tandrete.in amurg

Vorbea foarte tare. Chiar daca, de multe ori, era pe langa subiect. Domnu’profesor de lrc-limba romana contemporana, numit de noi ,in taina, barbarosa, foarte respectat, de altfel, in lumea academica si temut in cea studenteasca, o privea din spatele ochelarilor .Mereu surprins.Nu-i spunea nimic. O asculta. Noi, de asemenea.Era a doua din catalogul grupei.O chema Tamara. Nicio legatura cu matusa-din –nu –stiu-ce – strada.. Nu mergea niciodata la dans.O speriau baietii.Ramanea singura in camera. .Acum deschid o paranteza. Noi eram caministe.Studente in anul II. Aveam voie sa ne primim prietenii si cunostintele, in holul de la parter. De langa cabina portarului.Era iarna. In plina sesiune.Jeny, astazi bunica respectabila, se intorcea din oras.De la vreo intalnire.Intarziase.Calca usor. Ca o pisica. Sa nu-l trezeasca pe portar.Pe un fotoliu- doua umbre. El avea palarie mare. Neagra. Si pantaloni albi. Tamara purta manusi. Palaria mangaia manusile.Ma simt obligata sa mai deschid o paranteza- nu bag mana-n foc pentru exactitatea detaliilor vestimentare. Sunt vorbele lui Jeny. Contra? fara contra.


p.s. In amintirea acelor ani, ii dedic Tamarei melodia de mai jos. Chiar daca, la intalnirea noastra de ieri, oricat ne-am stors mintea, n-am descoperit unde a fost repartizata viitoarea dascalita, cu voce incofundabila. Cum s-o las pe Jeny nerasplatita pentru vigilenta si (in)discretie?Asa ca am si pentru ea ceva.Ce-mi pare mie rau este ca niciuna dintre fostele mele colege de facultate nu foloseste calculatorul.