luni, 16 aprilie 2012

copacii

sunt efortul nesfârșit al Pământului de a vorbi cu cerul. Rabindranaht Tagore.


Dimineața și-a spălat   genele  în stropi mărunți  de limpezimi. Stingher, guguștiucul  își soarbe  porția de rouă din  căușul palmei  de castan. Timide, frunzele tresaltă în dansul muzicii matinale.
Atâta pace!
Dezmiedări verzi  în toate nuanțele firii!
Ador gimnastica  asta în care  lumea își arată suavitatea,  doar pentru că eu îmi lipesc de văz și de auz toată inocența clipei!
Cineva spune că  energia (cea mai) benefică  este emisă noaptea, pe lună  nouă sau pe lună plină. 
Ar trebui să ne ferim de  energia zilelor însorite.//
 Totdeauna mi-am dorit să  văd nemuritorul  complex  al lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu- Masa tăcerii, Poarta sărutului, Coloana Infinitului( cum o fi corect? Infinită sau a Infinitului? )
Încă n-am reușit..
În urmă cu vreo șase ani, într-o splendidă  duminică de august , aflându-mă la Paris, am ajuns  la atelierul Maestrului, din fața  Centrului  Georges. Pompidou.
Era închis, am făcut fotografii prin  transparența ferestrelor,  simțind cu fiecare clic tristețea că  nici așa  nu reușesc măcar să ating  măcar un obiect sacru al Geniului .//
Am citit  că energia  emanată de  de suprafața Coloanei  ar bate până la 200 de metri.
Construită din  plăci de fontă, după legea armoniei plastice- descoperită și  adaptată  de către Artist,  ea a rezistat  atacurilor  tancurilor nemțești din timpul celui de-al doilea război  mondial.
Între timp, a devenit obiect de studiu pentru  cercetători, care au ajuns la concluzia că acest edificiu unic emite radiații de energie pe patru direcții( dr. Ing. A. Măruță).
Fundația Coloanei  este în centrul  unui nod  de rețele  geobiologice, care colectează energii, pe care apoi le emite în afară.
Dacă așa stau lucrurile,  cercetătorul lansează  câteva întrebări foarte interesante:
-să fi fost  Brâncuși înzestrat  cu al șaselea simț,  care să-i fi permis să-și  aleagă locul perfect pentru  monumentala zidire?
- să fi știut el   că  acolo era axul paralelei 45 de grade, latitudine nordică?
- să fi cunoscut , atunci, în  1935/1936 efectul de piramidă?
-să  fi foat el înzestrat cu o putere  sacră, asemuindu-și, astfel,  opera  cu o  punte între terestru și celest?//
 Una dintre multele lui iubiri  femeiești a fost Maria Tănase,  citește aici-
Tu ce spui?












32 de comentarii:

  1. A ştiut, n-a ştiut, nici nu cred că are importanţă. Ceea ce contează este că geniul său a născut aceste opere care "luminează" lumea.

    Sărbători în pace şi bucurie îţi doresc, dragă Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citeam , dragă Diana, că din cele 204 lucrări câte a realizat , foarte puține sunt la noi, în Târgu Jiu, Craiova, Buzău, București..

      Seară frumoasă îți doresc!

      Ștergere
  2. Motivul romboidal este atat de prezent in covoarele tesute din casele taranesti...evident s-a fixat in subconstientul sau inca din copilarie si s-au materializat mai apoi in aceasta lucrare,"Coloana Infinitului", care este o capodopera in lumea artei moderne de o rara noblete si frumusete sintetica plastica.Brancusi este considerat parintele sculpturii moderne,iar arta sa a insemnat un efort considerabil de aducere a formei la sensuri si esente pure,primordiale."Nici nu va dati seama ce va las mostenire " spunea candva artistul.Unii exegeti considera ca el a deschis o poarta in arta moderna,si tot el a inchis-o in urma sa ... nimic nou de spus pe taramul a ceea ce el a afirmat cu atata autenticitate,vigoare si talc artistic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sydnei Geist considera „Coloana fără sfârșit „punctul de vârf al artei moderne„.
      Brâncuși însuși, intr-o scrisoare adresata Aretei Tătărescu imediat după inaugurarea ansamblului, arată că întregul ansamblu de la Târgu Jiu este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul primului război mondial.
      „„Masa tăcerii reprezintă masa de dinaintea confruntîrii de la care pleacă la luptă viitorii combatanți și eroi.
      Acestei explicații i se aduce și o componentă mitico-filozofică , în sensul că masa ar reprezenta o moară a timpului.
      Timpul măcinat este dispus în clepsidrele-scaune care-l masoară.
      Totul se petrece in tăcere.
      În imediata apropiere, curge Jiul, ca simbol al vieții și al veșniciei.
      „Poarta sărutului„ ar fi locul pe unde se trece spre o altă lume.
      Prezent pe stâlpii porții, sărutul este ochiul care privește în suflet.
      Există și o componentă religioasă- biserica „Sfinții Apostoli„
      „Coloana fără sfârșit „ sau „Columna„, cum o numea Brancuși reprezinta un adevarat “testament spiritual” al marelui artist, un adevarat „axis mundi„,care, parcă, unește, în veșnicie,terestrul și cosmicul.

