duminică, 22 ianuarie 2012

dincolo de cuvinte

Ninge și plouă, plouă și ninge..pe măsură ce fug anii, îmi dau seama  că, permanent, cel puțin două adevăruri ies la iveală, mereu în contradicție.
Unul ar fi că  realitatea bate orice tentativă artistică-literatură, film, teatru, muzică etc.
Este de la sine înțeles că  poți evada din mijlocul problemelor personale,  citind, văzând un film bun, o piesă, mergând la un  concert, făcând o plimbare/sport/pictură etc.
Problemele personale rămân, dimineața le iei de la capăt.
Al doilea ar fi  că, dorind să parcurgi , cu aceeași intensitate , viața în complexitatea ei, orice ai face, orice ai drege, și peste cap de te-ai da, nu poți trăi total totul.
Zilnic sau pe secvențe semnificative de timp, apar probleme de a căror rezolvare, vrei , nu vrei, depinzi.
Restul devine  trăire subiectivă.
Suntem//
Cu exact doi ani în urmă, mă aflam, speram eu, aproape de   capătul unui demers,  început în 2007. O problemă simplă, foarte simplă, din punctul meu de vedere,  complicată inutil de mecanismele sociale.
Problema există. Între timp, cu oarecare efort de voință, aș fi putut  obține încă o licență. Poate că mi-ar fi fost de folos- m-aș fi „reprezentat„ singură. Și, cine știe..poate că aș fi reușit să fiu chiar convingătoare.
Viața curge. Cu toate ale ei. //

vineri, 22 ianuarie 2010

sat văduvit


Ruta ocolitoare. Paralelă cu autostrada. Ideea a fost că,  traversând multe sate,  se vor fi găsind și primari gospodari, care să fi înlăturat zăpada. Am ales bine. N-am fost singurii care și-au făcut socoteala asta.
Ninge. Viscolit.
De la națională , drumul o taie , la dreapta, peste câmp. Cât vezi cu ochii. Îl știu de pe vremea când, liceană internistă fiind, sâmbătă de sâmbătă, veneam acasă. Indiferent de vreme.
Mașina alunecă. De parcă ar fi sanie. Drumul este o amăgitoare oglindă. Teamă. Prudență. Emoții. 
Primul sat. Fără probleme. Alt câmp.Ceva mai mic. Ninge. Bogat. Încotoșmănat până-n dinți, zăvoiul își arată spatele.
În haină groasă , albă.
La marginea satului, cartierul de rudari. Și-au păstrat obiceiul. Covoare , preșuri, spânzurate pe garduri.Să le albească zăpada. Fâșii colorate pe tenul candid al decorului. 
Argeșul șerpuiește îngândurat în vechea lui ogradă. Cam agitat. Îmi era dor de bolboroseala lui. Aș vrea să-i fac o poză. Nu este  timp. Se apropie, târâș, ca un gândac, un tir. Îl așteptăm să treacă, altfel, riscul ar fi prea mare. 
Primele case. Simt emoția cunoscută- bătăi repezi în piept, și căldura dulce- amară..N-am mai trecut din toamnă. A fost primul Crăciun în care n-am dus flori și crenguțe de brad la căpătâiul părinților.
Un soare palid își arată obrazul neras, printre bulgări de nori. Ulițele sunt pustii.Prin curți, casele mari si frumoase par înțepenite. Dormitează .
În miezul zilei. Școala este zăvorâtă. Știam. Se învață într- un singur schimb. 
Copii din ce în ce mai puțini. Două învățătoare. Una  dintre ele este și directoare. Pe vremea mea,  erau patru învățători. Și un director. În cimitir nu se poate intra. Troienită, zăpada depășește gardul.
Întoarcem. Am anunțat-o acum câteva zile. O fi uitat? Nu cred. Știe că mâine avem problema aia grea. Apăsătoare. Care nu se mai termină.
Din cauza ei ne-am încumetat să pornim pe o vreme ca asta. N-a pus zăvorul la poartă. Intrăm cu greu în curte. Zăpada se așterne într-o clipă. În ușa bucătăriei de iarnă, lacătul este doar aninat. Semn că n-a uitat de vizita noastră . Din cuștile lor, câinii ne privesc miopi. Pe o vreme ca asta, nu le vine să latre. E cald și bine în camera albă, cu scoarțe vechi. 
Le știu de când eram copil . N-a strâns pomul de Crăciun.  
Îi simte apropierea .În nopțile albe și lungi. A păstrat și câțiva covrigi. Pe plită, nelipsitul ceai de tei. Mașina de cusut a îmbătrânit. După ce a îmbrăcat tot satul. Sute de fete și femei i-au călcat pragul. Era și încă este o croitoreasă recunoscută.
Prin fereastra scundă , văd acoperișul și o parte din casa mea părintească. Străină de mulți ani. Cu obrazul plâns. Și ochii mereu întorși în altă parte. Lăcrimez de fiecare dată. Mai ales astăzi. Plătesc greșelile unor ani grăbiți .//
A sosit. Într-un suflet.

