cercuri și cutii

 O călătorie cu trenul ,în capitală și înapoi, poate fi, la prima vedere, ceva absolut normal. Și banal.
Depinde  cum privești  lucrurile. Și care sunt motivele pentru care ai ales  să mergi cu trenul. Trec peste asta.

Costul unui bilet nu este, deloc,  de neluat în seamă, mai ales, dacă îl raportezi la  condițiile în care îți este dat să călătorești.

Nicio diferență între clasa întâi și următoarea-le despart două uși  transparente  și culoarea- roșie la prima, albastră la a două.
Da, ar mai fi ceva- două dintre băncile din față, că scaune nu le poți spune, la cât de mici și înghesuite sunt- au, lateral,  două polițe de lemn, cam la juma de metru de podeaua peste care mopul a trecut   mult prea grăbit.

Dacă ai nenorocul să fie toate locurile ocupate, trebuie să fii cu  mare grijă,  să nu calci pe ghetele doamnei din față.

La ducere,  de pe două geamuri  rânjeau niște spărturi, mari cât capetele de căței. Astăzi, la venire,  geamul pocnit este destul de aproape de mine. Am sperat bine, a rămas la fel, timp de două ore- cât a durat călătoria cu săgeata obosită,  ca un cal  hrănit cu paie.

Biletele de călătorie se verifică,  de cel puțin două ori- întâi  vine controlorul, apoi echipa- trei tipi bine legați, pantofi lustruiți,  nu cred că sunt înarmați,  primul bifează biletul, ceilalți  asistă, cu ochii pe fiecare călător., altfel oameni  la locul  lor, cei mai mulți părinți care și-au vizitat copiii.

Să întreb dacă se înlocuiește geamul spart  nu are rost, risc să-mi stric dimineața începută devreme.//
Îmi las privirea să rătăcească dincolo de fereastră..
  Zăpada căzută ieri și astă noapte nu reușește să acopere gunoaiele.
Grămezi sau împrăștiate..
Oale sparte,  bucăți de cărămizi, bidoane stâlcite, resturi  de textile, un ciorap găurit, o gheață fără toc, pungi, sacoșe , în toate culorile, ciulini printre pietre, cioburi, un ibric fă fără coadă- în stive. Până lângă calea ferată. Satul, la o aruncătură de băț.

Ce să fie cu lumea asta?

Chiar nimic nu mai contează?

Gunoi, câini fără stăpân, stoluri de ciori , clădiri abandonate, din care s-au furat ușile și ferestrele.

Din peisaj lipsesc cerșetorii,   susținătorii se trezesc mai târziu.
Și apoi în cele câteva gări aproape pustii nu este deloc  rentabil.//

Mă întorc la cartea  mea .

Am cumpărat-o înainte de plecare. Elizabeth Gilbert, deja, îmi este familiară și tare dragă.

O știi, am spus câte ceva despre  prima carte –mănâncă, roagă-te, iubește.
S-a făcut și un film.

Am început cartea aseară, târziu- Ultimul bărbat american„.Tentant  titlu! Interesată opinia  lui Eustace Conway.

”Credința lui , spune autoarea, este că americanii, prin lupta constantă pentru confort, stârpesc frumusețea aspră și edificatoare a adevăratului mediu” , înlocuind

„această frumusețe cu  un mediu lipsit de primejdii, dar fals.
Ceea ce vede  Eustace este o societate care se autodistruge în mod constant, se poate spune, prin propria sa supra-ingeniozitate„.

El  îi vede  pe toți americanii intrând în utopia mistică a sălbăticiei , privind, cu ochii  larg deschiși,  panorama unui spațiu virgin- pădurea fără poteci- copii, adulți, normali și drogați, oameni de afaceri, casnice, milionari, prostituate, studenți și coafeze,  transformându-se încetul cu încetul, pentru a învăța  să fie, din nou, creativi, inventivi, puternici adevărați.

Planul lui este ca lumea nouă să-și cultive singură hrana, să-și producă focul, hainele, locuința.

Doar așa  națiunea și , treptat, planeta vor fi salvate.//

Prin  sticla ușii  îl văd pe mecanicul de locomotivă.

Și geamul din fața lui este croit. 
De-a latul.

Prea multă  lume dă cu pietre..nu pentru a se apăra de atacul cuiva.

Spune-mi că săptămâna ta  a început  altfel.

Eroul lui Elizabeth Gilbert  zice  că omul modern  a uitat   că lumea este un cerc.
Ea a   ales, în locul cercului, cutia.
Casa, camera, locul de muncă, trenul, mașina, magazinul, calculatorul, televizorul- toate sunt doar niște cutii.

p.s. o carte rămâne doar o carte?