„sunt o armonie de proză și de vers„

De sub  gluga lui transparentă, orașul primește Boboteaza în stropi mărunți de măzăriche, risipiți la întâmplare.

 Frivolă felină, vremea  toarce vise de iarnă,  rătăcite  pe cărări de frunze umede, în  mărgele reci  de ploaie. Obosit de căutări , uitând complet de ger și de zăpadă, cerul și-a potolit neliniștea  în vălătuci  de nori cânepii.//

Eu sunt de modă veche- îmi plac  Strofele pentru toată lumea și Romanțe pentru mai târziu, străzile liniștite, ploaia și mângâierile degetelor ei nevăzute, cerul pufos  când Pleacă berzele,  valsul frunzelor moi, îmi place să-l ascult povestind   De vorbă cu mine însumi,  depănând Spovedanii,   în Roșu, galben și albastru,  îmi place  să-i citesc poemele , descoperindu-l sincer precum Bărbierul regelui Midas, într-o Romanță policromă , când Sosesc corăbiile, dar mai ales , pentru că

„În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână

Orăşenii, pe trotuare,

Merg ţinându-se de mână,

Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,

De sub vechile umbrele, ce suspină

Şi se-ndoaie,

Umede de-atâta ploaie,

Orăşenii pe trotuare

Par păpuşi automate, date jos din galantare.„

  „...Pitești este oraşul în care mi-am petrecut copilăria, în care am iubit pentru prima oară şi în care am rămas corigent la limba română. Profesorul meu de pe vremea aceea nu-şi luase încă licenţa în litere. Mai târziu a murit ca director de şcoală... comercială.

și  pentru că  recunoaște fără a fi întrebat-

Nu sunt ce par a fi -

Nu sunt

Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!...

Dar fiindcă m-am născut fără să știu,

Sau prea curând,

Sau poate prea târziu...

M-am resemnat, ca orice bun creștin,

Și n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Ți-ai amintit, desigur , de poetul  Ion Minulescu, venit pe lume în noaptea de Bobotează  1881.

Nu se poate să nu-i fi ascultat, pe la  vreun târziu ceai dansant , măcar una dintre romanțe..