miercuri, 7 decembrie 2011

cerul sărută pământul

prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori.

Îți scaldă sufletul și ochii, de cum dă colțul ierbii. Cineva le risipește generos  peste tot, la margine de drum, prin lanuri, zăvoaie, păduri. 
Unele cresc și pe stânci, înving arșița, ploile și vântul.
Eternă seducție a vieții, umbreluțe pentru cele mai frumoase culori și  parfumuri!
 Vorbesc în graiul lor fără cuvinte.
  Își adună filozofia vieții întrecându-se  în arome și mii de  nuanțe. Pâlpâiri în  stropi de gânduri.
 Miracole ascunse printre petale împrumutate din brâul curcubeului!
 De câțiva ani buni, în balconul casei mele s-au adunat tot felul de flori, fiecare cu povestea ei.
 Toamna trecută, cineva mi-a dăruit o rămurică, ceva  ca un gândăcel cu țepi.
A tot crescut gândăcelul, țepii s-au înmulțit, căutând lumina. 
Deunăzi, unul s-a adunat în cinci petale de catifea maronie, pufoasă, stropită în zeci de bumbișori aurii.
Nu mă mai săturam privindu-i!
Într-o dimineață, steluța și-a închis toate pleoapele.
Discret, petalele s-au topit.  Presărată cu sute de puncte, ca și cum voia să  imite răsăritul,  și-a adunat petalele, precum o palmă, degetele. 
Rând pe rând, ele  și-au topit candoarea.
N-a mai rămas nimic din puritatea și farmecul de ieri...
Suntem asemenea florilor?
 Sau ele adună în  parfum și culori imaginea efemeră a vieții?





.

de la Moș Nicolae,

 pentru  prietenii mei!
Poate că Moșul n-a reușit să ajungă  pe  la toți cei care cred în el și în  minuni.
Cineva i-a trimis Moșului o rugă-
Moș Nicolae, te rog să ai grijă de toți prietenii mei. Sunt maturi, dar în suflet sunt tot niște copii. Ai grijă, te rog și de ghetuțele lor!
Ai grijă de visele lor și nu le trimite nuielușe.
Ai grijă ca rănile din suflete să se vindece. Să le spui că sunt oameni care îi iubesc, dar nu știu  cum să-și exprime sentimentele.
Prietenii mei  nu vor să le dăruiești mașini, case, vacanțe , călătorii.
Toți își doresc un singur lucru- să fie iubiți!
Moșul a citit scrisoarea și iată ce a trimis-
 
  http://www.youtube.com/watch?v=xA4SQjZgrVQ&feature=player_detailpage#t=81s

marți, 6 decembrie 2011

ce titlu s-ar potrivi?

Aflu  de la televizor că americanii vorbesc - în epitete, deloc măgulitoare-  despre românce. 
Ieri, alaltăieri,  ne jigneau alții.
Zilnic, în ziare, la radio,  se folosește un limbaj monstruos, pe toate posturile  noastre de televiziune se transmit emisiuni de-a dreptul oribile , în care bărbatul, femeia, copilul   sunt  prezentați în ipostaze absolut  mizerabile.
Mă întreb- dacă atunci când  românii își bat joc de români  este o treabă normală, de ce  când străinii fac același lucru,  brusc, ne apucă,  revolta?//
 În vară, auzisem, întâmplător, o situație  năucitoare.
Astăzi , cineva mi-a trimis povestea pe mail.
Se întâmplă aici, în Țara noastră.//
Caz unic!
Tribul lui Chirilă, bărbatul care are 13 copii  cu două surori
Mariana şi Nicoleta îşi împart viaţa cu un singur bărbat cu care trăiesc sub acelaşi acoperiş. De 15 ani se înţeleg de minune şi au făcut o droaie de copii. "Seara aleg cu care să dorm. Nu e vorba de sex în grup", explică George Chirilă.
ECHIPĂ
De la stânga la dreapta: Clara, Dominica, Diana, Gheorghe, Anca, Pavel, George - tatăl, Irina, Petru (cel mare), Andrei,
Ștefan, Silvia și Mălina
ECHIPĂ
De la stânga la dreapta: Clara , Dominica , Diana, Gheorghe, Anca, Pavel, George - tatăl, Irina, Petru (cel mare), Andrei,
Ștefan, Silvia și Mălina

