sâmbătă, 3 martie 2012

un sociolog francez,

 Gabriel Tarde,  zice că viața se reduce  la căutarea imposibilului.
 Așa să fie?
Te poți plictisi de orice.
 Nu și de a înțelege.
Ne adunăm pe aici, vorbim , de una de alta, vremea trece..
La doi pași, e lumea adevărată. Cu necazurile ei. Necazuri mari, chiar dacă, în fiecare seară,  speri să se șteargă de la sine, precum  datoriile unora . Nu au toți noroc. 
În urmă cu niște ani buni, când luam salariul- totdeauna am preferat verbul a lua, nu a primi, asta se întâmpla în primele zile ale lunii și apoi la jumătate,  împărțeam banii conform listei. Ratele nu erau la mine!!
Nu trăiam  ușor deloc, scăparea mea și-a altora ca mine erau  părinții- buni gospodari- așa că mâncarea nu constituia  deloc o problemă. 
Când vecinii și cunoscuții mi-au aflat meseria, au început cererile pentru pregătirea suplimentară a copiilor.  Mi-am ajustat bugetul, încă  nu se inventase treaba cu  impozitarea  oricărui alt mic venit, în afara muncii la stat sau dacă era, nu știam eu, și dacă nu știam, nu știam..Munceam pe rupte, și la școală , și acasă. Vorbesc foarte serios, n-am făcut niciodată  lucruri de mântuială.
 Marii oameni de afaceri nu se iviseră, aparent , eram egali în drepturi-așa suntem și acum- dar erau destui care primeau atenții  direct la domiciliu , prin șoferul directorului. Cine a trăit  pe atunci știe sigur  ce spun.
Vacanțele aveau farmecul lor, două săptămâni la mare sau la munte, cu bilete de la OJT- am plătit cotizație degeaba sindicatului, de asta tot am mereu ceva  cu domnii și doamnele  în cauză, să nu citească  dacă trec pe aici. 
Restul zilelor, la țară! Frumos! Seri lungi, cu prietenii și familia, citeam  tot ce apărea în  Romanul secolului XX, la  Globus, revistele de specialitate, pedagogie, psihologie, pe care  le cumpăram-îmi puteam permite să le cumpăr,   cine auzise că ar exista internet?
 Plimbări în locuri dragi, rude, ceaiuri, că pe vremea aia nu erau discoteci, volei pe terenul de sport al școlii unde am învățat, nunți, filme, teatru. //

Aseară am intrat la Casa Cărții- căutam daruri pentru nepoței- câteva jocuri, cărți, un lego. 
Am ales  ce voiam, chiar  aveam o stare de bine.  M-am plimbat printre rafturile doldora de cărți, mirosea a proaspăt, pentru o clipă am uitat că nu mai sunt nici elevă, nici studentă, nici tânără mămică. Am visat cu ochii deschiși, mângâind coperțile lucioase. 
N-am putut pleca fără o carte pentru mine. Cadou. De mărțișor.
Vânzătoarea m-a recunoscut. Și eu mi-am amintit-o imediat. Schimbaserăm câteva vorbe iarna  trecută. 
Atunci câștiga lunar  730 de lei, da, 73o de lei. La treizeci și cinci de ani.
Acum primește mai puțin,  stă cu chirie, ea zicea în chirie, așa spun toți tinerii, are o fetiță în clasa a treia.
M-am rușinat în sinea mea.
 Da, exact așa s-a întâmplat.
M-am simțit vinovată.
Cum o fi mai bine?

27 de comentarii:

  1. Cautarea imposibilului e o chestiune de orgoliu. Adica, "sa fiu eu cel mai tare". Cred ca ar trebui sa cautam frumosul. Viata poate fi frumoasa daca stim sa cautam. Daca nu, e doar tristete.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihai-Cu permisiunea dumneavoastră, aș adăuga și compasiunea- zic și eu.Mă întreb dacă frumosul include și înțelegerea pentru cel cu a cărui existență te intersectezi. Aș zice că dacă nutrești compasiune pentru oameni, în general, o faci , pentru că gândești frumos.
      Greșesc?

