miercuri, 8 septembrie 2010

noi și ai noștri

 O excursie este  opțiune personală.
Nimeni nu te obligă să călătorești undeva, mai departe sau mai aproape. Niște  infleuențe pot fi – am locuit in Lisabona un an.., o colegă a fost foarte incântată de  sejurul in Porto.. șeful meu zice că serviciile sunt extraordinare...  Se poate.
La fața locului, trebuie să ai grijă de tot. Și de toate.  În cel mai fericit caz, ți se comunică , fie de către șoferul autocarului, fie la hotel : Păziți-vă buzunarele! Atenție la poșete!
In urmă cu doi ani, nici nu ajunsesem ajuns bine la Barcelona, că nu mai puteam de frică, din cauza anunțurilor deloc măgulitoare. În câteva seri, extraordinare, de altfel, am mers în grupuri strânse. Adică foarte aproape.//
Sfârșit de august, soare fierbinte, zi limpede,  frumoasă,  că doar suntem in Lisabona și avem în plan o mulțime de  obiective.
Patronii restaurantelor aproape că și-au amestecat rândurile de mese și de scaune din stradă. Lume multă, cuvinte in toate  graiurile pământului.
 Acordeonul…L-ați auzit, desigur, dacă nu  pe alte meridiane, măcar o dată in vreun restaurant din urbea natală.
 Posesorul poartă tricou alb , prea strâmt pentru burta lui prea revărsată, blugii insoțitorului care zdrăngăne din ceva  stau să cadă, al treilea coechipier  ține cutiuța.
 Iubitori de romanțe internaționale și de dansuri săltărețe sunt cam puțini, dar  dacă nu curge , tot pică...
Românii se recunosc dintr-o mie. Nu știu cum, dar se întâmplă  Șefu,  nu  cerem noi de la ai noștri, da aveți grijă la buzunare. ..
După  câte o porție   de calbeada, insoțită de o salată , pe cât de aspectuoasă, pe atât de gustoasă, și o înghețată asortată, ne indreptăm către stația tramvaiului galben.
 Mare căldura, mare înghesuiala.. .Atenție la poșete funcționează. Incă.
 Către seară,  după urcarea in metrou, un domn, poate cel mai cumsecade din grup, constată că  borseta i- a devenit instantaneu  prea ușoară.
 I-au dispărut toate actele, mai multe carduri ,   o sumă apreciabilă in euro și alta in roni. Noroc că, de loc,  fiind  din Primăverii,  nu este dintre cei care se încumetă să plece la Cabo Da Roca  cu un singur portofel!
La poliție sunt aduși pentru confruntare câțiva  compatrioți puternic bronzați. Ca și cum se știe că românii români caută..
Drum la consulat, promisiuni incerte, acte provizorii, nervi , căldură, gura lumii..
Suntem aproape de capătul pământului.








20 de comentarii:

  1. nu cred ca exista loc pe lumea asta unde sa nu dai de cei ce usuraza buzunarele altora...

    RăspundețiȘtergere
  2. De cei mai... bronzati inca nu am dat pe aici. Insa pe ceilalti, marea majoritate, ii recunosti usor ca sunt romani. Si am descoperit doua categorii: cei foarte simpli si obositi, cu fete triste, alungite, pe care nimic parca nu-i scoate din incremenirea muta ce i-a cuprins. Cred ca traiesc minimal si muncesc pe unde apuca...
    In a doua categorie, sunt cei pe care ii intalnesti tot mai des si acasa: smecheri, care ragaie prin magazine si rad ca nu-i intelege nimeni (nu stiu ca ragaitul sa fie diferit de la o tara la alta...), care gesticuleaza frenetic si urla (nu vorbesc) intre ei la mesele celor cateva terase din centru.
    Si chiar daca nu spun nimic, ii recunosti dupa tinuta: femeile sunt impopotonate ca pentru centura Bucurestilor, iar ei cu burtile revarsate peste pantaloni.
    Din pacate, cand ii aud vorbind in magazine, am invatat sa tac si sa plec repede mai departe...