Caz uluitor în România secolului XXI. La doar 40 de kilometri de Iaşi, în comuna Ţigănaşi, un bărbat îşi duce viaţa după reguli doar de el ştiute. George Chirilă trăieşte în aceeaşi casă cu două femei, surori. Cei trei trăiesc în concubinaj de aproape 15 ani. Bărbatul are şapte copii cu una dintre femei şi încă şase cu cealaltă.
"Seara aleg cu care să dorm. Nu e vorba de sex în grup", spune bărbatul. Cel mai mic din cei 13 copii are 11 luni, cel mai mare are 14 ani. Chirilă nu are de gând să se oprească. "Sunt încă în putere, mai vreau copii", afirmă acesta.

Deşi nu este adeptul niciunei religii, este credincios şi spune că a visat că va avea 15 copii. Ciudăţeniile nu se opresc aici: deşi "familia" are sute de animale, tractoare, zeci de hectare de teren, ei trăiesc într-un bordei amărât, fără apă, fără curent electric, fără gaz. Toţi cei 13 copii născuţi de cele două surori au fost moşiţi acasă, chiar de George Chirilă. În familie, el joacă şi rolul doctorului şi pe cel al învăţătorului. O poveste 100% reală, dar care te lasă cu gura cascată.


Oameni cu carte

Nici George Chirilă şi nici cele două ibovnice ale sale nu sunt de prin partea locului.
George e originar din judeţul Brăila , iar surorile sunt din Piteşti . Nicoleta are 35 de ani şi l-a cunoscut pe George (37 de ani) în satul bunicilor. S-au văzut, s-au plăcut, iar ea l-a urmat la Iaşi , unde George era student la Medicină Veterinară. Nicoleta a terminat Facultatea de Geologie la Iaşi , iar George a făcut trei ani la Medicină Veterinară, ulterior abandonând şcoala. S-au retras la Ţigănaşi, iar primul copil al celor doi, Petru, s-a născut în 1997.

Mariana, sora Nicoletei, a venit şi ea de la Piteşti să-i ajute. Şi n-a mai plecat. Iar de-atunci trăiesc toţi trei şi fac copii pe bandă rulantă.

Casa pe din două


George Chirilă îşi împarte viaţa cu cele două surori, Mariana şi Nicoleta Moldoveanu. Casa în care locuiesc în comuna ieşeană Ţigănaşi pare, de la distanţă, părăsită. De fapt, în casa cu pereţi netencuiţi, fără garduri şi cu multe acareturi împrejur locuiesc 16 suflete. George a făcut împărţeala pentru cele două partenere-surori. Din holul casei, în partea stângă sunt cele două camere pentru Mariana şi cei şapte copii ai ei, iar în partea dreaptă e zona Nicoletei şi a celor şase copii ai ei.

Camerele sunt mici, mobilate modest, cu paturi etajate, câte unul pentru fiecare copil. Bucătăria este comună pentru cele două mame, iar toată "familia" manâncă la aceeaşi masă.

CONCUBINAJ. George Chirilă
și cele două surori: Nicoleta (stânga) o ține pe ultima născută în brațe și Mariana

Distribuţia muncii


Locuinţa lor e izolată de sat, la câţiva kilometri, pe coama unui deal. "Facem amândouă mâncare, amândouă spălăm. Nu avem un program împărţit pe zile. Suntem surori şi ne înţelegem", spune Nicoleta.

