sâmbătă, 29 decembrie 2012

asemenea lumânării,



 un bun profesor se mistuie pe sine, pentru a lumina cărările altora.
 Nu știu  cine a spus asta,  nici nu sunt sigură  că așa a spus, este gândul  meu de astăzi.

Prima care a aflat vestea a fost Rodica G. aflată cu nu știu ce treburi pe la secretariatul facultății- nu-mi amintesc numele ei după  măritișul cu  grecul Takis, ce-mi amintesc  este  că scenele  în care  erau  protagoniști păreau rupte  din  filmele alea nu nebuni-frumoși.
Rodica a intrat  în Sala 1, plină ochi băi, gata, s-a terminat cu distracția, a venit unu de latină, o să ne mănânce de vii.
Zgribulite și  cumva, mai fragile,  următoarele pe lista speriatelor au fost franțuzitele.
Seminarul, ca de obicei, în Sala 4. 
Părea că nu se mai termină, când a deschis ușa.
De sub sprâncenele cât o pădure  încâlcită, de un albastru rotund,  ochii lui ne-au cuprins pe toți.Vreo treizeci și șase.
N-a spus o vorbă,  și-a pus servieta uriașă, ca și el, pe catedră,  a umplut tabla cu toate declinările, pixurile alergau zăpăcite  pe caietele  scoase în grabă, altă tablă, conjugările, a urmat tabelul cu  pronumele. Fără o vorbă.
Nu se auzea nici musca,  prin ferestrele mari, toamna își limpezea cerul, noi, eu, cel puțin, abia pridideam să  scriu.
La următorul seminar- ne anunțase din timp  printr-notiță la avizierul facultății-  lucrăm de pe cursurile  bibliotecii- niște  registre  grele, ticsite cu fragmente din Iliada, Odiseea, Metamorfozele, Fastele..
Caietul dumnealui s-a umplut repede cu  multe șiruri de 2, pe ici, pe colo, câte un amărât de 3.//
 O să spui că metoda era comunistă, treaba ta.. împărțiți pe alt fel de grupe, fiecare student ( câțiva băieți, vreo  nouă) a ajuns sub aripa câte unui profesor.
 Așa  m-am nimerit eu  în preajma domnului de latină. 
Nimeni nu-i spunea domnul profesor Dogaru.
 Ca o paranteză, nu știu de ce, ba poate că știu- când începea  să recite din Eminescu, nu se mai oprea, avea o voce puternică, plină, frumoasă, când  vijelioasă, când lină ca un susur, pe Caragiale îl știa din scoarță în scoarță, ziceam că știu de ce cred eu că era tatăl actriței Dana Dogaru.
N-am îndrăznit să-l întreb niciodată, deși, în afara orelor, era de nerecunoscut- într-o seară ne-a scos la restaurant pe toți din grupă, vreo zece, nu ne venea să credem,  am gustat așa,  două/trei guri de  vin roșu, cânta Ciontică, a dansat  cu fiecare  fată...//
La examen picau pe capete.
Câțiva de 6. 
Eram a douăsprezecea din grupă, când mi-a venit rândul, întâi am înghețat, am pus mâna pe clanță, am intrat- în plină vară   mi se inflamaseră amigdalele- am tras biletul , Laudă primăverii..
  Nota 9.
Primul 9 din  grupă.//
Au trecut anii.
 Ninge blând, ninge cu amintiri duioase!//
Dacă aș îndrăzni să te întreb,  cărui profesor îi porți  respect  scris  RESPECT, ai spune?
 

10 comentarii:

  1. Sunt multi. Greu de ales uul singur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. înseamnă că într-o lume pesimistă, cu prea puțíni oameni fericiți, suntețí un norocos!

      Ștergere
  2. Dupa ani mi-am dat seama ca nu de frica invatam la unele materii ci pentru respectul ce-l purtam D-lui profesor sau D-nei profesor.Imi era draga d-na diriginta care mi-a deschis gustul fata de muzica si nu numai,profa de geografie cu care am lucrat inclusiv pentru lucrarea de gradul I,profu de romana,care era atat de simpatic in timpul orelor ca te facea sa citesti romanele asa pe nerasuflate,iar dormitorul se transforma in "cenaclu literar",de profu de mate cu care am facut pregatiri inca dintr-a VII-a,in fiecare duminicafiind prima lui eleva la pregatiri,iar cand mi-a spus ca daca eu nu intru la Pedagogic ,nu mai face pregatiri cu nimeni.Atrunci am inteles matematica pe care si acum o stiu,de profii de sport,de profa de romana din generala,care mi-a deschis apetitul fata de citit,fiind ajutorul ei in aranjarea cartilor in biblioteca scolii,aveam privilegiul de a imprumuta ce carte doream.Avea dansa grija insa sa-mi cada in fata carti frumoase:)).
    Mai sunt multi care-mi trec prin minte,iar pe doamna mea educatoare o voi avea toata viata in fata,frumoasa ,tanara si cu dragoste fata de copii.
    Acum e randul meu sa ard pentru a oferi lumina altor sufletele.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt meserii care solicită curaj, tărie, spirit de sacrificiu , agerime, rezistență!
      Altele presupun talent, dăruire, implicare , sensibilitate, memorie.