      Ștergere
  2. Gina,
    din pacate nu putem sa ii ajutam pe toti...din pacate...dar stii cum zicea Bukowsky - salvarea intregii omeniri e posibila doar salvand fiecare om....facem cate putin. ajutam cate putin. pas cu pas.
    nu stim cum e mai bine. si de multe ori nu depinde de noi.
    important e sa atingem macar o inima. sa facem niste ochi sa zambeasca. cei care ne ies in cale, cei care au nevoie de noi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angela,
      Nu știu cum este pe la voi- aici, în ultima vreme, nu prea mai „întâlnești„ ochi cărora să le zâmbești..prea multă lume merge cu privirea în pământ.
      Ca și cum ar aștepta de acolo ceva.
      Și vorba ne-am schimbat-o- este, de cele mai multe ori, mult prea tăioasă- nu doar între necunoscuți..
      Seară bună îți doresc!

      Ștergere
  3. Mi-a placut mult ce ai scris, pana la ultima parte, acolo m-am tulburat(inseamna ca nu am apa limpede?), m-ai readus cu picioarele pe pamant si nu pe orice pamant ci pe acela al Romaniei, al celei de astazi. Ai mei aveau abonament la toate revistele, citeam tot, acum am internet dar litere fara "mirosul de litere" nu mai are acelasi farmec. Si eu nu m-as fi simtit bine, inca avem unde sta fara sa platim chirie, material stam bine atata timp cat nu vrem sa cumparam un carton de oua:).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Robert,
      Se zice că nu prea este „sănătos „ să ”te legi„ de lucruri..o fi, eu rămân ce-am fost- păstrez toate revistele, în biblioteca înjghebată la țară- le răsfoiesc vara, în ele regăsesc notări, observații, acea parte în care, citind, învățam să mă formez. Nu știu dacă vor fi vreodată cuiva de folos..
      Finalul comentariului tău doare-RĂU..

      Ștergere
  4. Eu nu cred că ar trebui să ne simţim vinovaţi de fărâma de viaţă care ni s-a mai permis s-o trăim.
    Că şi noi ceilalţi născuţi mai de mult trăim cu fărâmituri.
    Am muncit o viaţă, şi da, ne permitem doar câte-o fărâmă de slovă uneori.
    Vinovat este sistemul putregăit în care trăim.
    Aceasă lume adevărată condusă de ahtiaţi după bani şi putere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lucia,
      N-am crezut niciodată în utopia comunistă- de la fiecare după posibilități, fiecăruia după dorință( poate că n-am citat corect).
      Nu cred în existența societății care să-i împace pe toți. Sper, mi-aș dori o societate bine guvernată, în care munca , dăruirea, implicarea omului să fie răsplătite la justa lor valoare.
      Să fie tot utopie?

      Ștergere
  5. Am citit si-am recitit doamna Gina, iar cuvintele d-voastra mi-au atins sufletul. Mi-e tare drag sa va citesc. E o poveste de viata, reala, traita si simtita pana-n maduva oaselor.
    Am simtit ca ma aflu in fata d-voastra si-mi povestiti.

    Din pacate, pe zi ce trece, viata e tot mai grea. Si noi muncim mai mult si luan salarii mai mici. Daca ne spunem doleantele la serviciu, suntem amenintati cu concedierea. Eu nu-mi permit acest lucru. Nu acum, in conditiile in care locuri de munca sunt infime. Tac si inghit si ma multumesc cu cat am.
    Nu mi-e rusine s-o spun, cand aud cuvantul "criza", nu imi pare ceva iesit din comun, nu ma inspaimanta, sunt familiarizata cu el inca din copilarie. Mereu am dus o viata modesta, ceea ce altii o numesc criza.

    Aveti un suflet bun doamna Gina, sunteti solidara cu semenii nostri care duc o viata mai grea, chiar daca muncesc.

