luni, 19 noiembrie 2012

omul, școala, cariera



Întrebarea îmi stă în minte de ceva timp. De fapt, nu-mi mai dă pace.
 Sună  simplu- ce și cât (din ceea ce ești)  datorezi școlii?
N-am întrebat în calitate de profesoară. Sau nu  doar în această calitate.
Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!

20 de comentarii:

  1. Pentru cei școliți înainte de 1989, răspunsul cinstit este că datorează totul școlii. Pe atunci, ecuația era simplă: dacă știai ce vrei să faci în viață, nu mai trebuia decât să alegi școala potrivită. Iar dacă nu știai ce vrei în viață, de asemenea, aveai și scoli pentru așa ceva.

    În ceea ce mă privește, am ales varianta a doua. Cănd era să termin clasa a opta, nu știam ce vreau. Aveam varianta să mă fac artist plastic, adică să merg la liceul de artă și apoi la institut, dar singurul exemplu de succes în viață pe care îl aveam era profesorul meu de desen, ceea ce nu era foarte stimulant. Este drept că omul a ajuns un pictor important, în paralel cu un excelent dascăl de arte, dar asta a fost mai târziu. Apoi aveam varianta să mă duc la un liceu teoretic. Dacă alegeam varianta umană, ajungeam, în cel mai bun caz, profesor de română sau limbă engleză, cum a ajuns cel mai bun prieten al meu din vremea aceea. Dacă alegeam varianta reală, ajungeam inginer ca cel de-al doilea cel mai bun prieten tot de atunci. Amândouă carierele mi s-au părut prea terne, așa că m-am dus la liceul militar, care, deși era eminamente real, avea o componentă umanistă foarte importantă.

    Ce vreau să spun este că școala era determinantă în planificarea vieții. Și nu era doar diploma cea care conta, ci și ceea ce învățai în școală era extrem de important pentru succesul în carieră și în viață.

    Ce vremuri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi cer scuze că răspund cu întârziere, am avut o zi..
      Mi-au mers la suflet vorbele dumneavoastră, asta spun și simt și eu- noi, generația noastră, și alte câteva datorăm foarte mult școlii. Școlii, dar și familiei.
      Eu spun că un copil învață carte și iubește școala, dacă familia îi cultivă respect pentru această instituție.

      V-ați oprit după ce ați vorbit despre cei școliți înainte de 89.
      Aici apar alte întrebări, la care vă rog mult să răspundeți :
      -și-a pierdut școala acel prim-loc în pregătirea pentru mâine?
      -dacă da, cine o va înlocui?
      -cum va arăta viitorul nepoților noștri?

      Ștergere
    2. Școala, în sine și în zilele noastre, este doar un club, un loc de vizitat și de făcut ori de luat câte ceva, după pofta inimii. Asta dacă nu se respectă condiția eternă a învățării pentru ceva anume, ca opusul învățării doar ca să știi. În momentul în care știi de ce mergi la școală și chiar de ce mergi la o anumită școală, atunci învățarea capătă sens și direcție, deci are însemnătate, importanță.

      Problema cu școala de azi este că ea se suprapune peste o societate fără valori. Sau cu valorile pervetite ori chiar negate.

      De exemplu, în socialismul comunist, aveam valoarea muncii. Nu vorbesc de preț, ci de valoare. Astăzi, munca nu mai este o valoare, ci o corvoadă sau chiar un act de rușine. Asta, pentru ca să se poată ține prețul orei de muncă la cel mai mic nivel în Europa și de câteva ori mai mic decât media europeană.

      Tot de exemplu, în comunism, s-a desconsiderat valoarea individului. Adică, individul nu era o valoare, ci doar familia și societatea erau valori. Acum, individul ar trebui să fie valoarea supremă, într-o societate liberă, democratică. Când colo, constatăm că, pe de o parte, se revine la retorica în care statul ar fi o valoare, deși nu este și că este chiar o valoare supremă. Iar, pe de altă parte, individul este negat ca valoare, pentru că, altfel, ar însemna că fiecare vot contează, că fiecare opinie este importantă, că suma societății se calculează începând cu unu. În opoziție, la noi contează doar numerele mari. Președintele zice că ar face ceva doar dacă i-ar cere nu știu câte milioane și când se strâng acele milioane, ba mai sunt chiar și în exces, zice că vrea numere și mai mari. Ce contează opinia individuală, în acest caz?!?

