vineri, 8 februarie 2013

și râd de teama mea,


cum am râs întotdeauna când mi-a fost frică. Octavian Paler
 
Când eram copil,  mă temeam de câini , prin clasa a doua, m-a trimis  învățătoarea la cooperativă să-i cumpăr ceva, cum era să refuz, nu se putea, am alergat, de teamă să nu pierd prea mult din lecție , un câine  slobod n-a înțeles motivul   galopului meu și  mi-a rupt uniforma, am rămas cu o sperietură de care nu m-am lecuit nici acum.

 Mai târziu, profesoară fiind,  nu mi-am permis  să trimit copiii oamenilor să-mi cumpere nu știu ce.. nici nu i-am învoit  când  se plângeau că ar fi uitat aragazul deschis, radioul în  priză sau cine știe ce probleme  nerezolvate acasă.
În liceu  îmi era frică de câțiva profesori- de babacu, de   cel cu atelierul, pe ăsta chiar l-am urât. Nici când intra Stass la oră nu mă simțeam chiar confortabil.
Cu toate astea, doamne, ce aș vrea să fiu din nou liceană!
În facultate, îmi era frică să nu stric  media pentru bursă.
  După ce am ajuns profesoară, numărul fricilor a crescut, cam cum se umfla coca în copaia din bucătărioara bunicii.
 Nu iau în calcul că mamă fiind mă temeam că nu ajung la timp, seara, să-mi iau copilul de la grădiniță, că nu mă trezesc  să-i dau medicamentul când avea febră.
Întâia teama mi-a fost  că, dacă autobuzul are întârziere, directorul  mă așteaptă  în fața ușii clasei cu catalogul în brațe. Așa proceda el cu toți navetiștii.
Dacă toate erau în regulă, tot găsea  un motiv să  demonstreze că doar el are pâinea și cuțitul.
 Îmi era frică de inspecții- de la pionieri, de la utc, de la partid. Tot timpul  venea câte cineva, doar auzind un nume , te lua cu frig, în plină primăvară..
 Nici în afara școlii nu eram feriți de frici-  practica agricolă se întindea în unii ani până către începutul lui decembrie- era un ins, nu i-am uitat numele, dar nu vreau să i-l scriu, mare specialist în bute, adică ceva extraordinar- cocenii de porumb, legați  cotor la cotor de către bieții elevi,  supervizați de  către diriginți, aliniați pe grupe și clase, erau așezați în ordine strictă, se știau distanțele, numărul de snopi, ce mai! militărie curată. 
Dacă nu picai în zona de control erai o persoană fericită.
 A venit 89, am respirat , am simțit și sorbit gustul libertății, o vreme chiar am am uitat de frică.
N-a fost să fie- orice dosar cât de mic, pentru orice problemă-trecere la altă categorie de salarizare, salariu de merit, gradație de merit, ( bașca munca ta, pentru a primi niște amărâți de lei )  te făcea să simți cât de neputincios ești în fața cuiva.furcile caudine.
Atâția ochi te analizează!  aiurea, știu eu  destule persoane care doar se făceau că muncesc, dosarul vorbește..
Și uite așa, din vorbă în vorbă, am ajuns în anul de grație 2013, când eu  am redevenit persoana fricoasă-  câini destui prin oraș, dar nu de ei mă tem, mă tem când  trebuie să bat la vreo ușă  ori să aștept în fața vreunui ghișeu- eu vin cu banii, că sunt persoană  conștiincioasă, nu aștept somație. Chestiunea este că s-ar putea să nu fie toate  în regulă..socoteala din târg nu se mai potrivește cam  de multișor cu cea de acasă.
 De dimineață, am plecat cu inima strânsă - oare am toate actele, toate copiile?
  Buricul orașului, clădire mare,  scările   sunt sparte, că era cât pe aci să mă împiedic,  plătim taxe și impozite, atât cât zice legea, că n-ai încotro, cui să-i  spui să aibă grijă de om?( la băncile vecine, ploaia spală marmura frumoasă)
 Lumină chioară, hârtii pe jos, chiar dacă, unul lângă altul,  trei coșuri așteaptă cu gulerele strâmbe  de revoltă. 