      Ștergere
  3. Un simplu taran (din Pestisanii Gorjului) care prin capacitatea lui- de a vedea dicolo de aparente- si prin spiritul sau original, a devenit GENIU CREATR UNIVERSAL.
    El ''a eliberat sculptura de preponderenta imitatiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativa a realitatii, a preconizat exprimarea esentei lucrurilor, a vitalitatii formei''.
    A creat unitate intre sensibil si spiriual. A relevat lumii occidentale, dimensiunea sacra a realitatii, si a dat epocii sale ,,constiinta formei pure''.

    Iata, cateva dintre aforismele sale, referitoare la COLOANA INFINITULUI:
    ,,-Du-te! îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise.
    Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o - şi vei cunoaşte,
    astfel, într-adevăr, sinele cerului...

    - Elementele Coloanelor mele infinite nu sunt altceva decât
    însăşi respiraţia omului,propriul ei ritm...

    - Coloana infinirii se aseamănă şi cu o plantă exotică -
    la care vor să viseze (veşnic) adolescenţii.
    Sau cu însuşi pendulul tim­pului, răsturnat.

    - Coloana fără de sfârşit este negarea Labyrintului''.
    -------
    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luli,
      Dintre toate câte s-au spus despre acest Uriaș , păstrez cel mai frumos omagiu, pe care i l-a adus Geo Bogza- „Constantin Brâncuși s-a născut la Hobița și nu va muri niciodată„.
      Criticii străini au identificat în cele 204 lucrări ale Artistului un amestec extraordinar al simplității artei populare românești, pe care el a deprins-o de la meșterii din sat,și avangardismul franțuzesc.

      Minunate aforisme ai adus!
      Mulțumesc mult!

      Ștergere
  4. cred că am mai spus-o/scris-o in blogosferă, dar fraza-crez=gînd a lui Brâncuși îmi place enorm:
    ”COLOANA este chemarea Infinitului”


    ------------------
    Hristos a înviat !
    :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, minunat, Ana, Adevărat a înviat!

      Mie îmi place gândul Barbarei Hepworh- „În atelierul lui Brâncuși am sentimentul minunat al veșniciei„.

      Ștergere
  5. - Brancusi a fost unul dintre cei mai buni ambasadori ai Romaniei Profunde.
    El a dus in lume, esente de romanism: tacerea, sarutul, infinitul,nemurirea,pasarea maiastra, forme spiritualizate catre inalt.
    Lucrarile sale sunt -o suma de chei spirituale- cu care putem deschide- Portile Cunoasterii.El insusi a fost un initiat...

    Pacat, mare pacat, ca cel mai mare sculptor al secolului XX este inmormantat intr-o groapa anonima din Cimitirul Montparnasse, alaturi de alte doua persoane . Marele artist a cerut sa fie inmormantat in Romania, dar nimanui nu i-a pasat, ori sa-i pese, de acest lucru.
    Lidia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Moartea lui departe de țara la care s-a gândit cu dor până în ultimele clipe îmi amintește de sfârșitul lui Bălcescu..
      Eugen Jebeleanu povestește momentul ridicării Artistului la cer.
      «Sunt în faţa perdelei celei negre. Nimic nu mă mai interesează. Vreau să mor...
      Ştiu că mi-a sosit clipa cea de pe urmă.
      Da! Viaţa omului e scurtă dacă priveşti înapoi. Dar e o greşeală să faci asta.
      Timpul nu înseamnă nimic – este nimic. Ceea ce ai făcut e important.
      Şi aici – era prea slăbit pentru a-şi întoarce capul sau ridica mâna – aici e munca mea, aici sunt sculpturile mele. Le-ai văzut pe toate.
      Mai uită-te o dată la ele, le părăsesc acum. (râse uşor). Dar nu pot să le părăsesc, de vreme ce ele sunt eu.
      Da, da. Sunt eu.
      Du-te şi uită-te la ele. Mă vei vedea pe mine, pe Constantin Brâncuşi, acolo.
      Îţi vor vorbi chiar cu vocea mea. Îţi vor spune gândurile, sentimentele mele.» Închise apoi ochii.
      Pentru totdeauna."

