eterna poveste

Este duminică , soarele și-a ascuțit din nou dinții, baba  de astăzi nu prea se lasă înțeleasă, își arată când ia înflorată, când cojocul  mițos, așa că, doamnelor și domnișoarelor,   să ne lăudăm un picuț.
Să  răsfoim albumele cu amintiri.
 Cine suntem, cum suntem, ce se spune despre noi.
Măreție a începuturilor, lumină nedefinită, prinsă în uriașul calendar lumesc, muzica rătăcită în carne, cum o numea Emil Cioran, femeia este una dintre marile opere ale lui Dumnezeu.  
Napoleon spunea că dacă proza este bărbatul, poezia este femeia.
Primul care a ocrotit-o, chiar pe cea păcătoasă, a fost Hristos. A avut înțelegere. Poate chiar duioșie.
Împărați, regi, conți, prinți i-au căzut la picioare-gândurile lor s-au așezat cerc, în jurul ei- 500 de ani de pictură- de la Leonardo da Vinci la Pablo Picasso- sculptorii i-au modelat în materie spiritul matern, dar și grația, sublimul formelor și misterul .
Au cântat-o muzicienii, au îngenuncheat sub ferestrele ei trubadurii.

 Poeții i-au înalțat ode..„
În cinstea ta-cea mai frumoasă 
Și mai nebună dintre fete,
voi scrie trei ode, trei romanțe.
.A fost răsfățată blând
Frumoaso,
ți-s ochii- așa de negri încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare că ochii tăi, adâncii , sunt izvorul l 
din care  tainic curge  noaptea peste văi
și peste munți ți peste șesuri,
 acoperind pământul 
c-o mare de întuneric.
Așa-s de negri  ochii tăi,
lumina mea.
el, cerșetorul amorezat, ea  prințesa
Și-acum dă-mi mâinile,
Dă-mi ochii
Dă-mi gura
Dă-mi viața toată.
……………….Iar mâine-n zori 
Fii liberă din nou .
A fost privită fără cinism, chiar când viața i-a furat zâmbetul - bărbatul îndrăgostit știa că în suferința femeii este esența vieții.
Iat-o, rând pe rând,  bibelou de porțelan, amantă cu ochi verzi,  statuie turnată în bronz, nimfă și zeiță,  logodnică de-a pururi, soție niciodată, înger și demon, leoaică tânără , toamnă târzie, înger blond,  tristă renunțare.
Anonimă –hangiță. țigancă, dăscăliță, artistă, zgripțuroiacă, soacră, noră, trădătoare, iubită, prietenă, sfătuitoare,  i s-au dat nume- Adela, Doamna T, Madame Bovary, Anna Karenina, Traviata, Ofelia, enigmatica Otilia, Julieta, juna Rodică, Ileana Cosânzeana, MADONA.

Conteaza timpurile verbale?
Cântecul s-a istovit- poezia a devenit o prelungire a geometriei,  meduzele, plimbate sub clopote verzi și-au început jocul secund, din ceas dedus s-a conturat fața ascunsa a femeii.
Poetul nu uită că femeia este uneori un ciudat  amestec de tandrețe și revoltă,de iubire și trădare,  de grație și urâțenie
pezevenchea,
domnișoara Hus
s cu  picioarele în coji
Numai noduri, numai dâre
Cercuiții –ochii tăi
Gem ca pietre-n tăvăluge…
Vrăjitoarea își cheamă prin descântec iubitul de pe oriunde ar fi
Adu-mi-l pe-o coardă ruptă
Ruptă și de lingură
În zemi acre și amare.
Câți au râs de fată mare.
Și când el, îndrăgostitul , a fost trădat, ori altă poartă s-a fost deschis,  ea, felina , suflet fierbinte  , păpușa mecanică, a fost uitată,  că și uitarea e scrisă-n legile-omenești.

Eterna poveste, cheie a naturii, cel mai frumos dintre toate spectacolele lumii- femeia și perechea ei- bărbatul- sunt un TOT.

 Acel ce timpul din nimic creat-a
nu înainte de-a ne da viață  nouă,
i-a dat- dar mai întâi,  l-a frânt în două-
un soare-aprins și luna- nvecinată.
Michelangelo.
p.s. ce-ar fi lumea fără noi?