La cei 73 de ani, mătușa mea, verișoara primară a tatei, este chiar vioaie. Mă lămurește de ce sunt ulițele amorțite:în tot satul, 103 văduve. Una dintre ele este ea . De 10 ani. Pe toată linia , nu găsești pe cineva să-ți taie un pui. 
Depănăm povești.Fără să ne pese de timp. Este la zi cu tot ce se întâmplă în țară. Și mai departe.Televizorul prinde șase posturi. Are preferințe.   Păcat de Dinică. Ăla bărbat!  
Nu le are la inimă pe câteva dintre vedete. Astea nu știu ce este munca
N-o întreb de ce ține toporișca, ascunsă sub covor, în dreptul patului. Intuiesc. Cu groază. Nu vorbim despre mâine. Refuz să mă gândesc. Ea știe.
Așteptăm zorii.
Fără s-o spunem.//
Cât îi poți cere vieții? Să te mulțumești cu spontaneitatea ei?Să fii mereu puntea între ceea ce ai și ceea ce-ți dorești?

24 de comentarii:

  1. Dumnezeule! Gina de ce nu incepi o carte ? Chiar e pacat de talent .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Micuțul,
      Îmi este atât de bine să aud că-i place cuiva cuvântul meu! Mă răsfeți sau o spui sincer!

      Copiii mei mi-au reproșat, așa, din când în când, mai în glumă, mai în serios, de ce n-am „scos„și eu, ca tot omul care se respectă , măcar o cărticică?
      Într-o vreme, am cochetat cu ideea scrierii unei gramatici ilustrate, pentru toți copiii, apoi , am văzut că sunt pline tarabele cu tot felul de „culegeri„și am abandonat gândul.
      Cine le ia, cu adevărat, în seamă?
      Știi, faptul că există prieteni ca tine, care își spun gândurile, sincer, cu voce tare, este , pentru mine, mulțumirea că am scris ceva plăcut.
      Mulțumesc mult!

      Ștergere
    2. Gina imi cer scuze ca nu pot raspunde suficient de repede dar trebuie sa si lucrez sa si fiu atent la ce se intampla. In legatura cu cartea sunt si sincer si foarte serios. Ai asa ceva care te linisteste dar si iti pune imaginatia in miscare. Nu te costa mai nimic iar edituri serioase care simt ceva bun sunt inca destule.

      Ștergere
    3. Micuțul,
      Îți mulțumesc mult pentru gândurile bune!
      Rămâne o problemă la care mă voi gândi!
      p.s. nu degeaba am incertitudini!!hi!hi!

      Seară frumoasă!

      Ștergere
  2. Micutzul are dreptate.Am citit,asa pe narasuflate,aceasta pagina din viata ta.
    E trist cand o povara te apasa rau si nu poti sa treci peste ea,dar nici s-o mai cari nu vrei.Sper sa se poata rezolva cat de repede,iar poveste asa continuie...

