mirarea are ochi de copil

Ultimele zile din săptămâna trecută, am fost bunică.

O bunică activă.

Și , ca orice bunică  iubitoare,  am dus daruri.

Le aleg cu multă grijă!
În timp ce le caut, îmi imaginez reacția la vederea lor. Rar se întâmplă să greșesc.  

De cum intru, mezinul mă privește ștrengărește și râde cu toată fața.

Știe că i-am adus jucăria preferată- o mașină, un elicopter, o carte, un lego . Este atâta fericire pe fața lui,  iar eu sunt atât de fericită că pot aduce bucurie!

Îi plac poveștile, lumină difuză,  el,  încă în pătuțul din camera părinților, mă ține de mână, ca  nu cumva să plec înainte de a mai spune o dată și încă o dată povestea,  mă întrerupe, mă completează,  erau mai mulți pitici, nu doar șapte,  cel mai puternic este chiar puișorul de panteră, prietenul Albei ca Zăpada.
S-a lăsat cu greu convins  să i-o dea  de soție prințului, care, oricum, a trebuit, ca la nuntă,  să se mulțumească  cu un jalnic loc secund  .

 Împărăteasa cea rea,   cât este ea de panteră fioroasă, a  sfârșit spulberată  de sulița puișorului de panteră, echipat până-n dinți..

Nimic, sunt sigură de asta-  nimic nu poate egala  starea de mirare inocentă  din preajma copiilor!
Lumea lor, lipsită de griji , este limpede !

Nepoțelei  îmi place să-i găsesc hăinuțe frumoase, care să-i aducă zâmbetul  din zburdălnicia  ochilor , înflorindu-i fața!

 Ce poate fi mai frumos decât  o fețișoară umbrită de gene lungi, deschizându-se, treptat,  înfiorată?

Când ești părinte, ai multe, multe responsabilități, mereu te presează ceva, în fiecare ceas apare o problemă de rezolvat..poate  de aceea  bucuriile zboară , deseori, neobservate..

Cu nepotul cel mare, lucrurile se complică oarecum.

Când era mic, ceea ce aveam noi de făcut- el, surioara lui și eu, buni-  era să ne jucăm de-a v-ați ascunselea, la care adăugam  fularul babei –oarba. Mai totdeauna  lăsa să se vadă prin el locul ales drept ascunzătoare.

Cam de un an și ceva, venirea  bunicii înseamnă mai puține jucării și mai multe emoții , cu nume  nu chiar totdeauna  îndrăgite- pronume reflexive, metafore, conjugări, genuri literare.

Dacă genitiv- dativul  n-ar crea confuzii,  dacă ar fi  mai puține tipuri de pronume în gramatica românească și mai puține definiții la teoria literaturii, cu aplicații pe textele din prea stufosul manual de limba română,  toate ar fi bune!

Și dacă în birou , cineva ar face zilnic ordine.

Și dacă la școală nu s-ar da atâtea teste.

Și dacă n-ar exista tocilarele de colege, spaima băieților  de-a șasea, cam rebeli .

Ne străduim să le împăcăm pe toate, se mai supără el, mai zâmbesc eu, mai spunem una- alta..

În camera albastră, duminică seara a fost  mare concert-Santana este la mare căutare- un artist  și trei privitori- eu,  pe post de observator și cameraman,  plus doi spectatori, cam indisciplinați.//

Este, deja, miercuri.

Mă gândesc la cât de mult îmi place un proverb, pe care l-am adoptat , adaptându-l.- nu plânge că s-a terminat-prea repede săptămâna - zâmbește  că s-a întâmplat!
p.s.
care ipostază te reprezintă - nepot, părinte, bunic?