strălucitori!

Ador ulmii!

Cu statura lor tainică, umbroasă, ușor foșnitoare în o mie de fețe risipite în verde unic.

Se răsfață  în aleanul soarelui, se mișcă  ușor spre apus, ceva mai târziu sunt ca niște ostași obosiți după luptă.

Și când, în tăcerea  nopții, doar  petrecăreții greieri își  ascut  arcușurile,solemni, ulmii  își coboară  brațele grele de somn.

Mâine  se vor trezi cu noaptea-n cap!

pe scara sufletului

 Și-au ridicat o căsuță. Pe  frunte rotundă de tăpșan. Două camere, o bucătărioară cu antreu, alături, cămara. Îi spuneau timnic.

De la un capăt la altul, cât toată casa, un  pridvor lat, cu ghirlande  tăiate în lemn lustruit.

Au înconjurat-o cu iarbă și pruni.

Laolaltă  s-au adunat ulmi, vișini, salcâmi, un stejar, cine știe cum o fi venit tocmai acolo,  tufe de rozmarin și levănțică.

 S-a întâmplat să nu aibă copii, se aveau unul pe celălalt.

Când sora cea mică abia învăța să meargă în picioare, și-au pierdut părinții. Au înfiat-o. Și au crescut-o cum s-au priceput, niciunul nu trecuse de douăzeci de ani. S-au gândit s-o mărite repede, să plece la casa ei.
La nouăsprezece ani, mezina  avea, deja,  al treilea copil.//

I-am cunoscut pe cei doi bătrânei,  care  s-au ocrotit unul pe altul, toată viața Oameni cu frica lui Dumnezeu.   Până și tacâmurile se schimbau la intrarea în post. Au depășit  câte nouăzeci de ani//

Căsuța lor nu mai este de mulți ani, nu știu de ce. Trei trepte, sparte pe alocuri de ploile multe și aspre, de zăpezile spulberate printre ulmi  bogați și vișini fragili, amintesc de cerdacul însorit vara , în care se răsfățau mușcate roșii în buchet. Pe alocuri, tufe mari de liliac, de iasomie și de mâna Maicii- Domnului întineresc în fiecare primăvară. De parcă cineva  le-ar arăta drumul. Cine le-o fi rostuind pe toate?

 În amintirea  celor doi bătrânei, cărora le purtăm numele,  am ridicat o căsuță.

Alte vremuri. Pe un perete de lemn, îngălbenită de neuitare, poza lor de nuntă. Alături, pe o măsuță, biblia, din care zilnic, taica mare citea , subliniind  apăsat cu un plaivas chimic, ceea ce găsea el că trebuie revăzut,  mai știi  gustul creionului , care lăsa urme violet pe buze?

Alte flori, pomi și copaci, iarbă și fân, verde și fluturi, cărări și taine,   ieri și astăzi,  laolaltă.

Vremea își toarce , cuminte,  mersul ei șerpuit...// 

Viata la tara!

viața la țară

Miercurea fără cuvinte-Carmen știe de ce!http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/

in trecere

Ai ascultat vreodata glasul vantului prevestind ploaia?

Daca nu, lasa-ti umbrela in masina, ocoleste stropii razleti si vino in livada, las poarta deschisa. Asculta soaptele ierbii, franguirea crengilor si zbaterea frunzei.
Se mai gasesc cosasi. N-a fost usor sa-i convingem. Nu stiu daca l-ar mai impresiona pe Camil Ressu. Sunt tineri. In pauza vor cafea, tigari si tuica. Saluta-i si nu te opri, lasa-i sa-si termine treaba.

Calca usor si uita-te atent in jur.

Inca n-au innebunit salcamii, cum spune cantecul. Margaretele , ratacite printrele firele de trifoi isi tin in degete lungi, aspre, palarioarele noi , iasomia nu indrazneste sa-si deschida floarea- se teme de frigul diminetii.

Nici trandafirul , cat este de tepos, nu-si arata obrazul.

Ulmii isi cern semintele ascunse in pungute. Le mai fura vantul cate o rafala , aruncandu-le unde-i vine .

Ii vezi? Stau laolalta meri, pruni, visini, ciresi, ulmi, salcami, flori si ierburi.

Se mai sfadesc, isi agita frunzele si asteapta cuminti

baia de sambata .

Cateva tunete.

Stropi mari.

Nu te uita prea mult la gradina de zarzavat, ca nu este pregatita sa primeasca musafiri. Am pus de toate, doar ca , in fiecare an , pamantul se incapataneaza- nu ramane nici macar o zi afa

nat. Cum trece ploaia , se intareste. Coltoase, buruienile isi fac de cap.

Stiu ca nu vrei sa te prinda ploaia pe aici.

Buchetelul este pentru tine!