Femeile povestesc cum au umplut beciul cu provizii pentru iarnă şi cum pregătesc împreună în fiecare dimineaţă copiii pentru o nouă zi. "Ne trezim amândouă şi una spală copiii, cealaltă îi îmbracă. Apoi le dăm de mâncare şi fiecare pleacă ori la şcoală, ori pe câmp cu vacile şi oile", explică Mariana.

Cele două surori, gravide simultan


Cel mai mic copil al lui George Chirilă este Clara, cel de-al 13-lea membru al familiei. Fetiţa s-a născut în ianuarie 2011, acasă, la fel ca şi ceilalţi fraţi ai ei. "Mai am de gând să fac câţiva copii", spune hotărât George.

Primul lui copil, Petru, s-a născut în 1997, iar mama este Nicoleta. Doi ani mai târziu, în 1999, la doar trei luni distanţă între ei, s-au născut următorii doi copii, Pavel de la Mariana şi Silvia de la Nicoleta. Cele două femei au fost iarăşi gravide simultan, iar în anul 2001, la nici două luni diferenţă, au născut câte un copil: Nicoleta - o fetiţă, Irina, iar Mariana - un băiat, Gheorghe.

De atunci, rând pe rând, aproape în fiecare an s-a născut câte un copil, fie de la Nicoleta, fie de la Mariana. "Naşterile eu le-am asistat. Dacă femeile sunt curate şi fără păcat, nu au de ce să aibă probleme că nasc acasă. Eu le-am moşit, eu am tăiat cordonul ombilical şi niciunul dintre ei nu are vreo problemă", afirmă George.

"O să fie o casă mare, cu panouri solare, din alea de care a văzut George acum câţiva ani când a fost în Germania. O să avem curent şi pentru becuri şi pentru frigider sau calculator."

MARIANA MOLDOVEANU, una dintre cele două ibovnice surori
MENTALITATE

Familia tocmai s-a înnoit cu al 13-lea copil. Femeile nasc în casă, moşite de bărbat. Deşi sunt bogaţi, Chirilă refuză rigorile civilizaţiei, filozofia sa de viaţă fiind un amestec de misticism şi comuniune cu natura. Omul zice că medicul de familie al micuţilor este Iisus


Bărbatul cu două femei şi 13 copii are convingeri religioase ieşite din tipar care îl fac să refuze şi ajutorul unor medici în caz de nevoie. George susţine că medicul de familie al copiilor lui este Iisus din Nazaret, iar el foloseşte cunoştinţele de medic veterinar dobândite în cei trei ani de facultate făcuţi la Iaşi.

"Când au o problemă de sănătate, pun genunchiul jos şi mă rog, iar El îmi spune ce să fac, cum să procedez ca să-i vindec", explică bărbatul.

De exemplu, Andrei, care acum are patru ani, suferea de o boală stranie. "Se încleştau muşchii şi tot corpul i se făcea covrig. Nu putea să fie întins. Rămânea aşa, blocat. Atunci eu m-am rugat şi l-am întrebat pe Cel de Sus ce să fac şi am primit răspunsul să-l scufund în apă rece de trei ori când mai are crize.
Aşa am făcut", povesteşte George. Acum spune că Andrei nu mai are absolut nicio problemă.

Tot după metodele lui proprii l-a operat şi pe Ioan, când şi-a tăiat obrazul stâng în plugul de la tractor. "Falca era tăiată de i se vedeau dinţii. L-am anesteziat după o metodă secretă, l-am cusut cum am ştiut eu, iar el s-a vindecat, fără nicio infecţie sau complicaţie", arată bărbatul spre obrazul cu cicatrice al lui Ioan.

"Mai frumos e la oi"

Aproape toţi copiii sunt obişnuiţi cu munca şi fiecare ştie precis ce sarcini are.
Nouă copii merg la scoală, în clasele întâi, a doua şi a treia. Primii trei - Petru, Silvia şi Pavel - sunt duşi de două ori pe săptămână la programul "Şanse egale" de la o şcoală din Iaşi. Deşi ei au 14 şi 12 ani şi ar fi trebuit să fie la gimnaziu, cei trei sunt abia în clasa a treia. În restul zilelor îşi fac teme acasă sau muncesc ca nişte oameni mari.