    O seara minunata va doresc doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef,
      Mă doare că între semeni- tineri și mai puțin tineri, persoane active și pensionari, angajați la stat , angajați la particular se întreține o stare tensionată. Este nedrept. Nici măcar cooperarea neremunerată nu se mai solicită.

      Aveam un coleg care zicea deseori că dacă ar fi vreodată guvernat, ar pleda ca în tinerețe omul să fie foarte bine plătit, apoi, mai puțintel..
      Crezi că ar fi acceptat lumea o asemenea situație?

      Ștergere
    2. Ce mult imi place ideea colegului d-voastra. Insa, lumea nu ar accepta ca in tinerete sa primim o retributie mai mare si apoi una decenta, incat sa putem sa traim decent.

      Astazi am stat de vorba cu un medic stomatolog, care abia anul trecut a terminat facultatea. Si-a deschis un cabinet particular, inchiriind si spatiul, dar si aparaturile. Nu reuseste sa castige sa le poata plati. A spus doar atat: "Sunt disperat! De o viata m-au intretinut parintii. Acum... desi muncesc, tot ei ma intretin si mor de rusine. Mi-e lehamite de tot si de toate. Ma bate gandul sa las totul balta si sa plec... "
      Lucreaza foarte bine, dar nu are foarte multi pacienti. Inca nu are un renume. E cumplit!

      O noapte linistita va doresc doamna Gina! :)

      Ștergere
  6. Gina, despre problema cu cititul am mai vorbit si am explicat si care este oful meu cu tinerii de azi.
    Problema cu tinerii care muncesc pe bani putini este deosebit de serioasa si e pacat ca nu intereseaza pe nimeni. Ei sunt sclavii moderni. Adica eu stiu o coafeza care are doua joburi si mai lucreaza si pe langa. Are doi copii si sta in gazda. Banii nu ajung deloc. Transport, pachetele , hainute, chirie, intretinere, mancare, etc. Nu ai cum sa ramai cu ceva. Am intrebat/o de ce nu merge la Orsova unde sunt parintii ei. A zis ca este un oras fantoma unde nu ai un loc de munca.
    Si cand aud pensionari cu pensii destul de bune plangandu/se simt ca iau foc.
    Pe vremea noastra primeam un apartament, chiriile si intretinerea erau mai mult decat suportabile, ne permiteam concedii peste tot in tara si toata lumea era imbracata decent. Acum Dumnezeu cu mila. Te uiti pe strada si te intrebi daca oamenii astia mai pot . 80% dintre ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Micuțul,
      Nu mă voi mai referi la actul citirii- este complicat să găsim soluții, până la urmă, fiecare decide ce face cu timpul său.
      Pentru că aduci în discuție atitudinea unora față de cuantumul pensiilor/veniturilor ..o să spun ceva cam lipsit de eleganță- am văzut, în câteva situații, niște persoane cu pensii uriașe- nu exagerez nicicum, punând la pachețel porții de mâncare pentru prânz și seară din ceea ce se expunea pentru micul dejun.
      Erau acolo excursioniști din toate părțile lumii- doar românii procedau așa..

      Ștergere
    2. Gina
      Nu suntem o natie perfecta. Ne/am obisnuit sa dam vina pe orice numai pe noi nu ! Vine un amarat de premier si ne cearta ca nu mancim, vine presedintele si ne cearta ca nu muncim. Noi, adica eu si multe alte cunostiinte muncim cu sarg , cu toate ca am putea sa stam acasa. Sunt copii care muncesc de dimineata pana seara . Ce folos daca banul nu are valoare. Daca nu ai arginti in ziua de azi, nu ai nimic. Nici sanatate, nici cultura, nici respect, nici decenta, nici prieteni, nici macar familie nu poti avea. De ce banul si munca noastra nu au valoare ? Pentru noi, caci pentru cei pentru care muncim se pare ca are valoare , fiindca nu/i asa ei sunt cei din Top 300 sau mai stiu eu ce topuri.
      Cand la Sfinte Sarbatori se da mancare cu portia se pun la coada saraci si bogati zgarciti la un loc. Niciodata bogatul nu crede pe cel sarac. Acum la noi haiducia este inversa. Se ia de la saraci si se da la amaratii de bogati.
      ,, Saraca tara bogata,,.