      Ștergere
  6. sunt foarte aproape de a spune ca am aceeasi parere ca despre Nichita dar nu vreau sa te supar...
    in fond e parerea mea, nu e o afirmatie... academica!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, dar nu înțeleg dece..
      Despre el, în lume, s-au scris peste 50 de cărți și monografii.
      În 1904, pleca pe jos la Paris.
      În 1914, adică după zece ani, avea cea prima expoziție la New York, iar de atunci, nimic nu i-a mai știrbit faima!

      Ștergere
    2. raspunsul este foarte simplu: pentru ca sunt un om simplu!
      magistrala coloana infinitului, fara discutii!
      dar daca am ridica un trunchi de brad si i-am da acelasi nume, nu ar fi la fel?
      sau o linie, pur si simplu? orizontala = orizont; verticala = coloana infinitului.
      nu ma crucifica, nu merit atat onoare, dar eu rad cand vad picasso!
      Michelangelo, Leonardo, Rodin... au fost si vor fi intelesi per sempre...
      Cei ce creeaza "arta pentru initiati"...

      Ștergere
    3. În ce mă privește, nu sunt vreo mare cunoscătoare, încerc doar să mă înțeleg, bucurându-mă!

      Ștergere
  7. Buna seara, doamna Gina!
    La fel ca si dumneavoastra mi-am dorit si eu s-ajung pe la Târgu Jiu, sa calc pe pamantul pe unde si-a dus traiul si sa-i simt sufletul, atingandu-i lucrarile, marelui nostru sculpor, Constantin Brâncuși... inca mai sper sa ajung odata pe acele meleaguri....

    O seara cat mai frumoasa va doresc, doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să reușești, Ștef!
      Știi ce spunea Eugen Jebeleanu? lucrările lui Brâncuși au îmbogățit întreg Universul„!

      Ștergere
  8. Pe 28 febaruarie 1951, Brancusi a fost refuzat de Academia Populara Romana; el a vrut sa doneze 41 de desene, 1.600 de fotografii şi 230 de opere de arta statului roman. De asemenea, a vrut să revina in Romania definitiv, insa aceste doleante au fost respinse de M. Sadoveanu, care prezida sedinta Academiei.
    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dureros adevăr, fără cuvinte.
      Dincolo de cruda realitate, se înalță El, Artistul nemuritor-

      „O pasăre a intrat odată pe fe­reas­tra deschisă a atelierului meu. Încerca să iasă, bătând în geam şi nu găsea ieşirea, căci se lovea mereu de sticlă.
      S-a aşezat apoi să se odihnească.
      A încercat din nou să iasă, bătând în geam. Şi iarăşi, şi iarăşi! Până a găsit ieşirea.
      Arta este la fel.
      Dacă vei găsi acel geam, acea ieşire, poţi să te ridici spre nori, intri în Îm­pă­ră­ţia Cerurilor. Arta este altceva decât copiere. Arta este transfi­gurare. Când priveşti un peşte, nu-ţi concentrezi atenţia asupra solzilor. Eşti atent la corpul în zvâcnire. La iuţela mişcărilor la scânteierea coloritului, la dâra luminoasă pe care o lasă-n apă.
      Dacă i-aş fi reprodus aripioarele, i-aş fi oprit mişcarea...

      Orice lucru, fiinţă sau nefiinţă are un suflet.
      Eu nu dau niciodată prima lovitură până nu-mi spune piatra ce trebuie să fac”..sunt vorbele lui..

      Ștergere
  9. De ce sa cercetam cerul cand copacii insisi atat de prezenti aici vorbesc de el,cel de acolo...ma crezi sau nu dar asta a fost gandul si sentimentul meu foarte intens de acum vreo saptamana in urma....Am ramas uluit la cuvintele lui Tagore ce le-ai ales ca motto!