      Deja m-am întins nepermis de mult. Revenind la subiectul școlii, actualii guvenanți, indiferent de vopseaua politică, habar nu au la ce trebuie, sau au ca obiectiv distrugerea deliberată a învățământului de toate gradele. Nu zic despre ei că ar fi trădători cu bună știință, dar cred că, instinctiv, preferă să guverneze peste o populație de neinstruiți.

      Actualii guvernați nu au nicio idee la ce le trebuie școala, educația, statul și așa mai departe, decât pentru satisfacerea nevoilor gregare, de bază, după celebra piramidă a necesităților. Ori, școala adresează necesități din partea de sus a priameidei, cum sunt autoprețuirea, imaginea de sine și, în vârf, cunoașterea.

      Deci, nu avem nici cerere, nici ofertă. De unde rezultă doar un produs prost sau chiar inexistent pe piață, ca să mă exprim în termeni de economie liberă.

      Ștergere
    3. Astăzi, printre altele, că am avut o zi „specială„, am discutat despre școală cu o mămică,( ziarist serios) dezamăgită că fiului ei, elev în clasa a Vi-a i s-a dat un test difucil, chiar foarte dificil , la fonetică, deși , în caietul copilului , serios și el, existau doar câteva exerciții simple. Foarte simple. Ce a dedus ea? că , indirect, i se sugerează că fiul are nevoie de ajutor suplimentar( meditație).
      Ceva mai târziu, tot astăzi, am discutat cu doi elevi,( serioși)care, peste câteva luni vor susține examenul de bacalaureat.
      Aveam în minte întrebarea din postare, așa că le-am cerut să-mi spună sincer dacă ar putea pregăti acest examen fără să mai meargă la școală.
      Într-un glas au spus: da.
      Fata a adăugat că ar scăpa de stres și le-ar rămâne mult timp pentru pregătire.Chestia este că dacă n-ar merge la școală, ar primi absențe și ar fi exmatriculați.
      Am rămas fără vorbe.

      Ștergere
    4. Copiii au fost sinceri. Îmi este milă de biata mămică, cea cu „semnalul” primit de la școală. Din exemplul ei, bănuiesc cumplita pervertire a testărilor, care ar trebui să însemne cu totul altceva. Oare câți dascăli de „generală” știu să întocmească și să administreze un test? Și câți știu să îl interpreteze și să îl valorifice? Sunt convins că mulți dascăli au fost obligați să învețe docimologie, dar au învățat-o ca pe geografie ori fizică, fără să știe la ce le folosește și, mai ales, fără să pătrundă rațiunea de a fi a științei respective. Iar cei care chiar știu, sunt repede îndepărtați din sistem, ori ținuți ascunși, ca nu cumva să se afle că se poate și altfel.

      Ștergere
    5. De câte ori am avut prilejul, am spus că unde-i lege , nu-i tocmeală. Mă refer, cum am făcut-o și atunci, la faptul că dacă „de sus„ vine o normă, care trebuie să se aplice, respectivul act trebuie să aibă acoperire într-un experiment,într-un studiu.
      Abia după aceea se cere să fie aplicat, nu?
      Bunăoară , notarea elevilor.
      Era un articol important în stabilirea unei note, pe care o primește un copil.
      Profesorul are un caiet special, în care înscrie, cu dată, trei note.
      Media lor aritmetică se trece în catalog.
      O vreme, a funcționat . Apoi, lumea a uitat.
      Nu doar că a fost uitată, dar există N profesori, pe la toate specialitățile, care pun nota 2 în catalog, pentru că elevul X nu este cuminte, vorbește neîntrebat etc.
      N-am fost deloc o profesoară „cuminte„, chiar cred că eram considerată mult prea exigentă.
      Totuși, n-am fost „mai catolică decât Papa„.
      Sigur, erori voi fi făcut, că nu ai tot timpul „balanța ” în poșetă, dar un test trebuie foarte bine „cântărit„, timpul de rezolvare , de asemenea..este chestiune dificilă, dar nu trebuie să devină ”bau/bau„.
      Teza durează o oră,la clasa a VIII-a.
      Ei bine, ca să fie altfel, unii profesori „dau” teză de două ore.
      Ca la examen, spun ei.
      Da, ca la examen, doar că până atunci ar mai fi vreo șase/șapte luni, timp în care copiii vor ști mai mult decât astăzi.
      Se sesizează părinții?
      Spun că este un abuz?
      NU. „Lasă, că-i învață cu cerințele examenului„.
      Și uite așa, deși programele sunt foarte încărcate, mai încarcă și profesorul X sau Y, că așa devine el „de temut„.
      Iar copilul?
      Copilul urăște școala. Are dreptate?