Un individ - după haine ai zice că este coșar- vorbește singur, de fapt  strigă,  cică vrea  cazier curat, dacă achită  150 de lei,  nimeni nu-l- întreabă nimic,  mi se face frică , ar putea să aibă   vreun cuțit ascuns, la câte se întâmplă..
Cinci ghișee, este vineri, funcționează doar două, după  mai bine de un ceas,  ajung în fața ușii, am emoții, am și dreptate, îmi mai trebuia o copie de pe cartea de identitate,  am procură, nu mai trebuia,
50 de roni, nu contează, ce mai contează,  primesc documentul, intră o domnișoară,  din cele două  acte pe care trebuia să le ridice, unul al ei, celălalt al surorii  care locuiește  la țară, a ieșit doar unul,  n-a  funcționat  corect imprimanta..
Este vorba despre un document foarte important, fata a venit din Spania să-l preschimbe, are bilet de avion pentru mâine.
  nu am ce să vă fac, v-am explicat foarte clar, nu au ieșit, nu sunteți doar dumneavoastră în situația asta. Mai faceți o poză, în 14 zile lucrătoare  îl aveți, puteți  lăsați  cuiva procură..
Îmi vine și mie să plâng  văzând-o pe biata fată cât  de amărâtă este, mă închin în mintea mea că  actul  meu, care nu este al meu, a ieșit la imprimantă, ce m-aș fi făcut dacă  ..
Afară plouă mocănește,  bate un vânt de primăvară  nemulțumită. Orașul își privește prin ochiul deschis  maidanezii, porumbeii, clădirile.
 Lumea , cu ale ei.//
Îndrăznesc să te întreb-ai frici de astea sociale?

20 de comentarii:

  1. Din pacate, toate astea au intrat in cotidian. Observati ca par naturale?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu cum sunt. Ce știu este că pe mine mă stresează rău de tot/
      Am crezut că am o problemă, că doar mie mi se întâmplă. Așteptând, am discutat cu o persoană, om instruit, serios, se uita foarte des la ceas, se învoise de la serviciu.
      Am schimbat câteva fraze-Zice dumnealui„ dacă aș avea astăzi de rezolvat trei probleme, adică să aștept la trei uși, să mi ceară alte„documente” etc..aș prefera să primesc acasă amenzi pentru fiecare neregulă( întârziere).

      Credeam că nu aud bine..

      Ștergere
    2. Nu cred că omul cinstit poate să se transforme.. dar nici invers nu prea văd că s-ar întâmpla.

      Ștergere
  2. "Fricile" de mamica si de dascalle port tot timpul cu mine.Mereu trebuie sa fiu cu ochi-n patru!
    Norocoasa de mine nu prea platesc nicio factura,niciun act.Sotul se ocupa de aceste trebusoare.:)
    In schimb frica de tunete si fulgere nu cred c-o s-o depasesc candva.Imi vine sa ma ascund cand vine furtuna.Mai am si frica de masini,de aceea nici permis de conducere nu am,nici n-am incercat sa fac scoala de soferi.
    Cum am putea trai oare fare "fricile" de rigoare?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost „fata tatei„, cu toate astea, pe tata l-am știut totdeauna de frică,chiar și după ce m-am măritat, mă gândeam la „regulile„ lui stricte.
      Dacă aș povesti fetelor „de astăzi„, ar râde. ( de mine)
      Dacă ar fi s-o iau de la început, m-aș împotrivi
      Cu siguranță.
      Frici „de rigoare„,spui tu, Angi?
      Aș zice că este nedrept să suferim din cauza unora, chestia este că nimic nu se îmbunătățește, în vreo oră și ceva, am văzut destule tipe care se foiau de colo, colo. În timp ce lumea aștepta.

      Ștergere
  3. Citindu-vă, aș crede despre mine că sunt un neînfricat, pentru că nu mi-a fost frică niciodată nici de câini, nici de oameni. M-a deranjat însă cumplit când am aflat că i-a fost cuiva frică de mine. Scriu astea, pentru că cel mai cinstit mod de a absorbi, cu sinceritate, întâmplările povestite aici este să mă pun în locul celei ce a suferit experiențele respective.

