marți, 31 mai 2011

domino

L-am văzut în câteva rânduri la televizor,  pe atunci era ministru., suplu, păr grizonat, costum Armani, ceasul, o avere!
Apoi, când compartimentul respectiv a dispărut, tot așa cum apăruse , i-am citit articolele din niște reviste de specialitate. Aceeași temă, întoarsă pe toate părțile, unghiuri de abordare diferite, la distanțe întâmplătoare. Poate voit întâmplătoare.
Este și a fost profesor, carieră universitară și înainte,  și după 89.
Cineva , care i-a stat o vreme în preajmă, zice că este milionar.
În euro.
Cum i-a făcut? Scriind.
Poți deveni  bogat scriind? Uite că se poate!
Depinde ce scrii.
El studiază  sărăcia. Mii de pagini  despre sărăcie. 
 Pare  de necrezut, dar se întâmplă chiar acum, aici, la noi.
Asta era ideea, m-a șocat paradoxul  situației- să ajungi om bogat,  povestind celorlalți cât de rău este să fii sărac.//
 Întâmplător, dar absolut întâmplător,  gândindu-mă la cât de ciudate pot fi unele lucruri, am găsit niște vorbe. Aparent, nu au nicio legătură, nici cu domnul profesor, nici cu  banii dumnealui . Și totuși, ceva, ceva  le-ar apropia-Dacă te-ai trezit  azi dimineață sănătos, ești mai norocos decât  milioane de persoane, care nu vor mai prinde săptămâna viitoare..//
Unde am auzit eu ceva asemănător? aa, da, așa zicea domnul Iliescu- sărac și curat. da, doar că nu toți săracii sunt curați.
Și asta este o altă problemă,  poate deveni chiar temă de cercetare științifică, nu?
După ce am citit rândurile astea, am ascultat Andre Rieu,scuze, pentru absența accentului,  da, unora  s-ar putea să nu le placă atât de mult, mie îmi place!
Uite așa, iar mi-am amintit  o întâmplare.
În cancelarie- eu și dumneaei, tânără, nu contează specialitatea, ba da, ar conta, uite o să-ți spun- religie. Pe aici, multe  absolvente de religie  predau limba română, nu te minuna, multe se întâmplă..
Zice  dumneaei către mine-sunt atâția copii în oraș fără niciun Dumnezeu, amărâți, abandonați, analfabeți.
Eu fac ochii mari, nu pentru că  auzeam  chestia asta pentru prima oară, dar  persoana părea total implicată.
 Ce-ar fi, zice, dacă am face noi ceva pentru ei? eu, adică dumneaei, dumneavoastră , adică eu  și  domnul X, un cunoscut  profesor de matematică.
 - Sigur, zic eu, dar cum? 
-Păi, uite, dumneavoastră, adică eu, îi învățați limba română,  să scrie, să citească, să lege și ei două vorbe ca lumea, cu cap și coadă. Domnul X îi învață să socotească, să calculeze, le mai luminăm și lor mintea.
 Zis și făcut! 
Mi se părea cel mai înălțător gest pe care l-aș putea face  pentru niște suflete chinuite!
Stabilim data, mă pregătesc, eram emoționată, am povestit și acasă ce misiune serioasă mă așteaptă, îi și vedeam pe copiii străzii, înghesuiți într-o clasă, neatenți, speriați, apoi tot mai liniștiți, ascultându-mă.
 A venit  dimineața respectivă, nu prea  dormisem, se întâmplă și așa , m-am prezentat  la locul stabilit. 
Liniște totală, nicio mișcare, niciun copil, nici  urmă de  respectiva tânără  doamnă.
Abia după vreo  două săptămâni am întâlnit-o, fusese la Bruxelles, la o conferință. Ce s-a întâmplat, întreb eu, n-au venit copiii, nu mi-ați răspuns nici la telefon..
Aa, nu vă supărați, nu este chiar o urgență, am făcut o cercetare despre copiii străzii, am publicat-o , deja.
Toată viața învățăm!!
Sau, mai științific spus - non scholae, sed vitae discimus.
La poalele muntelui, învățătorul și elevul: același urcuș în față, doar tinerețea mai sprintenă, doar mintea  mai îngăduitoare..

22 de comentarii:

  1. Bine te-am regăsit, Gina. Din păcate "uregenţele" nu mai sunt nici ele ceea ce sunt şi totul depinde de unghiul din care este privită problema. De exemplu, pe lângă ceea ce ai scris tu, nu mai este o urgenţă nici soarta tinerilor, a bătrânilor, a muncitorilor sau inginerilor sau artiştilor din România, plus că - din câte observăm - viaţa însăşi nu mai este "urgentă". Se mai poate aştepta, ni se spune, însă trebuie să acceptăm ideea că se "munceşte" pentru noi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa implicarea tinerei colege! E ca-n zicala aia: "Vino pe la mine, ca eu plec de-acasa".