    RăspundețiȘtergere
  3. Păcat că românii noştri ies în evidenţă altfel decât ar trebui. Tare păcat. Nu ne vine deloc mintea la cap...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu tac, Gina, chair postez in continuare. Doar mi-am facut blogul privat pentru o perioada nedeterminata si v-am vizitat gradinile fara sa mai las vreun semn. M-am bucurat de concediu, m-am linistit.
    Ti-am vazut ultimele postari. Cred ca ai avut o vacanta superba. Asteptam poze! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @GabrielaPană,
    Pe unde am fost, tot asemenea vești am avut.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ruxi,

    Am intâlnit și căteva femei cu fuste largi in Portugalia- două erau pe lângă Arcul de Trimf.Una , mare, grasă și rea se postase la intrarea in catedrala din Sintra.Era duminică dimineața.
    Cineva a luat-o la rost, reproșându-i că face țara de râs.
    Știi ce a răspuns? NOI ADUCEM VALUTĂ ÎN ȚARĂ!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Cris,
    N-am cunoscut persoana de care vorbesc, dar am încredere in spusele conducătorului de grup.Sunt și mulți oameni serioși care , prin munca lor, reprezintă , cu adevărat țara. O tânără absolventă de ASE conduce o mare agenție de turism din Lisabona. Și o conduce cu multă pricepere.
    Ca ea sunt mulți.
    Păcat că , uite, pădure fără uscături nu există.

    RăspundețiȘtergere
  8. Anielle, mă bucur să aud că ești bine!

    Toate, la timpul lor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Chiar asa!... Ca sa vezi cine scoate tara din gaura economica in care se gaseste.
    Tot in sensul asta, stiu si eu o poveste. Una adevarata.
    Un domn pleaca in Irlanda sa-si viziteze fratele stabilit acolo. In metrou, 3 tiganusi cersesc de mama focului. Oamenii, ca peste tot: unii le dau ceva, altii privesc dincolo de ei si asteapta sa plece. Refrenul clasic "eu n-am mama eu n-am tata, parca sunt facut din piatra" insa, era un cumul de injuraturi romanesti pe aceeasi "coloana sonora". La fel si "multumirile". Omul nostru, ii ia la rost si-i face nesimtiti. Calatorii se uita cu repros la el, dar cand li se explica motivul, tiganusii sunt fortati sa coboare la prima de furia oamenilor...
    Cam asa cu toleranta unora si rasismul altora! La fel si cu integrarea...

    RăspundețiȘtergere
  10. Este clar ca suntem vinovati; noi si stramosii nostri i-am incurajat sa cerseasca...Ne simtim toleranti, generosi, superiori; ei se considera jmekeri, deci noi suntem fraierii...
    N-are nici o relevanta ca eu dau sau nu dau (de) pomana; deja este o problema politica...
    O vor rezolva europenii; candva...

    RăspundețiȘtergere
  11. Dar eu nu cred ca era tot roman cel care-i furase domnului portofelul. Precis era magrebian!
    si o observatie : va invartiti prin cercuri inalte si bogate, domana Gina!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ruxi,

    Se zice că stăpânul zgârcit face sluga hoață.
    Cred că un pic de adevăr, combinat cu șmecheria naturală și din spiritul de castă bine conservat fac din ființele astea indivizi mereu pregătiți să se justifice agresiv.
    Am auzit povestite atâtea intâmplări din care victimele treceau călăi..

    RăspundețiȘtergere
  13. Iulia,

    Sunt lucruri peste care nu se poate trece, oricât ai vrea.

    RăspundețiȘtergere
  14. @ Daurel,

    Cred că așa stau lucrurile. Suntem amabili, incurajând trasul pe sfoară. Aud că sunt bogați , bogați, indivizi care au început ca scormonitori, nu pentru că ar fi dat norocul peste ei, nici că ar fi făcut cine știe ce descoperire. Pur și simplu știu să profite de credulitatea celor buni la suflet și slabi de înger.

    RăspundețiȘtergere
  15. Geocer,

    Să știi că și eu mi-am zis că nu era ,neapărat, român, dar nu se poate ști.

    p.s. Dacă nimerești într-un grup cu persoane care locuiesc in palat nu inseamnă că ți se colorează sângele în albastru.
    Știi cum este cu media aritmetică...

    RăspundețiȘtergere
  16. "Sangele apa nu se face".
    Foarte corect spus: rpmanii cauta romani.i

    RăspundețiȘtergere
  17. Kid, asta era!!
    Doar că sângele unora curge mai năvalnic!

    RăspundețiȘtergere
  18. Nu era obligatoriu să fie români.
    Referitor la videoclip-ul pus de tine, pe de o parte, ceva din mine, adoră viaţa de nomad a ţiganilor tradiţionalişti.

    RăspundețiȘtergere
  19. Sebra,
    Și eu!!!
    Am citit cu niște ani în urmă o carte” Taina stelelor”, de Dan Claudiu Tănăsescu. Despre viața de șatră. Știi ceva?
    M-a încercat un fel de dor, mi-aș fi dorit, măcar o zi de viață nomadă. Cu timpul , ideea a dispărut.

    RăspundețiȘtergere