere tăiate cu briceagul.
Și, uite așa, din una în alta, îmi
povestește ceva , ceva, la care ea se
gândește adesea. Când i se face dor de țara asta, unde toate merg
de-a-ndoaselea.
Într-o
dimineața, autobuzul de Alexandria
întârziase mai mult ca de obicei. Peronul autogării ticsit de lume-țărani, orășeni, saci, plase, voci.
Aștepta calmă. La ce bun să se agite?
Un
individ smulge portofelul
cuiva din buzunar și fuge.
Martoră la fugara scenă, mai mult buimacă, îl vede pe făptaș cum
scoate rapid banii, îi îndeasă în buzunarul lui, aruncă portofelul și
strigă din toți bojogii- hoțul!hoțul!
prindeți hoțul!
Lumea se
bulucește, toți strigă, nimeni nu știe
cui și ce i s-a furat..
Sosește autobuzul.//
cine pe cine
fură, clipă de clipă?