      Ștergere
    3. Capitalism sălbatic?
      Întâia maximă latinească învățată în liceu a fost-homo homini lupus(est).
      Cred că este valabilă și chiar emblematică astăzi.
      O zi bună !

      Ștergere
  7. Este un lucru extrem de rar să se simtă cineva responsabil pentru un alt semen de-al său. Sau, cum i-ați spus aici, rușinat ori să se simtă vinovat. Felicitări pentru sentimentul nutrit și pentru frumusețea frazării lui pe blog!

    Eu cred că dascălul din născare trebuie să nutrească astfel de sentimente, altfel n-ar fi dascăl de-adevăratelea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca profesor- diriginte, într-o viață, întâlnești atâtea cazuri- citești suferința pe frunte, în ochi..ca și îmbuibarea din atitudinea unora.
      Pentru ca școlile să-și mai rotunjească veniturile, în incinta unora se înjghebaseră mici magazine cu produse alimentare- bine că nu mai sunt, oricum, s-au mutat peste drum..
      Am văzut atâția copii suferind.
      Cei mai mulți sunt fiii salariaților modești de astăzi.
      Mulțumesc frumos pentru gândurile bune!

      Ștergere
  8. Tot cărţile rămân cele mai atractive daruri, chiar dacă se spune că astăzi nu prea se mai citesc...

    O duminică frumoasă, Gina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marycix,
      Vezi tu? o carte frumoasă poartă amprenta timpului, vorbește prin ea însăși!
      Seară bună!

      Ștergere
  9. E tot mai greu.Stau la tara,deci mancarea mi-o produc in gradina,dar nu in totalitate.Nu am de platit chirie,dar trebuie sa ne dramuim tare bine banii ca sa facem cat de cat fata cerintelor zilnice.Nu sunt o persoana "mana larga" si i-am invatat pe baieti sa fie chibzuiti.
    Si eu stau sa ma gandesc cum se descurca cei care nici macar salar nu au,iar aspectele acestea le vorbim adesea cu baietii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angi,
      Toată admirația pentru stilul vostru! Te știu doar de aici, dar este ca și cum te văd acolo, în satul tău cu oameni gospodari și implicați serios în tot ce fac:.
      Salutări și gânduri bune băieților tăi!

      Ștergere
  10. Vorbele spuse de sociologi sunt cam generale. Pentru unii imposibilul este să își facă vacanța în insule, pentru alții, să cumpere o carte, pentru alții, să cumpere copilului pantofi sau mamei medicamente...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, deși se zice că suntem egali de la natură, nu?
      Mă întreb când apare inechitatea..

      Ștergere
  11. Desigur ca nu gresiti. Am insa un amendament legat de directie compasiunii. Sunt oameni care si-au facut un mod de viata "cerand compasiune". Se vede la ei falsul, sau, utilizand un termen mai dur, kitschul. Ceva intre cersetorie si nesimtire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu vă contrazic- există și asemenea oameni..
      Mă dezgustă astfel de indivizi.

      Ștergere
  12. E o discutie incitanta !
    Pacat ca am observat-o atat de tarziu...
    Am scris si pe blog candva: nu credeam ca este posibil ca cineva sa ceara la angajare 25 de milioane, iar compania sa-i ofere 35 si masina si bonuri de masa si specializare in Franta; este un tanar inginer zootehnist, din provincie, cu doi ani de experienta.

    RăspundețiȘtergere
  13. Înseamnă că mai sunt șefi care gândesc ca și fostul meu coleg.
    Norocos tânărul inginer! Chiar mă bucur pentru el!

    RăspundețiȘtergere