      Ștergere
  2. Nu pot da un raspuns prea bine elaborat. Acum sunt la cursuri. Dupa ce le termin voi vedea daca mi-au folosit!

    RăspundețiȘtergere
  3. Scoala terminata inainte de 1990 este de cu totul alta valoare comparativ cu cea din aceste timpuri. Problema e ca cei scoliti inainte sunt dati de o parte fiind taxati ca fosti comunisti. Degringolada sociala si economica din care nu reusim sa iesim se datoreaza in mare parte faptului ca scoala de acum nu formeaza specialisti si manageri adevarati ci numai diplome , sau aproape. Exemplul cel mai elocvent sunt fetele manageri in firmele italienilor. ...In marea majoritate a lor. Apoi urmeaza fetele care cu pregatire de psiholog nu reusesc sa prinda locuri de profesor in ,, liceuri,,. Asa mi-a spus mie o tipa care era la master. Am ramas fara cuvinte.
    Incearca sa urmaresti daca ai ocazia evolutia unei firme straine care vine in Romania si incepe cu un manager strain. Apoi cu timpul se impun manageri romani. Daca ai ocazia sa vezi cat de stupizi si nesimtiti pot sa fie romanii cu romani si cat de cumsecade pot sa fie strainii cu romanii.
    Cinstit sa fiu eu unul ma gandesc ca ar trebui sa fie anulate toate diplomele facultatilor care nu au sustinut examen de admitere. Sau sa fie dat un examen cu toti absolventii. Am mai sustinut aceasta idee.
    Pa ! O seara faina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu vorbești doar despre învățământul superior. Nu te contrazic, n-aș avea argumente.
      O completare- întrebare aș avea- scriu ziarele că mulți profesori vârstnici predau la câteva facultăți,„barând „ astfel locurile pe care le-ar putea ocupa tinerii bine pregătiți, care se „pierd„,siliți să facă altceva, în lipsa locurilor de muncă.
      Eu mă refer la învățământ,în general, adică la toate nivelurile lui.
      Asigură el pregătirea necesară trecerii unui școlar,în următorul nivel?

      Ștergere
    2. Experienta si decenta nu pot sa fie inlocuite. Daca parintii si-ar educa copiii si daca acei copii ar avea respect pentru ei insasi, atunci scoala ar avea material. Pana atunci lucram cu materialul de la Taraf TV. In proportie de 90 la suta. Baza educatiei vine de la varsta de doi anisori cand copilul incepe sa invete . Urmeaza finisarea in banci.

