Din oricare parte ar veni, ochii
călătorului se opresc pe obositul de atâta așteptare braț ruginit al
pasarelei, suspendat peste șinele năpădite de buruieni, de cioburi, de
hârtii și de tot ce-i mai prisosește necivilizației. Coboară apoi spre
peronul pe care l-au tocit pașii, ploile, zăpada și timpul.
Când, după truda drumului început în capitală,Săgeata albastră- numele este o frumoasă amintire- își ia pauza de răcorire, peronul se
animează, mulțimea de navetiști se revarsă către ieșire, cum valul s-ar
duce către mal.Mulți tineri:pleacă dimineața la muncă în București și se întorc seara în apartamentele lor din multele blocuri cu patru etaje, îmbătrânite înainte de vreme.
A fost un timp, când, în oraș, era de lucru pentru toți, a fost...
Dacă el, călătorul, nu
este de-al locului, trebuie să fie foarte atent; pietre sparte,
crăpături vechi de cine știe când se ivesc la tot pasul.
În spațiul
dintre gară și un mic magazin de răcoritoare, în umbra zidurilor, își
face siesta nedefinită un grup gălăgios. Ochii îți aleargă fără să
vrei la mâinile lor-femei și copii-obișnuite doar să se strecoare neobservate prin
buzunare sau prin poșete nesupravegheate atent. Fustele crețe și
lungi par a fi crescute odată cu femeile grase, de umărul cărora se
reazemă câțiva copii, peste trupurile cărora apa și săpunul au uitat
să mai treacă.
- Du-te, mă, la chioșc și cere un pahar de suc, fii atent ce faci, că frate-tău e pe aproape...//
De
câteva ori pe an, mă întorc în locurile astea; îmi este ușor să ajung,în cel mult o jumătate de oră, în satul copilăriei, la
mormintele
părinților și ale bunicilor. Mă întorc să-mi văd rudele și vin aici,
pentru că în orășelul ăsta găsesc un strop din poezia risipită în emoții și visuri a anilor mei de liceu.
mormintele
părinților și ale bunicilor. Mă întorc să-mi văd rudele și vin aici,
pentru că în orășelul ăsta găsesc un strop din poezia risipită în emoții și visuri a anilor mei de liceu.
Clădirea
aceea, cu săli răcoroase și coridoare lungi, prin ale căror colțuri
schimbam bilețele cu băieții din clasele vecine, cu amintirea
Babacului care ne scurta nopțile cu aldehidele și cetonele lui, cu
încâlcitele probleme de fizică ale lui dom Bălcescu, și-a schimbat
înfățișarea. Străzile au nume noi. Printre casele frumoase, s-au ivit multe blocuri. Și oamenii sunt alții.
Eu văd doar ce simt:amintiri și dor, aripă în zbor!
trimestru, îmi lăsam bicicleta, pe când făceam naveta. Doamna Sonia nu mai este... păstrez în minte figura ei de femeie bună, îngăduitoare și sfătoasă. În câteva rânduri, când ploua rău de tot, m-a oprit să dorm în cămăruțá ei scundă, dinspre stradă și să-mi pregătesc teza la geografie.
Soarele urcă și coboară, anotimpurile se succed în voia lor.
Gara, pasarela, liceul, străduțe și blocuri- certitudini de ieri și de astăzi- trăiesc concrete pe geana orizontului.
Ele toate și fiecare, în parte, sunt suflet dintr-un colț de lume. Gara, pasarela, liceul, străduțe și blocuri- certitudini de ieri și de astăzi- trăiesc concrete pe geana orizontului.
O lume doar a mea.//
