pe scara sufletului

 Și-au ridicat o căsuță. Pe  frunte rotundă de tăpșan. Două camere, o bucătărioară cu antreu, alături, cămara. Îi spuneau timnic.

De la un capăt la altul, cât toată casa, un  pridvor lat, cu ghirlande  tăiate în lemn lustruit.

Au înconjurat-o cu iarbă și pruni.

Laolaltă  s-au adunat ulmi, vișini, salcâmi, un stejar, cine știe cum o fi venit tocmai acolo,  tufe de rozmarin și levănțică.

 S-a întâmplat să nu aibă copii, se aveau unul pe celălalt.

Când sora cea mică abia învăța să meargă în picioare, și-au pierdut părinții. Au înfiat-o. Și au crescut-o cum s-au priceput, niciunul nu trecuse de douăzeci de ani. S-au gândit s-o mărite repede, să plece la casa ei.
La nouăsprezece ani, mezina  avea, deja,  al treilea copil.//

I-am cunoscut pe cei doi bătrânei,  care  s-au ocrotit unul pe altul, toată viața Oameni cu frica lui Dumnezeu.   Până și tacâmurile se schimbau la intrarea în post. Au depășit  câte nouăzeci de ani//

Căsuța lor nu mai este de mulți ani, nu știu de ce. Trei trepte, sparte pe alocuri de ploile multe și aspre, de zăpezile spulberate printre ulmi  bogați și vișini fragili, amintesc de cerdacul însorit vara , în care se răsfățau mușcate roșii în buchet. Pe alocuri, tufe mari de liliac, de iasomie și de mâna Maicii- Domnului întineresc în fiecare primăvară. De parcă cineva  le-ar arăta drumul. Cine le-o fi rostuind pe toate?

 În amintirea  celor doi bătrânei, cărora le purtăm numele,  am ridicat o căsuță.

Alte vremuri. Pe un perete de lemn, îngălbenită de neuitare, poza lor de nuntă. Alături, pe o măsuță, biblia, din care zilnic, taica mare citea , subliniind  apăsat cu un plaivas chimic, ceea ce găsea el că trebuie revăzut,  mai știi  gustul creionului , care lăsa urme violet pe buze?

Alte flori, pomi și copaci, iarbă și fân, verde și fluturi, cărări și taine,   ieri și astăzi,  laolaltă.

Vremea își toarce , cuminte,  mersul ei șerpuit...// 

în mersul vremii

 Câte n-aș putea scrie.. mii de chestii, poate. 

Trei zile în locuri dragi, revederi după  ..nu, n-o să spun câți ani, pentru că nici mie nu-mi vine să cred, n-o să povestesc  mai nimic din câte am văzut/auzit/povestit/ reamintit, descâlcit/ înnodat.

 N-o să povestesc  despre  satele tapetate cu  metri de   poze  mari, zâmbitoare, votează nr.3,  nici despre gălețile  aninate de garduri- votați cu noi și nu veți regreta, nici despre  mașinile  de la ale căror geamuri larg deschise  zburau în toate părțile pliante roșii , verzi,  mici sau mari  -scăpați de căpușă prin vot! c-așa-i românul,( turat la maxim)..  nici despre   individul cu berea într-o mână  adresându-se  nevăzuților ascultători, ba nu- greșesc, îl asculta  o doamnă    de la  balconul blocului din față, anterior , am muncit,  spune omul, descărcându-și năduful,  ce-i pasă lumii de el?  da,  există (încă) cetățeni turmentați.., se apropie   alegerile , există bogați și săraci,  granița   pare fragilă..     

Poate despre   plugarul cu tricou și  bermude, arând  peticuțul lui de pământ, ar trebui să povestec.   

Sau despre  strălucirea dimineților verzi, presărate cu  buze  moi de maci  străfulgerați   de lama coasei   croind  poteci  lungi  prin fânul  cu parfum de verde  crud..   

N-o să povestesc, pentru că  doar câteva cuvinte  îmi vin în minte  din toate cele trei zile.

G este verișoara mea. 

I-am văzut casa-  uriașă!  Să nu crezi că exagerez,  fiecare  băiat, câte un nivel, cel mic și-a serbat majoratul, 30 de invitați,  n-au spart nimic, toate sunt la  locul lor,   n-o să zică nimic  bărbatul  când s-o întoarce din  cursă.  face  Italia..//

- G, când ești tu fericită?

- Când dorm, năniță..  nănița sunt eu.//
mi-ar plăcea să  vorbim despre asta..