duminică, 27 februarie 2011

din adâncuri

Când simți că este prea greu, întoarce-te la poezia  pământului.

Lucian Blaga - Amintire
Unde ești astăzi nu știu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre și-nalte de tot.
Zvon legendar se ridica din brazi.

Ochi atotînțelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbește și astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristețe mă-ncing.”//

Ador poezia asta, dar nu-mi place tristețea.

Taie o porție mare de mâine va fi altfel.
Apoi ,uită-te în ochii limpezi ai oamenilor.
Fotograful poate fi oricine are  suflet și un aparat bun. Acestea sunt primite de la o prietenă.

 Personajele sunt unice.
p.s. îți par , totuși, cunoscute?

24 de comentarii:

  1. Mi-am adus aminte bunici. Ce vremuri... Acum au plecat, departe, însă rămâne amintirea lor. Las şi eu o poezie, Gine, scrisă de Octavian Goga:

    Bătrâni

    De ce m-aţi dus de lângă voi,
    De ce m-aţi dus de-acasă?
    Să fi rămas fecior la plug,
    Să fi rămas la coasă.

    Atunci eu nu mai rătăceam
    Pe-atâtea căi răzleţe,
    Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
    Un stâlp la bătrâneţe.

    M-aş fi-nsurat când isprăveam
    Cu slujba la-mpăratul,
    Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi...
    Cum m-ar cinsti azi satul...

    Câţi ai avea azi dumneata
    Nepoţi, să-ţi zică: "Moşu..."
    Le-ai spune spuză de poveşti...
    Cu Împăratul Roşu...

    . . . . . . . . . . . . . .

    Aşa... vă treceţi, bieţi bătrâni,
    Cu rugi la Preacurata,
    Şi plânge mama pe ceaslov,
    Şi-n barbă plânge tata...


    Gânduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce coincidenţă!!!

    Tocmai am vizionat o emisiune realizată de un cuplu de americani şi transmisă la TVR2.
    Oameni care munceau din greu...
    Atunci m-am gândit că eu nu o duc chiar atât de greu.
    Apoi a apărut această postare.
    Ai transpus atât în imagini cât şi în cuvinte ceea ce chiar şi astăzi unii trăiesc, apoi mi-am amintit cum în copilărie,undeva în Munţii Codru Moma la nişte rubedenii fiind, am cunoscut greul muncii câmpului,
    Acum, muncesc la birou. Mi se pare mai mult stresant decât greu.
    Cei din imaginile postării sau ale copilăriei mele le lipsea stresul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, este o poezie extraordinara si bine aleasa in concordanta cu fotografiile.Daca am putea intioarce timpul, sa-i revedem pe cei dragi, bunicii si strabunicii, si sa na corectam greselile...

    RăspundețiȘtergere
  4. Cris,

    Ar trebui să vină primăvara, să dea colțul ierbii, să ne bucurăm de aburul câmpiei!
    Și odată cu ele să revedem forfota câmpului!
    E frumos să vedem în splendoarea naturii chipul bătrânilor!
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Lucia,
    Munca în mijlocul naturii nu este ușoare, dar are ceva sfânt- acea inconfundabilă comuniune cosmică!!
    Ne-am cam îndepărtat de câmp, de frumusețea lui.
    De aici, stresul de care spui.
    O zi bună , cu o plimbare printre ultimii fulgi de februarie!

    RăspundețiȘtergere
  6. Maria,
    În dimineața asta am citit Lucian Blaga!Îmi este dragă poezia lui..pozele mi le-a trimis o prietenă.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Personajele... sunt bunicii de care nu m-am bucurat...


    Mă duc să tai o porţie maaare din "mâine va fi altfel".
    Mulţumesc din tot sufletul!

    Seară binecuvântată!

    RăspundețiȘtergere
  8. Doar Eu,
    Este frumos gândul tău!
    Să te ajute să-ți fie mâine ziua frumoasă!!