    Partea cu taxele este, însă, de-a dreptul revoltătoare. Și inacceptabilă. Soluția nu este însă a nu mai plăti taxe, deși statul acesta nu a făcut nicio dovadă că știe să cheltuiască banul public în favoarea publicului. Soluția este de a ridica glasul și a pune ordine. Mai ales în birourile unde este evident că lucrătorii primesc salarii din banii noștri.

    RăspundețiȘtergere
  4. Îmi place să vă descopăr umorul printre rânduri, chiar când este vorba despre lucruri foarte serioase.
    Știți ceva? până când m-am decis să scriu câte un comentariu la textele dumneavoastră, chiar mi-a fost teamă,nu frică, dar ceva așa, un fel de reținere.

    Taxe și impozite- am învățat de la tata să fiu totdeauna”la zi„ și sunt.
    Despre atitudine?de multe ori m-am revoltat, am cam făcut-o degeaba..
    Mi-a venit în minte o întâmplare, nu are legătură cu taxele, decât parțial, are legătură cu justiția, cu atitudinea unora, învestiți în funcții de pe fotoliile cărora ar trebui să împartă dreptate.
    Într-o sală de tribunal, unde am intrat de mai multe ori, timp de patru ani, pentru rezolvarea ( ce mai rezolvare..) unui partaj de terenuri agricole,o bătrână cerea desfacerea căsătoriei fiului ei, aflat la muncă în străinătate,de mama nepoților, a căror îngrijire și educație îi revenise exclusiv, de când copiii aveau patru/cinci ani.
    Doi adolescenți, pentru a căror creștere era nevoie nu doar de dragostea bunicii.( a părinților lipsea, categoric).
    Era nevoie și de bani.
    Bunica cerea ca legea să-i oblige pe ambii părinți să contribuie bănește la creșterea și educarea copiilor.
    Știți cum a reacționat judecătoarea?
    Ei, bine, făcea poante cu un avocat străin de cauză, pe seama „soacrei„. Jalnică și insuportabilă situație.
    Am fost atât de scandalizată, am uitat unde mă aflu, m-am ridicat, voiam să-i spun cum văd eu situația.
    În clipa următoare, am zărit ochii jandarmului ațintiți asupra mea, așa că m-am calmat, așezându-mă tăcută..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact ceea ce spuneam: nu îmi face nicio plăcere să aflu că cineva are rețineri față de mine, ca să nu mai vorbesc de teamă. Și, sincer, nici nu înțeleg de ce ar avea cineva așa ceva.

      Cât despre pățanii, eu am luat o amendă justițiară și am și plătit-o, deși toată lumea se aștepta să o contest. Adică, m-a costat 100 de lei să îi spun judecătoarei ce cred eu, ca membru al publicului. Dar, ca să fim corecți, nu m-a sancționat pentru asta, ci m-a amendat ca pe vremea Securității, pentru un alt motiv, respectiv pentru că mi-a sunat telefonul în sală. Asta, așa, ca anecdotă. Altfel, deabia aștept ziua de marți, când voi fi pentru prima oară în fața unui judecător. Voi povesti apoi cum a fost.

      Ștergere
    2. Întâi că temele pe care le abordați solicită din partea celui/celei care ar intra în dialog cu dumneavoastră o foarte bună cunoaștere a tehnicii respectivei abordări.( la acest capitol sunt mereu începătoare)
      Apoi, pentru că experiențele profesionale și de viață sunt aproape total diferite.
      Oricum, eu mi-am învins reținerile!
      Mulțumesc frumos de susținere!

      Vă țin pumnii pentru marți!
      Știți, tot de la tatăl meu am primit un fel de sfat-avertisment- să mă feresc toată viața de sala aceea, unde la pupitru stau niște personaje cu balanța în brațe.
      Nu m-am străduit suficient.
      Sau am fost cam naivă într-un moment al vieții..

      Ștergere
  5. Acum este la moda sa nu-ti fie teama de nimic...nici de Dumnezeu!Gandesti pozitiv si gata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate și pentru că mulți vor fi aflat pe propria lor piele că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții.

      Departe de mine gândul de a fi de acord cu necredința.