    PS:Cam trista totusi melodia selectata a Mariei Tanase tinand cont de aceste zile pascale...sper ca nu te-ai suparat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te cred, pentru că am tot citit cuvintele lui R. Tagore, nu doar că-mi plac mult, chiar „simt„ existența, dincolo de ele , a Coloanei, ca un copac etern! Poate că n-am găsit cea mai bună definire a ideii, dar prin „copac„ înțeleg nu doar „Coloana„, simt prezența autorului acesteia, el, identificându-se cu acea căutare a absolutuli!

      despre melodie..eu spun că și din tragismul unei cântec poți culege frumusețea!
      Am încercat, cumva, o antiteză între ideea de dăruire a Lor- cei doi în căutarea sublimului..

      Ștergere
  10. Cu privire la oferta facuta de Brancusi, Mihail Sadoveanu s-a exprimat: „Vă ţineţi de fleacuri? Doar suntem la Academie! Luaţi ruşinea asta şi aruncaţi-o la coş!”.
    (Operele lui Brancusi sunt niste opere, pe care le-ar putea face orice taran neinstruit).
    Dej a scris pe referat :''Operele lui Brancusi nu ajuta cu nimic la edificarea socialismului in Romania.Refuzam!''
    __________
    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să te întrebi „de ce atâta răutate/ignoranță/supuinere oarbă în fața unui regim ?/ nu știu ce..
      De când am citit ce ai scris, am căutat ceva care ar putea explica circumstanțele sau atitudinea lui Sadoveanu, mare prozator ,a cărui operă eu o admir fără rețineri.
      Încerc să pun laolaltă părerile lui Shakespeare și Nicolae Titulescu despre ” soartă”, pentru că, până la urmă, și soarta ar conta zic eu-când Fortuna vrea să-i fericească pe oameni, îi privește cu ochi amenințători..ea fiind scuza celor slabi și Opera celor tari!

      Ștergere
  11. Emotia acestei postari a trecut dincoace de ecran.
    Mari minuni creeaza unii oameni.
    Brancus ramane pentru omenire un CREATOR.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angi,
      El zicea că frumosul este echitatea absolută!

      Să ai petrecere frumoasă!

      Ștergere
  12. Cat priveste povestea de dragoste, dintre ''neicuta Costache''( cum ii ziceau prietenii)si Maria Tanase- a fost una fulminanta.
    O iubire cu nabadai, d-aia...olteneasca, ''care te scoate-n primavara,galben ca turta de ceara''.
    Lidia

    RăspundețiȘtergere
  13. Lidia,
    Am citit, de asta am și dat linkul!!
    Încurcate sunt cărările iubirii!( am citit cândva un roman scris de Stendhal , care trata tema asta, un roman,inspirat chiar din viața lui:

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu am fost in Paris, nu stiu daca voi ajunge, dar iti multumesc ca m-ai purtat cu aceste imagini si reflectii in atmosfera sa artistica, boema, nepieritoare...Marii artisti, se stie, apartin umanitatii, precum Brancusi..Daca ne regasim atat mult)i) in arta lui Brancusi, noi cei de acum si ei cei de maine, e un motiv de bucurie justificat, cred eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria,
      Nu se știe niciodată pe unde te vor purta pașii..
      Da, cred că asta contează- să ne regăsim în ceva care ne cheamă la bucurie! Bucuria înălțării!

      Ștergere
  15. Nu stiam nimic despre aventurile sentimentale ale Marelui Oltean.
    A fost mare si datorita puterii lui de-a se desprinde de orice legaturi, constrangeri; ma amuza cum si-a lasat incurcata mostenirea din satul natal; ma refer doar din ce am vazut la tv...; putea sa decida cand era in zona; avea o varsta cand lucra complexul monumental de la Targu Jiu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre partea sentimentală sunt multe de aflat și de povestit..
      Acum vine rândul meu să mă decalar necunoscătoare- nu știu nimic despre încurcăturile moștenirii Marelui Oltean.
      p.s. de asta mi-am „rezolvat „ ,într-un fel, lucrurile, nu trebuie încă un motiv de înjurături după..

      Ștergere
  16. Multumesc , Gina ! Multumesc tuturor celor care au postat comentarii pertinente referitoare la opera nemuritoare pe care a creat-o Brancusi !

    RăspundețiȘtergere
  17. Și eu îți mulțumesc pentru interes!

    RăspundețiȘtergere