Ceilalţi mai mici nu merg la grădiniţă, tatăl lor considerând că nu este nevoie. De fapt, până acum doi-trei ani, niciunul dintre copiii lui Chirilă nu urma vreo formă de învăţământ. A fost totuşi convins de asistenţii sociali şi de funcţionarii Primăriei să-i dea la şcoală.

"Trebuie să ştiu să socotesc oile"


La rândul lor, copiii preferă munca. "Mă duc la stână. Am grijă de oi, le duc la păscut. E mai frumos la oi decât la şcoală", povesteşte Petru, băiatul cel mare. Îi place matematica mai mult decât româna. "Trebuie să ştiu să socotesc oile, banii pe care îi iau pe oi, pe brânză", explică el.

La cei 14 ani, Petru are o statură robustă, spatele lat, e roşu în obraz şi are un mers apăsat, ca un adevarat flăcău. Se laudă că munca în agricultură îi aduce profituri bune. Într-un an a făcut 14.000 de lei din creşterea oilor şi încă pe atât din munca la stupi. Asta e doar partea lui.

Vârstă determinată ştiinţific


Mulţi ani, autorităţile din comună s-au chinuit să-l convingă pe bărbatul cu două femei să facă certificate de naştere copiilor. Procesele pentru înregistrările tardive ale naşterilor s-au încheiat în 2009.

"Împreună cu cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi am fost la ei acasă, i-am consiliat şi i-am convins să intre în legalitate. Acum toţi copiii au certificate de naştere, iar cei care erau de vârstă şcolară urmează cursuri", declară Elisabeta Moraru, asistent social în cadrul Primăriei Ţigănaşi.

O fundaţie a plătit costurile unor expertize antropologice la care au fost supuşi copiii pentru determinarea exactă a vârstei.

George Chirilă şi-a transpus principiile sale de viaţă asupra întregului său clan. Un set de valori pe care şi l-a fixat încă din tinereţe şi pe care l-a pus în aplicare găsindu-şi partenerele de viaţă care s-au pliat perfect modelului impus.

Fermierul ieşean nu doar refuză convenţiile vieţii moderne, ci a avut obsesia de a-şi crea propria sa lume. Filozofia lui Chirilă este un amestec de misticism şi comuniune cu natura. Câştigă anual zeci de mii de euro, dar îşi exploatează copiii şi îi ţine în întuneric şi mizerie. Ca orice creator, el îşi admiră Universul propriu, considerându-l perfect. Copiii şi cele două ibovnice s-au adaptat realităţilor acestui Univers şi se consideră fericiţi.
Fericirea lui este şi a lor, practic ei trăind în visul Creatorului.

"George este un băiat bun, săritor. Poate să ţină şi patru femei dacă îi convine.
Ce treabă avem noi? Dacă ei îşi văd de ale lor, nici noi nu ne băgăm în viaţa lor. Dacă e ceva greşit, să-l pedepsească Dumnezeu."
VIOREL ANECHITEI, un sătean

SĂRACII BOGAŢI

Fac baie la lighean, deşi au sute de oi, vaci, capre şi zeci de hectare de teren


La bordeiul de pe deal, n-au lumină şi nici gaz. Copiii se joacă seara, când e frig, la lumina lămpii şi învaţă să scrie şi să citească de la tatăl lor. Baie fac în casă, la lighean. Vara, alta-i povestea: într-o anexă a casei au o cadă ce e alimentată, printr-un furtun ce străpunge peretele de chirpici, de la un butoi în care apa se încălzeşte de la soare.