      Să fii educator adevărat înseamnă, înainte de toate, un anume stil. O anume chemare.
      „ E scrisă parcă-n zâmbetele tale
      Seninătatea slovei din scriptură.„ spunea poetul.
      Mă gândesc adesea la spusele lui Nicolae Iorga- „Schimbați școala, veți schimba sufletele„.

      Ești o fericită, Angi, cum fericiți sunt elevii tăi!

      Ștergere
  3. Buna seara, doamna Gina!
    Cu multa bucurie v-am citit amintirile si asa mult mi-a placut!
    Si eu am mai multi profesori pentru care am, mare respect si carora le datorez, reusita mea profesionala! Mi-e drag sa-i reintalnesc si-i port in suflet!
    O seara minunata va doresc, doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur să aud că le ești recunoscătoare profesorilor tăi, Angi!
      Este o mare onoare- și pentru ei, și pentru tine!

      Ștergere
  4. O Crăcuniţă, nu aveţi? În perioada asta vă mângâie cu florile lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei,ce bucurie!
      Nu te-am văzut de-o veșnicie!

      Am și crăciuniță, nu de aceea cu frunze roșii, am cealaltă specie, cu floricele în vârful tulpiniței fragile, doar că de data asta refuză să mă încânte de sărbători.
      Ea înflorește când este ger mare.
      Am răbdare.

      p.s. nu-ți place floarea de cactus? rezistă trei zile.

      Ștergere
  5. M-aş întoarce , cu două vorbe în liceu. Primul liceu mixt din istoria oraşului,(mai înainte erau de fete şi de băieţi). Cele mai faine din liceul nostru au fost fetele, apoi « să învăţăm limba rusă cântând ». Cei mai nasoli am fost noi băieţii, apoi mate. fizica, şi chimia. Atât despre liceu.
    Despre fac. iar numai două vorbe. A fost şi un profesor căruia-i ziceam « boul Apis » Atunci la fac. nu se dădeau note. Erau patru calificative mari şi late : « f.b », (adică foarte bine), « bine », »suf ».(suficient), şi « insuf » (de prisos să-l mai spun, adică insuficient) sub linia de plutire. La seminarii, era şi mai simplu, doar un singur calificativ » promovat ». » Inpromovat » nu-mi amintesc să fi fost.
    Sigur că au fost şi amintiri « duioase », şi multe şi frumoase,şi din liceu şi din facultate, dar las şi altora spaţiu de exprimare ,pentru că sigur sunt mulţi şi multe de spus. Să aveţi aminiri frumoase !

    p.s. oraşul fcultăţii se numea :»Oraşul Stalin »! fain,sau nasol ??

    p.ps.Iertare dacă s-a înţeles că am stricat vreun RESPECT. Nu, dimpotrivă, am avut şi mi-au rămas cu RESPECTUL cuvenit PROFESORI indrăgiţi, şi mai ales PROFESOARE îndrăgite.

    ante p.s.Să nu uităm să-i mulţumim alesei noastre gazde, DOAMNA PROFESOARĂ GINA !Cu tot dragul !

    RăspundețiȘtergere
  6. Am refuzat să caut date pe net, am vrut să-mi verific memoria- nu-i așa că pentru o vreme, Brașovul s-a numit „Orașul Stalin?”

    Nu știu care să fi fost legătura între respectivul tovarăș și orașul studenției dumneavoastră cu amintiri duioase despre fete dulci.

    Îmi place orașul, ultima oară am fost acolo chiar în toamna lui 89, avem o rudă- profesor univ. de matematică.
    Eu și doamna lui am mers într-un loc foarte drăguț, un fel de club feminin, am simțit gustul celei mai delicioase ciocolate calde și al chekului cu stafide!
    De la magazinul de muzică mi-am cumpărat atunci un disc, la care țin mult- Baladă pentru Adeline„.
    Era toamnă, pădurea își colorase în toate nuanțele firii arborii( vedeți că mi-am însușit termenul drag dumneavoastră? )

    p.s. îmi plac poveștile tinereții fără bătrânețe! Și gândurile alese!

    RăspundețiȘtergere