      Ștergere
    2. Eu cred ca nu trebuie sa ai musai credinta ca sa ai teama de ceva anume ,ceva infailibil, superior,de o anume justitie ...legi universale in fond.
      Altminteri vorba lui Dostoievski,"Daca Dumnezeu nu exista,atunci totul este permis!"
      Asadar calai si martiri ai istoriei pot sta pe acelasi soclu fara deosebire..
      Ce-i drept, raul individual vine si dintr-o karma negativa colectiva.Deci exista si o vina la nivel de intreg,familie, societate,tara,omenire.Fara modele umane reper,fara coordonate ale sfinteniei,cu certitudine raul se amplifica lesne!

      Ștergere
    3. S-o luăm de la amplificarea răului ca rezultat al lipsei de modele.
      Mi se pare total falsă ideea că se comit atâtea rele , pentru că nu există modele „pozitive„.
      Cum adică , nu există?
      Slavă Domnului, istoria/literatura/ fiecare familie în parte/ satul/ țara etc. oferă atâtea biografii exemplare! nu-mi place cuvântul „exemplu„, prea l-am folosit în meseria mea.
      Chestia este că se refuză întoarcerea la MODELE .
      Se bombardează copiii, tineretul în general, cu oribilități, cu situații urâte, malefice, în care domină șantajul,furtul, imaginația bolnavă.
      De aici, goana după tot ceea ce dă senzația de„victorie ușoară„.
      Familia este responsabila nr.1 cu educația fiecărei ființe.

      Mă întorc la DAN PURIC!
      Poate că mai sunt și alții!

      Ștergere
  6. Mie mi-e teama, doamna Gina, de fiecare clipa viitoare, pentru ca nu mai ai nicio siguranta, nici macar in propiria-ti casa.
    Cat priveste taxele, am o oroare pentru tot ce inseamna statul roman.
    Am fost foarte bolnava saptamana trecuta. Am fost la medicul de familie, n-am mai fost la medic decat in momentul in care mi-a trebuit adeverinta pentru angajare, care si pe aceea mi-am platit-o! Pentru ca nu am avut programare, am platit 20 ron, in conditiile in care eu cotizez lunar CAS + Sanatate in jur de 400 Ron, in plus de asta, analizele mi le-am platit integral, la fel si tratamentul. E strigator la cer.
    Credeti-ma, pur si simplu am un sentiment de repulsie pentru toate taxele acestea care te jecmanesc.
    O seara minunata va doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uff! Cât de rău îmi pare pentru ce ți se întâmplă, draga mea Ștef..te înțeleg atât de bine.
      Viața voastră, a tinerilor, este mult mai grea decât a noastră, mereu îmi spun asta.
      Și văd că așa este.
      Voi sunteți mult, mult mai stresați decât am fost noi la vârsta voastră, chiar dacă și atunci serviciul și casa erau chestiuni foarte greu de realizat.
      Păstrează-ți încrederea în tine! Trebuie să fie bine! Trebuie!
      Multă sănătate îți doresc!
      Din tot sufletul!

      Ștergere
  7. Vai, uitasem. Nu povestesc despre cum se comporta aici functionarii publici ca oricum nu ati crede. Dar stiu ca la noi e vina sistemului. Asta e farte clar. A statului care a creeat sistemul. Daca ar exista o regula si o disciplina nu ar mai fi asa. Sunt absolut convinsa. Si mai stiu ca exista un fenomen. Slujbasul in ''haina'' statului se crede atotputernic si iresponsabil fata de suferintele pe care le produce cuiva din neglijenta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabriela,
      Mi-am făcut puțin de lucru cu hârtiile mele, pentru că nu-mi venea să ies, văzând-o disperată pe fata care își făcuse poze și adusese actele necesare pentru c.i. cu 10 zile în urmă. Pleca în Spania, înțelegi? avea nevoie de act!! Răspunsul?„ nu sunteți doar dumneavoastră în situația asta, n-a mers bine imprimanta..„

      Ce să spui, ce să faci? și..mai departe??

      Ștergere
  8. Superb post Gina! Da, oare de unde vin fricile astea as vrea sa stiu eu, si cum sa faci sa le opresti oare.

    Iti multumesc pentru o lectura minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă înclin în fața emoției tale, Irina!

      Aș vrea să nu mai am frici, aș vrea doar emoții plăcute, moi, calde ca mirosul pâinii din cuptorul bunicii mele.
      Fricile sunt,vin de la oameni, de ce, mă întreb adesea..nici nu vreau să mă gândesc la ochii unora..

      Ștergere