Condiţiile primitive în care locuiesc cei 16 intrigă cu atât mai mult cu cât George Chirilă este totuşi un om înstărit: are sute de oi şi capre, zeci de vaci, stupi de albine, zeci de hectare de teren, utilaje agricole. "O să-mi fac şi o casă mare, frumoasă. Dar, uite, până acum n-am avut timp", susţine Chirilă. Şi rămâi interzis. Dacă te uiţi la casă şi la felul în care sunt ei îmbrăcaţi, ai spune că fabulează. Dar reprezentanţii Primăriei Ţigănaşi confirmă spusele lui. "George Chirilă îşi plăteşte la timp toate dările către stat. Nu am avut niciodată probleme. Din câte ştiu eu, este unul dintre cei mai bogaţi", afirmă Elisabeta Moraru, de la Primăria Ţigănaşi.
BĂRBATUL GUVERNEAZĂ

Copiii ar putea perpetua acest model de viaţă


Psihologul Ermina Sorocianu a încercat să explice modelul de viaţă ales de George Chirilă şi cele două consoarte ale sale.

"În cultura occidentală, modelul este să te identifici ca individ singular, iar în cea orientală se pune accent pe pluralitate. Probabil că în parcursul existenţial al acestui bărbat, la un moment dat, ceva a declanşat o răzvrătire în modul de a convieţui. Pot fi nişte trăiri ale relaţiilor lui cu părinţii sau anumite afecţiuni din copilărie. Probabil că bărbatul este cel care le-a curtat pe cele două surori şi, trăind după nişte rigori în care bărbatul guvernează, a reuşit să şi le supună", spune psihologul.

Ermina Sorocianu consideră că acest model nu se va stinge o dată cu George Chirilă, ci că ar putea fi perpetuat de urmaşii săi. Asistăm practic la un experiment, sub ochii noştri se înfiripă o nouă cutumă, o nouă religie.

"Copiii trăiesc în acelaşi model educaţional. Riscul este ca o parte dintre ei să pună în practică exact aceleaşi modele. Aceşti copii vor creşte şi vor avea dificultăţi în a se integra în rigorile morale ale societăţii şi mediului în care trăim", concluzionează Ermina Sorocianu.
RECENSĂMÂNT

Averea lui Chirilă
  • 540 de oi
  • 136 de capre
  • 17 vaci
  • 140 de stupi de albine
  • 8,5 hectare-pamânt arabil
  • zeci de hectare de păşuni arendate
  • tractor, combină, maşină

luni, 5 decembrie 2011

visele nu au vârstă

  Doar în această seară să ascultăm  tic-tacul ceasului,   care-și face meseria, cu surâsul copilului de odinioară.  Să visăm , abandonându-ne toate grijile de oameni mari.//
Răsfoiesc  jurnalul meu electronic..
Uimite de atâta grijă, în plânset de căței pribegi, ghetuțele așteptau aliniate , în dreptul ușii de la intrare.
Ca de obicei, fratele meu uita.
Îl așteptam să adoarmă și,  în câteva clipe, i le făceam și pe ale lui să strălucească.
Moșul parcă știa.  Lângă bomboanele rotunde ,ca niște gogoși, umplute cu lapte, altele cu marmeladă, lăsa și o vărguță.
O zi-două, ținea și el minte, se lua cu joacă și năzbâtiile se țineau lanț.//
Cu vremea, am uitat de Moș Nicolae.
În liceu, la cămin, nu puteai aduce vorba de așa ceva, pedagoga era cu ochii pe noi.
Ș-apoi, cum să ajungă Moșul tocmai acolo?
Atâtea fete, atâtea vise..//
Am redescoperit farmecul nopții Moșului, când eu însămi a trebuit să-i povestesc bătrânului nevăzut cât de cuminți sunt copiii mei.
Mângâiate cum n-au fost niciodată, ghetuțele își aliniau visele către dâra de lumină.
  Peste pleoape grele, noaptea își dezgolea visele. 
În somn cuminte, barba de lână netoarsă duce în spate un sac plin-mașinuțe, acuarele, avioane, ciocolată, castele, portocale.
................................................................................................................................................................
Mi-e dor de chicotelile cizmulițelor cuminți, de mirarea din ochii lor, de înțelegerile noastre- haideți la culcare, Moșul nu trebuie să ne vadă, este bătrân și obosit, nu vrea să fie văzut, în noaptea asta nu încuiem ușa, nimeni nu iese din camera lui.
Ochi lacomi de copil pătrund în albastrul serii..//
Trec anii, povestea rămâne.
Aștept un gând.
Vraja există!