    Seara linistita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angi,
      Într-o bună zi,sper și cred că se va termina povestea.
      Dincolo de stres și incertitudini, am căpătat un fel de , cum să-i zic?-probabil lehamite despre actul de justiție.
      Dacă într-o problemă banală, în care eu, omul cinstit, dar chiar cinstit, solicit o rezolvare „negru pe alb„ și aceasta înseamnă 5(CINCI) ani, îți dai seama cum se rezolvă chestiuni de importanță mult , mult mai mare?
      p.s. acum , în glumă, cu tot hazul care mi-a rămas- aș putea face un slogan.Hi!Hi!
      Seară frumoasă îți doresc!

      Ștergere
  3. Viata in esenta ei a fost, este si va fi...trista!Prea multa suferinta si prea putina dragoste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Modart,
      Nu sunt o fatalistă, chiar pot privi problemele, oricât de grele ar fi, și în latura lor comică, nu, neapărat, , de fiecare dată, ce e drept, dar nu pot să nu mă întreb cum este cu suferința despre care vorbești- o provocăm voit? Greșim? Sau , pentru unii, este o plăcere sadică să-și vadă semenii în durere?
      Este atât de frumos să iubești, și, poate că nici prea greu n-ar fi, ce zici?

      Ștergere
    2. Gina,era vorba de anumita stare de spirit,de o nota generala...desigur asa cum simt eu,personal nu pot fi fericit atat timp cat exista atata suferinta in jur,chiar de as avea de toate...este o problema de empatie.Stiu ca se poate mult mai mult...iubirea inseamna asumarea suferintei,sacrificii,sa avem pardon dar omul este mai cu seama o fiinta comestibila care se trece la foc caldut.Appoi individualismul...zorii lumii capitaliste!

      Ștergere
    3. În parte, cam la asta mă refeream și eu- nu poți fi fericit într-un ocean de nefericire.
      Chestiunea este- de ce își provoacă oamenii rău unii altora? Pare o naivitate din partea mea, dar n-am înțeles niciodată de ce unii, când ajung în posturile râvnite, își schimbă total atitudinea, uitându-și jurămintele.

      Ștergere
    4. Tu crezi ca toti sunt afectuosi si sensibili ca tine...apoi uiti de zestrea fiecaruia:familie,educatie,bio-chimie personala,anturaj,tipul profesiunii,etc...cineva imi spunea ca omul este bun,viata insa te face rau,sincer uneori imi doresc sa fi fost si eu mai "rau"(mai dur)asa ca forma de autoprotejare,cu binele esti faultat cat cuprinde,devii amorsa altora, sac de boxat ori ghena pentru prostia cea multa..bine ar fi sa avem o educatie pentru cum sa nu ne irosim energiile neconstructiv,timpul,elanul si chiar visele.

      Ștergere
    5. Da, cunosc starea, am și experiențe..
      Aveam un coleg de cancelarie în vârstă- fusese multă vreme inspector și director. Locuia într-un bloc vecin- nu mai trăiește, Dumnezeu să-l ierte!
      La întoarcerea de la școală, povesteam de toate. Odată mi-a spus. „Fată dragă( era vorba dumnealui), propune-l pe unul director și analizează- i comportamentul după aceea . Apoi vorbim.
      Mare dreptate a avut- o doamnă, comunistă înfocată, ajunsă directoare, vecină cu noi, într-o împrejurare, deloc frumoasă, ne-a spus, fără să i clintească vreun mușchi al feței: ordinul se execută, nu se discută...
      Da, unii se identifică repede cu funcțiile „prinse„ cu ambele mâini.

      Ștergere
    6. Nu exista ispita mai mare decat cea a puterii,unii vaneaza functii,pentru asta traiesc!Cand obtin ceea ce si-au propus(sunt teribil de pragmatici, individualisti,ambitiosi) ce sa ne mai mire comportamentul fata de ceilalti!Unii doar se folosesc de altii,au planuri si scopuri precise cand vin in contact cu altii...am avut asemenea "prieteni" ...mi-au trebuit multi ani sa-mi dau seama ce hram poarta.