    RăspundețiȘtergere
  9. E absolut minunată poezia!
    Tristeţea nu e întotdeauna înspăimântătoare. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Arcadia,
    Enigmatica tristețe face inepuizabilul mister accesibil.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Sunt vecinii mei din Remetea sau din ...! Ii recunosc .Cu nume.Ideea e ca de multe ori le mai dadeam si cate o mana de ajutor,iar ei ma rasplateau cu mere,oua,lapte,chiar seminte de dovleac gata uscate!
    In fiecare munca ei nu vedeau greul ci necesitatea,utilul,asa ca o faceau neconditionat,pornind la camp cu noaptea in cap,ajungand acasa cand soarele apunea...
    Versuri si imagini care vorbesc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Angi,
    Mi-ai încălzit sufletul!
    Este absolut adorabil ce spui!
    O primăvară însorită îți doresc!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Tristetea gaseste drumul catre suflet cu multa usurinta...
    Fotografiile sunt extraordinar de frumoase, imi aduc aminte de ultima mea vizita acasa.

    RăspundețiȘtergere
  14. Gina, sunt extraordinare si versurile si imaginile. Geniala idee sa le asezi impreuna. Sunt coplesita de emotii pentru ca acest tot prezentat de tine mi-a amintit de niste ani, de mult trecuti, de niste oameni minunati , de mult plecati. Undeva, "in adancul" sufletului meu ei mai exista. Insa doar acolo. Din pacate, pamantul asta al nostru si-a pierdut de mult pozia. Acum e doar zbatere, o povara, pentru adevaratii truditori si o afacere, mai buna sau mai proasta, pentru parvenitii vremurilor.

    RăspundețiȘtergere
  15. nu pot spune nimic, e doar coplesitor... dar ma voi reintoarce din cand in cand, sa-i privesc.
    ITI MULTUMESC!

    RăspundețiȘtergere
  16. Danangib,
    Tristețea, în opinia mea, ne înnobilează trăirile.
    Fotografiile mi-au plăcut și mie mult. Mi le-a trimis o prietenă.

    RăspundețiȘtergere
  17. Cati,
    Cred că vedem lucrurile în latura lor tristă, atunci când ne năpădesc amintirile..
    Pământul are poezie, chiar dacă este o poezie aspră, de multe ori.
    Mereu vor fi bătrâne cu palmele aspre, bătrâni sfătoși, apusuri splendide și răsărituri pline de culoare!
    O zi bună îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  18. Ruxi,
    Mă bucur dacă am zidit un colă de bucurie!
    Te aștept cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  19. Mi-am adus aminte şi eu de bunici şi de satul meu drag. Bunicul e încă în viaţă. Frumuseţea clipelor petrecute acolo nu o pot descrie, dar las totuşi aici o poezie mai veche - inspirată de ultimul meu popas la strânsul fânului - şi îţi mulţumesc pentru această frumoasă postare.

    Seara, la fân

    Pământul e obosit ca gesturile liniştite
    înnodând panglica pălăriei de pai,
    soarele asfinţeşte într-o mare coraliană
    peste dealul împovărat de secetă.
    Ţăranul bătrân s-a aşezat la umbră,
    osia căruţei e săpată de riduri,
    copilul desculţ încă măsoară cărarea
    ca o scară către podul vechi al lumii.
    Viaţa coboară lent paşii spre odihnă,
    aşezată în căpiţe grele
    cu miezul verde la mijloc.

    RăspundețiȘtergere
  20. Cristina-Monica,
    Ai completat atât de frumos momentul!
    Îmi place mult poemul tău și-ți mulțumesc pentru gest!
    O seară frumoasă și un mărțișor de suflet!

    RăspundețiȘtergere
  21. Frumos post Gina, e important sa ne pastram esenta.

    Am trecut sa te salut, sant un pic coplesita de treburi in urmatoarele saptamani, nu prea mai tin pasul cu cu 'viata personala'.
    Numai bine,

    Irina

    RăspundețiȘtergere
  22. Irina,
    Un buchet de gânduri frumoase, în prima zi de mărțișor!

    RăspundețiȘtergere
  23. Este vorba despre oameni curajosi, deci indarjiti...Nu stiu de cand sunt imaginile; pot fi din 2000, dar si din 1974, cand am fost ultima data cu tata cu caruta cu cai;
    Tata a mai apucat dupa '89 sa ne spuna ca NU MERITA sa ne zbatem pentru recuperarea terenurilor, daca nu avem animale si atelaje; atunci nu l-am crezut...

    RăspundețiȘtergere
  24. @Daurel,

    Da, ce contează anul? Oamenii aceștia trăiesc sau nu,altfel vreau să spun- ei înșiși sunt veșnicia, n-am parafrazat pe nimeni.
    Omul, câmpul, animalele.Toate într-o deplină legătură..
    Avea dreptate tatăl dumneavoastră. Este purul adevăr.

    RăspundețiȘtergere