Din culisele transparente ale vieții mele de profesoară
Într-o nu prea îndepărtată vreme, Dascălul se sărbătorea în ultima zi de iunie, adică astăzi.
Și chiar era sărbătoarea lui!
Din ce am citit, aflu că 30 iunie este data la care ia naștere Asociația Generală a învățătorilor din România; în 1927, la 30 iunie, Tribunalul Ilfov „a autentificat statutul acestei asociații prin care se oficializa şi finaliza atunci manifestarea solidarității între cadrele didactice la nivelul României
Mari”,conform”ziarulunirea.ro”,
Ne adunam în Sala mare a Casei Sindicatelor, vorbeam despre meseria noastră, despre copii, despre manuale, ascundeam necazurile, pentru că toate ar fi trebuit să fie strălucitoare.
Este frumos că „Ziua învățătorului„ se asociază totuși,cu venirea pe lume a marelui cărturar, Gheorghe Lazăr!
Era o vară toridă, terminasem al doilea an de meserie, prima vacanță din viață la mare.
Era mic copilul meu cel mare, eu- restanțieră cu două săptămâni de „activitate„ la școală.
De cum am coborât din autobuz, după aproape două ore de mers, plecarea era din autogară,dimineață, la 6 și un sfert, în holul mare al școlii mă aștepta directorul ,despre care prietena mea, profesoara de germană, care făcea și activități de secretariat, îmi spusese că, studiindu-i cartea de muncă, a aflat că respectivul, fie-i țărâna ușoară, ( Doamne, mulți nervi mi-a tocat), terminase o școală de silvicultură, completată naiba știe cum cu niște adeverințe.
Școală mare, frumoasă, cu etaj, satul și el bogat: Izvoru.
După salutul meu timid, omul cu ochi cenușii în fața căruia toți navetiștii, vreo zece la număr, tremuram, îmi spune că activitatea mea, pentru două săptămâni, începând cu acea zi de august, înseamnă să merg la cules de gălbenele (plante medicinale, nu-i așa?),undeva, la vreun kilometru de școală, unde instituția poseda un teren pe care îl lucraseră elevii îndrumați de colega mea, profesoara de biologie, Flori Dode.
Crezi că am îndrăznit să scot măcar o vorbă?
Am rezistat vreo două ore sub soarele care bătea tot mai tare, rochia mea albă s-a pictat în figurine portocalii, am predat femeii de serviciu recolta.
La 12 și jumătate m-am urcat în autobuz. Undeva, pe la Cornățel,pentru că mi s-a făcut rău, am coborât.
O femeie care scotea apă dintr-o fântână m-a văzut , m-a stropit, m-a dus la ea în casă .Mi-am revenit, cred că am mâncat niște prune, nu-mi puteam anunța familia, așa că am rămas acolo până la sosirea autobuzului de seară.
După vreo cinci ani, deși trecusem cu bine, nu doar eu, un concurs de ocupare a unei catedre în oraș, suplineam la școala unde aveam să mă titularizez, după o adevărată bătălie cu Ministerul Învățământului, patronat de Aneta Spornic.
Eram diriginta unei clase, în al cărei catalog figura și eleva E.B..
O fetiță tuciurie, care locuia într-un bloc, nu prea departe de școală. Avea mulți frați, însă niciunul nu voia să vină la școală.
Directorul- de jenă, nu-i spun numele- m-a trimis să o aduc la școală.
Din pământ, din iarbă verde.
Nu știu dacă mi-am propus vreo strategie, îmi amintesc doar că am bătut la ușa soioasă, fără încuietoare, a apartamentului, a deschis un tip atât de încruntat, că aproape m-am clătinat, era tatăl ei, au apărut mai multe capete de prin casă.
Am spus ce trebuia și ce voiam. Tatăl și-a luat fiica de mână și mi-a încredințat-o.
Fata era doar într-o cămașă de noapte, peste care apa și săpunul nu mai trecuseră de multă vreme.
Așa am adus-o eu în cancelarie.
Era după 89.
Sfârșitul verii, perioada corigențelor.
O elevă a intrat, pe role, în cancelarie, spre a cere informații în legătură cu ziua în care va fi ea ascultată la chimie.
Mă uit înapoi cu duioșia experiențelor de tot felul, cu o mare iubire și recunoștință pentru mulți dintre profesorii mei.
Nu știu ce vor fi zicând foștii mei elevi ( unii sunt aici, pe fb) când își amintesc de mine, profesoara...
Viața este, cred, ceea ce facem noi din ea. Noi și cei din jurul nostru.
În țară, sunt vibrații furtunoase, liderii sindicali, unul mai înstărit decât altul, vociferează strident
Lumea este într-o continuă schimbare. Și cu ea, fiecare om , în parte.
Trăim neliniștit într-o vară fierbinte.