      Ștergere
  4. Scoala e importanta pentru copii,tineri,adulti,batrani...
    Cine poate spune ca nu mai are nimic de invatat se insala.
    Mereu o s-o vad in fata mea pe bunica,avand o carte in mana,chiar daca trecuse putin de 8 decenii de viata.
    Un model de acasa si inca cateva modele la scoala iti influenteaza viata.
    Cel putin asa am fost eu influentata,desi nu pot spune ca parintii ne-au ales scoala,dascalii avand pretentii si pretentii.
    De la gradinita,pana in clasa a VIII-a ,am invatat la o scoala de la tara.Cine spune ca nu se face(a) carte la tara se inseala amarnic!
    In clasa a VIII-a a trebuit sa fac fata unui examen destul de dur(probe eliminatorii la dictie, caligrafie ,muzica, desen, sport,romana ,matematica),unde am concurat alaturi de sute de elevi(e) ca sa-mi ocup unul din cele 36 de locuri pe judet.
    Faptul ca am muncit enorm sa pot face fata acelui concurs a fost doar o mica parte din ceea ce a continuat.
    In liceu am avut parte de alte modele demne de urmat.In facultate,dupa 13 de ani de la terminarea liceului,i-am prins tot profesori.:)
    Oare puteam eu sa fac liceul departe de casa ,daca parintii nu mi-ar fi fost alaturi?Numai ei stiu cat le-a fost de greu,dar nu pentru ca le ceream marea cu sarea,ci pentru ca pe langa mine,sora mea era studenta la Cluj,iar fratele licean,apoi la randul lui student.
    Statul nu acorda atunci nici burse,nici ajutoare sociale,dar parintii mei au reusit sa-si duca la bun sfarsit "planul"...sa ne vada cu scoala.Sincer,nici nu se punea problema ca la examene sa intervina ei cu bani sau cu alt fel de ajutor.Fiecare ne-am desurcat pe puterile noastre.Am reusit,mai mult sau mai putin,tinand cont ca nu sunt dascal in cine stie ce scoala pompoasa,dar acolo unde sunt incerc si,sper sa reusesc,sa dau copiilor un tel in viata,o buna crestere,curaj sa spere ca daca invata pot face multe in viata.
    Stii ce cred eu,Gina?
    Faptul ca se alege atat in scoli,dascali,manuale, dosare,hartii,nu fac bine nici scolii,nici copiilor,nici parintilor.
    Pot eu sa ma dau peste cap(desi nu fac asa ceva:)),ca parintele isi trimite odrasla la scoala la oras,ca de,acolo-i mai bine,acolo-i concurenta...Nu conteaza ca acasa copilul are nevoie de meditatii,dar e la o Doamna cu renume(care sa-si poata pastra renumele,nu-si mai vede capul cu hartiile),la scoala cu renume.
    De multe ori ma gandesc ca mi-ar fi mai usor sa predau la o singura clasa ,decat la patru,dar ca sa te infigi intr-un post trebuie sa "te incuscresti" cu primarul,cu politicul,cu directorul si cine mai stie cu cine...Vad in fiecare an astfel de "cuscrii",dar nimic nu tine pana la infinit,copilul sufera,deoarece s-a terminat "cuscria" s-a terminat si postul.Copilul trebuie sa faca fata la tot felul de schimbari.Asa ca treaca azi,mai treaca si maine,"noi" cu drag muncim!
    Cand m-am transferat la noua scoala,sincer,doamna mea directoare m-a sustinut,deoarece chiar dorea sa ma aiba la scoala,dar din motive cat se poate de profesionale.

    RăspundețiȘtergere
  5. Inaintea mea au vorbit trei DOMNI,care au multe de povestit si au atins tare frumos unele puncte:
    *Copiii nu stiu ce vor de la viata,deoarece"cica"viata nu are nimic sa le ofere(adevarat?).
    *Facem tot felul de cursuri si specializari,doar pentru ca avem nevoie de puncte si diplome(pana cand?).Si eu ,pe langa toate cate le fac(si care nu prea au valoare in ochii mai-marilor ca nu-s punctate ca nu stiu ce concursuri,hartii si diplome,desi stiu ca beneficiar total e copilul),mai am si doua cursuri pe rol(pe langa multele facute),iar facultatea a trebuit s-o fac sa-mi pot echivala studiile...cu cine?Ar trebui facut si masteratul.Pe banii cui?:(
    *Ajungem sa catalogam oameni care n-au nici o vina ca au fost admisi,trecuti si purtati prin scoala,doar de dragul numarului,tot de NOI,dascalii care am facut,am cunoscut si am crescut in altfel de scoala,unde fiecare isi stia bine locul si valoarea.Cine-i de vina?

    Morile de vant sunt aici sa le luam la lupta!
    Curatenia de mici trebuie invatata,si respectul fata de sine si fata de altii,si bunul simt(de mult pierdut si uitat),si munca adevarata,asa cum se invata cititul,scrisul,socotitul.

    Mi-ar place sa pot sta la discutii reale cu oameni ca voi!
    Seara frumoasa!
    Am scris prea mult,asa ca nu m-a lasat "tehnicul" sa-l pun intr-un singur comentariu:)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact la asta mă gândeam, Angi! Cât de mult mi-aș dori să avem chiar șansa de a vorbi față în față despre aceste lucruri, mai importante decât orice altceva!
      Căci nimic nu este mai de presus decât COPILUL.
      El este la mijloc- dascălii buni, implicați sunt tot mai puțin, părinții nu fac suficiente eforturi de a se apropia real și sufletește de școală și,conștient sau nu, se situează de „cealaltă parte a baricadei„, astfel încât copilul alege ceea ce-i place- disprețul față de școală.
      Este revoltător!