 La mulți ani tuturor celor care își serbează onomastica!

cel mai neinteligibil lucru

 despre lume este că e inteligibilă, Albert Einstein.
De unde veniseră, nimeni nu mi-a spus vreodată, poate pentru că  nu mi se părea că ar fi o lume aparte. Doar culoarea tuciurie a pielii, buzele vineții și ochii de un negru parcă  vrăjit îi deosebeau de noi.
Își aleseseră un loc însorit, lângă zăvoi,în apa râului  făceau baie, chiar și când era frig, tot acolo își spălau hainele, din lemnul moale de plută  ciopleau albii mari pentru îmbăiat, leagăne pentru prunci,  copăi în care se frământa pâinea, linguri mici și mari, pentru pomeni,  furci și fuse. Se vindeau  bine, pentru că în sat, cât era iarna de mare, mai toate femeile torceau cânepă, lână, bumbac.
Rudăresele, niște femei slabe și înalte, ca niște umbre cu mers legănat, își duceau toată marfa în săculețul din spinare, strigând pe pe porți. Niciodată nu intrau nechemate în vreo curte.Cărucioarele colorate erau la mare căutare: o cutie presărată cu floricele albastre și roșii, terminată cu o coadă lungă,  sprijinită pe patru roți.
Vineri era zi de târg, rudarii își făceau loc  printre negustorii de cereale, ofereau vase de lemn, mături de curte și primeau făină, mălai, brânză și lapte.
N-am auzit vreodată pe cineva plângându-se  că rudarii fură sau vorbesc urât.
Cei mai mulți se numeau Scorcea și Chiriță.
Cu doi dintre copiii lor, am fost colegă  la școala primară. Erau foarte buni la matematică . 
În pauze, ne strângeam în jurul lor, cântau  și dansau, pocnind din degete, într-un fel, imposibil de imitat.//
R nu se sfia, ca alții, să spună, de câte ori era provocată, că  a crescut  în bordei. Șoca nu doar prin fustele ei fistichii, asortate după niște reguli personale cu beretele tricotate din mătase. La o sesiune de comunicări științifice despre Copilul de astăzi și sănătatea societății de mâine ne-a ținut cu sufletul la gură mai mult de juma de oră.//
Cartierul lor cu bordeie joase nu mai este, nu știu când a dispărut. Câteva rude s-au mutat în sat.
Covorașe cu  cerbi și răpirea din serai acoperă gardul dinspre stradă, lucrat în fier forjat.
Casele  au turnulețe, în ferestre zâmbește știrb câte o păpușă  blondă.
Nici R nu mai este, s-a stins într-o  zi însorită de mărțișor.
I-am dus ghiocei. Și  o mare tristețe.//
Ieri dimineață, când au coborât din trenul de București,  parcă nu se mai terminau, erau cel puțin cincizeci:femei cu fuste crețe și ochi iscoditori, copii treziți cu noaptea în cap, vreo câțiva infirmi,  pe jumătate dezbrăcați, sprijiniți de niște babe grase, târșindu-și   picioarele butucănoase printre persoanele care așteptau răbdătoare să urce în tren.
Mulțimea pestriță a dat năvală în stația de autobuz. Zi de târg,  zi de slujbă prin biserici, zi de cerșit, zi de cotrobăit prin buzunarele  unuia și altuia.
Un gând fugar m-a dus la păsările lui Hitchcock.