”mugur alb, și roz, și crud...”

În naivitatea  mea, am crezut că , de astăzi, tot omul, acolo, la locul lui de muncă,  va fi mult mai atent, mai griluliu  cu   celălalt. 
Adică,în  magazin, o să văd  recipientul cu dezinfectant, vânzătoarele de la  raionul de legume și fructe  vor purta  mănuși  transparente....

 Aș,  doamna care vinde   nuci, o pensionară  chemată  nu știu de  ce,  aproape distrată,  generoasă cu  diminutivele: ”ciocolățică„,  ”lămâițe„  le  pune în pungă cu mâna fără mănușă,  o alta  din piața descoperită, la doi pași  de mașini, autobuze, trecători,  ia merele, pătrunjelul,  ceapa verde, cu aceeași mână  cu  care primește  banii, dă restul...
Un grup vesel de liceeni, mai multe fete,  se îndreaptă către stația de autobuz.
Aud că mâine este mare adunare  în parlament..
Câteva sute de persoane.
Măi  frate,  care este  România reală?

O   speranță  tot am: muguri roz își clipocesc  genele  către soarele cu dinți !

un alt fel de a revedea

Arbori înalți străjuiau aleea din dale roșcate, rostuite cu grijă. Ici-colo, scăldate în  amestec de rouă și brumă, pălăriuțe  de tufănele se iveau  printre  frunze.
 Mustoase,  plesnind în coajă, căzuseră primele nuci.Vara își murmura alene cuvinte de rămas-bun
Început de toamnă, risipit în emoții și melancolii . Întâia mea zi într-o școală nouă, mare și frumoasă.

Terminasem facultatea în urmă cu doi ani.Navetă deloc ușoară, autobuzul pleca din autogară la 11. 
100 de km zilnic, jumătate la ducere și tot atâția la întoarcere.Stații multe și dese, urcau  țărani cu saci și pachete, mai mici, mai mari, un covor, o găleată  cu brânză, un sac de var,  două/trei găini, un cărucior de copil. Nu erau interdicții sau poate că erau, cine avea timp să ia seama?
Autobuzul ar fi trebuit să oprească  în fața școlii la 12,30. Nu se întâmpla mereu așa, mai ales sâmbăta, când  ajungea  cu câteva minute după unu.Eram vreo zece navetiști, toți aveam în orar primele ore.
Cu  toate cataloagele în brațe, pe coridor, ne aștepta  directorul.
Tiranul. 
Nu l-am văzut zâmbind niciodată. Prin ușile sălilor de clasă, lăsate intenționat deschise, ochii  și urechile elevilor  urmăreau reacțiile celor două tabere. Bibliotecara și secretara își încrucișau uităturile complice. Subit, femeile de serviciu își căutau de lucru în magazia de lemne.
Simțeam că mor câte puțin, de fiecare dată, văzând privirea aceea incoloră, maxilarele încleștate, fața împietrită.
Ce puteam face? Număram zilele. 

Era o problemă și îmbrăcămintea.
De atâta înghesuială, ajungeam deseori, cu hainele boțite.Mi-a venit ideea să duc în cancelarie, săptămânal, cate o fustă- două , în cute sau cloș.Prin regulament, femeilor li se interzicea să poarte pantaloni la clasă.
Dacă eram în criză de timp, trăgeam repede fusta peste pantaloni, până la pauză, când, în laboratorul de biologie al colegei de navetă, urma să fac operația completă de echipare.
 Seara, când suna clopoțelul, fusta își ocupa locul în cuier, pe un umeraș, să fie pregătită pentru următoarea zi.
Îmbrăcam pantalonii.
Într-o dimineață, o învățătoare l-a surprins pe director, măsurând, cu o riglă, lungimea fustei din cuier.//

Zăpușeală.
Ploaia repezită abia dacă a stropit asfaltul încins. În stație, lume multă, care încotro.
L-am zărit tocmai când urcam.
 O mână de om, un moșneguț, speriat parcă. Prin ușa, încă deschisă a autobuzului, i-am recunoscut privirea spălăcită, căutând un punct de sprijin.

Charoset

motto:Postul adevărat este abținerea de la orice lucru rău.
Sfântul Teodor Studitul

 Să nu-mi ceri, te rog, să spun dacă am ajuns  cu lectura la pagina în care Cartea Cărților dezvăluie celui interesat și  informații pentru  păstrarea sănătății fizice, că nu am răspuns.

Ceea ce urmează, n-am descoperit personal, cineva mi-a trimis un mail, din care am  aflat o rețetă simplă a unui preparat  gustos și hrănitor, cam prea dulce, totuși, pentru gustul meu. 

Se spune- este dreptul tău să crezi sau nu- că, dacă  vei consuma constant  mâncarea pe care eu  tocmai am pregătit-o, ai toate șansele  să scapi  de o mulțime de necazuri: dureri de inimă,  calculi renali și  biliari, pete  hepatice, acnee,  psoriazis,  herpes, insomnie, plus că  ajută  la  înfruntarea cancerului și  împotriva  infecțiilor  cu candida.
Este, de fapt, un fel de salată de fructe uscate,  una dintre mâncărurile  folosite ca desert  la Cina cea de taină, aflu din mailul  primit.

 Dacă ți-ai propus să  postești  în toată perioada care a rămas până la Înviere sau  doar în zilele de miercuri și de vineri, sigur o să-ți facă bine mâncărica  asta , atât de bogată în vitamine.

Ai nevoie de:  un măr tocat ( cred că poți să-l treci pe răzătoare), câteva  nuci, stafide, curmale, toate  strivite ( eu  am  tăiat curmalele, după ce le-am scos sâmburii), scorțișoară și miere.( am pus trei lingurițe)

Le-am amestecat și a ieșit ce se vede- o cină  chiar prea consistentă.

Vineri o pregătesc pentru  micul -dejun. O să pun și lămâie.

Dacă  nu ai altă invitație, te aștept cu plăcere la o porție virtuală de  charoset! 
 Tu ce noutăți culinare ai pentru post?

p.s. tocmai am aflat că fructele alese  trebuie să fie crude!

Ca bonus, iată câteva  fotografii din Israel, văzute prin ochii unuia  dintre fiii mei!//