      Mi-am dorit să discutăm, pentru că trebuie să se schimbe CEVA. Școala trebuie să ajungă pe locul care i se cuvine

      Ștergere
  6. Este mult prea mult de scris pe această temă. In nici un caz nu voi putea epuiza subiectul...
    "Ce şi cât datorezi şcolii"
    - pentru mine şcoala a fost şi este locul pe lângă care nu am putut trece niciodată fără să îmi înclin capul cu profund respect în amintirea dascălilor mei -modele ce m-au ajutat pe tot parcursul vieţii să-mi finalizez deciziile şi cărora le aduc şi acum, aici omagiul meu. Imi stăruie în minte şi acum după atâţia ani sfaturile primei mele învăţătoare şi în aceeaşi măsură cele ale profesorilor avuţi pe toată perioada de instruire în diferitele forme de învăţământ prin care am trecut. Şcolii îi datorez formarea mea ca om, grefată şi pe educaţia primită în familie. In şcoală am învăţat ce este disciplina, determinarea, respectul faţă de sine şi semeni, dorinţa de a fi un învingător şi tot în şcoală am învăţat să-mi iubesc ţara şi neamul românesc ( sentiment care astăzi sună fals şi dacă ai curajul să mărturiseşti această "slăbiciune" - mai ales tinerii- eşti luat în derâdere.)Nici eu şi nici unul dintre colegii mei nu au avut nevoie de pregătiri în particular. Dascălii ofereau totul. Era suficient să doreşti să înveţi. Dar eu vorbesc despre şcoala de dinainte de 1989, când dascălii mei stăteau cu noi ore în şir peste orele de curs şi nu numai pentru olimpiade sau concursuri, dar şi pentru pregătirea suplimentară a subiectelor pentru teză sau lucrări recapitulative. Eu vorbesc despre acele vremuri în care copilul elev avea o atitudine plină de condescendenţă... Acum, şcoala este cu totul altceva. Şi nici nu ar putea fi la fel, atâta timp cât scara valorilor nu mai este aceeaşi. Valoare acum înseamnă bani. Noi am avut alte repere.
    Nu voi îndrăzni să afirm neadevărul cum că şcoala românească nu mai este bună de nimic. Nici vorbă de aşa ceva, dar trebuie susţinută de întreaga societate. A arăta cu degetul doar şcoala şi cadrele didactice este o greşeală enormă! de vină este întreg agrenajul politic-economic şi social, în care şcoala este doar o biată frunză în vânt purtată când într-o direcţie când în alta, oscilând mereu între bine şi rău, dar neavând puterea de a se menţine singură doar prin voinţa slujitorilor ei - dascălii, atât de umiliţi şi prost retribuiţi.
    Of! Mai sunt o mulţime de spus...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aura,
      Nu vreau să fac previziuni, dar, sigur se va zice despre noi,cei care susținem calitatea școlii de dinaintea anului 89, că suntem niște conservatori. Sau niște comuniști.
      Da, cu mâna pe suflet, noi îi datorăm școlii și educatorilor noștri- familie și dascăli-ceea ce suntem.
      Când și de ce copilul și-a schimbat atitudinea față de școală?
      De ce tot mai mulți părinți arată cu degetul către școală, convinși că „”dreptatea este a lor ?
      Doar a lor?

      Ștergere
  7. Închipuie-ţi ce impact a avut liceul militar asupra unui adolescent care a făcut şcoala generală într-un sat din inima deltei, fiind obişnuit să-şi folosescă timpul pentru joacă, baltă şi iar joacă. Libertate cât cuprinzi cu mintea. Şi dintr-o dată, regim de armată.
    Deşi mi-am pus-o de multe ori, niciodată nu am găsit un răspuns la întrebarea ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă n-aş fi făcut liceul militar?...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta ai vrut să urmezi?
      Eu aș zice că, dacă ți-a plăcut, este cel mai important. Oricum, întrebări ne punem toți (după). Rămân fără răspuns.
      p.s. mă gândesc ce meserie mi-aș fi ales eu, dacă aș fi trăit, copil fiind, în Deltă??
      Ador Delta!( din albume, imagini, lecturi)
      Cu toate astea, n-am ajuns niciodată acolo..

      Ștergere
  8. Legat de aceasta intrebare...datorez mai mult mie insumi prin lectura si preocuparea de a fi autodidact decat scolii!Scoala are desigur un anume aport pozitiv,dar si multe aspecte negative care m-au marcat teribil.E cazul meu desigur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întrebarea mea a pornit din povestirea cuiva care afirma cam ceea ce spui tu.

      Ștergere