    RăspundețiȘtergere
  3. Totusi, remarc faptul ca domnisoara in cauza se straduia sa pastreze aparentele unei implicari in munca, avea o activitate care sa-i justifice cat de cat leafa.
    Acum, majoritatea celor ce si-au facut din religie o meserie, nici macar atat nu se mai obosesc sa faca - sa pastreze aparentele. Cu mana pana la cot in buzunarele noastre, de la volanul masinilor scumpe ori din spatele gardurilor ce le inconjoara vilele falnice, din salile de tribunal in care revendica paduri si cladiri istorice, ne tin predici despre smerenie si cumpatare...

    RăspundețiȘtergere
  4. Vai! cu revolta la cote maxime , nici nu reusesc sa zic ceva , decat ca bine a zis Eminescu ! parca le-a vazut cu ochi profetic in viitor :

    "Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
    I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
    Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
    Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
    Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
    Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

    La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
    Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
    Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
    Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

    Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
    Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
    Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
    Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
    Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
    O, te-admir, progenitură de origine romană!

    Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
    Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
    Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
    Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
    Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
    Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

    Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
    Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!"

    RăspundețiȘtergere
  5. offtopic , o gura de aer proaspat
    http://acrilice-pointpen.blogspot.com/2011/05/satul-romanesc-o-lume-care-dispare.html . Robert este un prietzen de-al meu , un om deosebit si greu incercat de viata . Talentul insa este ....indiscutabil.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cris,
    În situația de care vorbesc, nici măcar nu era vorba de o amânare- era o minciună totală.
    Se „mima„ rezolvarea unei probleme serioase, care , de fapt, însemna și înseamnă și acum- hârtii.
    Acestea sunt, pentru oportuniști, „proiectele„.
    Se identifică o problemă, se face un proiect și se încasează - bani, faimă, renume..problema rămâne așa cum era înainte.

    RăspundețiȘtergere
  7. Geocer,
    Tânara mea colegă este ceea ce numea Nicolae Filimon- ciocoii noi- „Fă-te om de lumea nouă, să furi cloșca de pe ouă„.
    Ea și mulți asemenea ei au devenit oamenii creativi- cei care știu să mânuiască elementele componente ale unui proiect. Atât. Dincolo de proiect, realitatea nu se modifică nicidecum.
    Da, așa s-au inspirat de la alții, care muncesc pe rupte în numele unor idei- cum ar fi „ copiii străzii„.
    Eu am fost naivă, am crezut că asta vrea- să- facem pe acei nefericiți să învețe ceva.
    Ea voia altceva- să transforme realitatea în cifre, scheme, povești.
    Dincolo de ele- bani!!!

    Într-un fel , tu ai sintetizat toată problema printr=o ecuație.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ruxi,
    Ea și alții ca ea au obiectul muncii- acele organizații care există scriptic, puse în slujba unor categorii defavorizate.
    Este o goană teribilă în identificarea „subiectelor„ și a „subiecților„.
    Se fac multe hârtii, calcule, proiecte..apoi urmează- deplasări în străinătate, unde oamenii chiar fac treabă, se străduiesc să-i învețe..
    Vezi tu, nu degeaba se zice că românul este foarte șmecher- se adaptează rapid, învață..tot ce-i poate fi util.
    Nu zic că toți fac așa, dar am văzut destui.
    Știi cum? Te provoacă la o discuție- pedagogică, profesională, metodică, tu spui, spui din toată inima.
    Imediat se naște „proiectul„. Apoi, restul, toată „operația„.
    Despre cei care n „oblojesc„ rănile naivilor, da, se întâmplă cum zici.
    O zi8 bună, Ruxi!

    RăspundețiȘtergere
  9. Alm,
    Eminescu era un vizionar „limpede„, dacă mi-aș putea permite o asemenea idee.
    Era conștient de „valoarea „unor, a acelor epigoni- simțiri reci..mici de inimi, mari de patimi, inimi urâte, bătrâne„..
    Astăzi, mulți, croiți după acele tipare își fac din inteligență armă de îmbogățire, speculează naivități, fac promisiuni..de fapt, se distrează, se îmbogățesc în numele binelui, al frumosului, al ajutorării.

    RăspundețiȘtergere
  10. Alm,
    Acum văd invitația, mulțumesc merg să citesc!!