      Ștergere
    7. Culmea este că „pasiunea „asta , a obținerii, cu orice preț a puterii, nu mă refer neapărat la marea putere, le obsedează și pe femei.
      Un anume caz, petrecut nu de prea multă vreme, în preajma mea, mi-a demonstrat că, totuși, există și partea cealaltă a medaliei.
      Nu știu cât de mult doare căderea, dar , sigur, lasă urme.

      Ștergere
  4. Gina! URAAAAAA! Am reuşit să intru la tine pe blog şi să pot comenta . Am încercat pe GOOGLE CROM şi a mers! Nu-mi vine să cred! Poţi transmite acest lucru şi celorlaţi care nu pot intra la tine!

    In legătură cu postzarea ! Da, cei care au scris mai sus, au dreptate şi mă alătur lor. De fapt eu sunt convinsă ca aceasta este de fapt o pagină din prima ta carte. Şi ce oare poate fi mai spectaculos de scris decât ceea ce este deja scris în sufletul tău? Hai începi şi deapănă amintiri în file de carte şi voi fi primul tău cititor!
    Despre ce ai scris azi nu cu vorbe ci cu lacrimi rămase neplânse, nu pot spune decât că m-ai impresionat şi mi-ai trezit nostalgie până la lacrimi. Îţi doresc să ai puterea să treci şi peste încercarea asta şi să se termine aşa cum este drept. Verişorul meu , abia săptămâna trecută, a câştigat un proces început fix în urmă cu 10 ani(da, zece, ai citit bine).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aurora,
      Mi s-a întâmplat , la blogspot mă refer, să găsesc modalități de rezolvare, , de câte ori au fost mici necazuri, absolut din întâmplare.
      Sau, poate că eu am ajuns întâmplător la ceea ce era corect și simplu.//
      Despre scrisul meu- cum îi spuneam Micuțului- nu mă îmbăt cu apă rece, sincer, la ce bun să-mi iau poveștile de aici și să le mut pe hârtie, să merg pe la edituri, să mă rog de X, de Y, să-mi vândă bruma de idei și gânduri.
      Dacă tu mă citești și-ți place, dacă și altcineva simte că i-am prins aici o lacrimă, o emoție, un crâmpei de iluzie, pentru mine este bine.
      Ani de-a rândul , am ținut jurnal, am multe însemnări , la unele mă întorc , mă regăsesc printre rânduri.
      Când scrii , deja, ceva , acel ceva special, se pierde.
      Ș-apoi, la ce bun o convenție?
      Scriu când simt că vreau să spun ceva. Mă înțelege doar cine a trăit ceva asemănător, nu-i așa?
      Mulțumesc frumos pentru tot ce spui!

      Ștergere
  5. Asadar, vaduve. Adica, nu vaduvi. Bietii barbati! Dar ati observat ca tot femeile se plang? "Ca m-a facut mama fara noroc!"
    PS Rautacios, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Mihai,
      Suntem ființe complicate- ne căutăm vinovății, ne sâcâim unii pe alții- mă refer la femei și bărbați- dar ne tot căutăm.
      Ce ne unește este trecerea prin lume.
      Sunt atâtea vorbe mari- Cine se aseamănă se adună, Rău cu rău, dar mai rău fără rău..și câte altele..
      p.s.bărbații nu se plâng? doamne , cât se văicăresc unii, la cea mai mică durere!
      Vezi, de asta , poate, nu vi s-a lăsat marea bucurie de a aduce naște.
      Cum ar fi arătat lumea?

      Ștergere
  6. viaţa curge, aşa e...dar cine o toarnă? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. almanahe,
      Frumoasă și iscoditoare întrebare! Cine să-i știe răspunsul??

      Mulțumesc frumos!

      Ștergere
    2. Cine-o toarnă. Na, c-am îmblânzit întrebarea. :)

      Ștergere
  7. Gina, venind să citesc răspunsul tău, am observat că din neatenţie am scris GOOGLE "CROM" în loc de "CHROME"... ce să fac! Din grabă! Noi avem o limbă aproape fonetică ... şi obişnuinţa a contribuit la regretabila greşeală. Imi cer scuze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aurora,
      Sunt convinsă că s-a înțeles despre ce este vorba!
      Mulțumesc frumos!

      Ștergere