    RăspundețiȘtergere
  11. cred că... "tipa", să mă scuzaţi, dar nu văd să merite alt mod de adresare, se ocupă de partea... "teoretică" a problemei... aşa o fi văzut ea rezolvarea...

    no comment!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ottilia,
    Așa este, ai dreptate!
    Ea se ocupă de acea parte a problemei care îi furnizează „puncte„, bani, succes.Toate acestea, în numele unei idei..ideea reprezintă oameni, de cele mai multe ori , nefericiți.
    Ea, tipa, în numele nefericirii lor, își face renume..și mulți alții ca ea, din nefericire.
    Mulțumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  13. Toți bogații se îmbogățesc din sărăcia altora, se pare că e cea mai bună metodă :)

    Seară frumoasă

    RăspundețiȘtergere
  14. Acum , omenirea are nevoie de bani. Eu, prietenii mei , dumneavoastra nu facem parte din omenire. Noi suntem cei care ne incuiam in camera pentru a mai citi cateva pagini dintr/o carte . In functie de varsta era o bucurie sa te transpui in personaje din Creanga, din Jules Verne , in Tic sau Ursu din Ciresarii , in Old Shuterhand sau in Tom Sawer etc., etc. Acum , parintii sunt mandrii daca progeniturile invata sa isi scrie numele si daca stiu sa numere banii. Cat mai multi bani. Acesta este progresul, indus acum si romanilor. Si lui Dumnezeu ii este rusine de ce vede la final. Oameni de valoare , intelectuali rasati se lasa condusi de elemente obscure, cu pregatire mediocra, cu diplome cumparate si cu meserii de baza care nu fac cinste decat bisnitarilor. Ne prefacem ca suntem domni si de fapt traim in FERMA ANIMALELOR.

    RăspundețiȘtergere
  15. Andi,
    Să fie așa din naivitatea celor mulți?/

    RăspundețiȘtergere
  16. qMicutzul,
    Îmi încep ziua cu o tresărire- ați rostit cel mai dur adevăr”Ne prefacem ca suntem domni și de fapt trăim în FERMA ANIMALELOR”.
    Mă gândesc la copilul din suflet- cum de se lasă păcălit, în continuare, de o realitate atât de înnegurată??

    RăspundețiȘtergere
  17. @ INCERTITUDINI
    Daca te referi la mine cand spui ,,copilul din suflet,, sa stii ca ai dreptate , inca sunt copil desi am aproape 50 de ani. Prind carabusi, (sa nu faca misto careva , ca nu/i a buna ), urc in copaci, fac glume toata ziua, mai bune sau nu, dar intr/un cuvant traiesc. Nu mi/am pus niciodata problema unde traiesc. Am vrut liniste si siguranta si eram in stare de orice in tara asta. Dar acum cand vad cata prostie, delasare si cata ...prostie este pe aceste meleaguri , declar sincer ca nu vad de ce sa mai fac orice ...Dar cu regret , nu mai am anii la care sa plec. Ce imi pare rau, este ca pe fiul meu l/am invatat ce am stiut si nu vrea sub nici o forma sa plece. Sau probabil el mai are o speranta . Si atunci incep si eu sa sper.Din nou.

    RăspundețiȘtergere
  18. Da, ne prefacem, in loc sa ne preschimbam; rezulta un joc de domino...Daca este afectata o piesa, cade totul...
    Nu construim nimic durabil.
    Caritatea nu merge fara biserica;s-a demonstrat de mii de ani.
    Biserica presupune comunitate, adica oameni; nu orice oameni...
    Nici nu ma refer la cler, ci la enoriasi; cler este sficient...
    Tot evit sa scriu despre biserici deoarece nu gasesc prea des exemple de caritate la cultul majoritar.

    RăspundețiȘtergere
  19. Chiar cu ceva timp în urmă m-am dedicat intens,cu multă dragoste unor studii pe ici pe colo prin ce-am găsit despre antropologia omului...Cu toate acestea multe nu am reușit să-mi explic,printre care și cazul femei despre care povesteați

    RăspundețiȘtergere
  20. @Micutzul,
    M-am referit la copilul din sufletul celui care simte așa!
    Astăzi, eu chiar mi-am redescoperit copilul din suflet!
    Despre celelalte, lucrurile se cam complică- eu mi-am crescut copiii cum am știut, le-am dat cât am putut- afectiv, sufletește, mental, material.
    I-am încurajat mult, în toate, inclusiv în alegerea profesiilor și în alegerea drumului bun.
    Cel mic lucrează într-o mare metropolă europeană, a fost alegerea lui. Nu-mi este bine totdeauna, dar am o convingere- dacă lui îi este bine, nu pot fi mereu tristă..
    Cel mare muncește în capitală, într-o mare unitate, este manager.
    Amândoi muncesc enorm, o fac cu multă plăcere!
    Sunt mândră de ei!
    Cât despre mine, dacă ar fi să-mi aleg acum meseria, tot profesoară aș vrea să fiu, aici, în țara asta necăjită..

    RăspundețiȘtergere
  21. @Daurel,
    M-ați „citit„!1 Cu toate incertitudinile și nedumeririle mele!!
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  22. Vera,
    Pentru că anumite personaje nu se încadrează total în niște tipologii- se construiesc prin amestec de situații, atitudini..
    O seară bună!!

    RăspundețiȘtergere