Spune povestea că, într-o vreme uitată prin calendare, într-o țară frumoasă și bogată, domnea un cârmuitor puternic. Din când în când, obișnuia să-și pună la încercare supușii. Le adresa întrebări, prin sfetnicii lui, bine plătiți.
Într-un an , întrebarea -care este cel mai bun lucru din lume și care este cel mai rău a dat mare bătaie de cap, nu doar oamenilor de rând, dar și celor învățați.
Primul a venit consilierul împărătesc.
-Măria ta, cel mai bun lucru pe lume este înțelepciunea. Dacă ești chibzuit și înțelept, poți trăi bine, îi poți ajuta și pe alții, care îți vor rămâne îndatorați și te vor respecta. Vei învinge toate relele!
Cel mai rău lucru este prostia. Prostul își bate joc de toți, și toți își bat joc de el.
Cel mai rău lucru este prostia. Prostul își bate joc de toți, și toți își bat joc de el.
A venit în fața împăratului vistierul.
- Doamne, banii sunt lucrul cel mai de preț în lumea asta- poți cumpăra orice, poți deschide toate ușile, dacă ai bani, lumea toată îți stă la picioare.
Cel mai rău lucru este sărăcia.
Cine se uită la cei săraci?
Cine are nevoie de ei?
Cel mai rău lucru este sărăcia.
Cine se uită la cei săraci?
Cine are nevoie de ei?
S-a apropiat, măreț, conducătorul gărzilor sale, șeful armatei.
-Măria Ta, sănătatea este cel mai de preț lucru- iată, de la ultima bătălie, am o rană la picior.
M-au operat cei mai buni medici, dar nu mi-au putut da un picior perfect sănătos. Mi-aș da toată averea să am piciorul meu întreg.
Cel mai rău lucru este boala. Când intră în trup, greu o mai poți alunga.
M-au operat cei mai buni medici, dar nu mi-au putut da un picior perfect sănătos. Mi-aș da toată averea să am piciorul meu întreg.
Cel mai rău lucru este boala. Când intră în trup, greu o mai poți alunga.
Bătrânul grădinar sta deoparte. A venit și el să-și spună părerea.
-Măria Ta, eu nu știu carte, iubesc florile, iarba și copacii, le înțeleg graiul, de asta spun că lucrul cel mai bun este înțelegerea. Eu și nevasta mea suntem săraci, avem doar o căsuță și multă înțelegere unul pentru celălalt.
La noi este veselie, pentru că avem înțelegere.
La noi este veselie, pentru că avem înțelegere.
Și dacă aș mai avea o viață, tot așa aș trăi- în înțelegere..Cel mai rău lucru este cearta.
Îi poți înțelege pe cei care țipă unii la alții? Sunt răi, egoiști, răzbunători.
Îi poți înțelege pe cei care țipă unii la alții? Sunt răi, egoiști, răzbunători.
Regele era tare nedumerit- toate răspunsurile îl impresionaseră.
Crezi în forța cuvântului rostit?
Se lăsa, ușoară, seara.
A venit călugărul de la schit. El era duhovnicul împăratului. Ridicându-și ochii către mai- marele său, i-a spus:
- Doamne, cel mai bun și cel mai rău lucru este unul și același.
Curioși, sfetnicii și-au tras scaunele mai aproape. Apoi s-a așternut liniștea.
-Ce vă voi spune este mult prea simplu, atât de simplu, că poate fi la îndemâna tuturor.
Este vorba, mărite, despre cuvânt .
Da, cu vorbe blânde își leagănă mama pruncul , îl încurajează învățătoarea pe școlarul mic și speriat, îl pregătește doctorul pe bolnav , înainte de operație , cuvântul schimbă destine, face și desface legi și tratative, stabilește sau, dimpotrivă, sparge liniștea, cuvântul alintă, mângâie, învață, ocrotește, cuvântul abuzează, schimonosește chipuri și suflete, cuvântul presează, intoxică, laudă, liniștește, adună , dar și alungă, cuvântul leagă prietenii, slujește iubirea, dar și ura, violența.
Cuvântul înseamnă forță, lumină, toleranță și pace, dar și anarhie, aroganță, insultă.
Cuvântul poate fi armonie.
Fără cheltuială, fără efort.
Este vorba, mărite, despre cuvânt .
Da, cu vorbe blânde își leagănă mama pruncul , îl încurajează învățătoarea pe școlarul mic și speriat, îl pregătește doctorul pe bolnav , înainte de operație , cuvântul schimbă destine, face și desface legi și tratative, stabilește sau, dimpotrivă, sparge liniștea, cuvântul alintă, mângâie, învață, ocrotește, cuvântul abuzează, schimonosește chipuri și suflete, cuvântul presează, intoxică, laudă, liniștește, adună , dar și alungă, cuvântul leagă prietenii, slujește iubirea, dar și ura, violența.
Cuvântul înseamnă forță, lumină, toleranță și pace, dar și anarhie, aroganță, insultă.
Cuvântul poate fi armonie.
Fără cheltuială, fără efort.
Cuvântul poate face mult bine. Și tot atât de mult rău.
Depinde doar de om- el decide cum trebuie să folosească acest dar de la Dumnezeu- spre bine sau spre rău.
Sfetnicii și-au înclinat capetele.
Cârmuitorul a plecat cel dintâi.
Cu fruntea în pământ...
( am povestit o parabolă, primită de peste ocean, de la o prietenă.)
Sfetnicii și-au înclinat capetele.
Cârmuitorul a plecat cel dintâi.
Cu fruntea în pământ...
( am povestit o parabolă, primită de peste ocean, de la o prietenă.)
Crezi în forța cuvântului rostit?
Eu cred. De multe ori am vazut surprinderea oamenilor cand primeau ajutor de la cine nu se asteptau. Trebuie sa pui pret si pe persoana, altfel nu pui pret pe cuvantul lui, chiar daca e bun. Astazi avem experti in orice, dar cand dai sfaturi fara sa-ti pese... Luca 6:45-Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.
RăspundețiȘtergereCunostinta doar ingamfa, tot ce acumulezi trebuie sa fie in folosul celorlalti, cuvantul are atunci putere, pentru ca iti pasa.
Robert,
ȘtergereÎnțeleg !
Am văzut și eu oameni „duri„ în aparență, dar buni ca pâinea caldă , în esență!
Am văzut și persoane care se duc la biserică foarte des, dar nu pot spune o vorbă bună cuiva sau sunt foarte agresivi, când nu-i vede cineva.
Cei cărora le este dat darul vorbelor- spun asta, pentru că există- din mare, mare nefericire-și nevorbitori-au tot un dar- acela de a folosi vorbele spre bine sau spre rău.
Da, poți răni cu vorbe, mai adânc decât cu piatra, poți alina, tot cu vorbe, mai tandru decât cu daruri scumpe.
Suntem diferiți, reacționăm potrivit structurilor noastre sufletești, educației, culturii..
O zi bună îți doresc!
Rautatea vine din lipsuri. Lipsuri resimtite inca de mic. Lipsa unui parinte care sa spuna o vorba buna, lipsa unui bunic care sa te alinte, lipsa intelegerii necesitatii scolii, lipsa materiala de/a lungul anilor , lipsa intelegerii oamenilor si de catre oameni. Nu in ultimul rand lipsa credintei si lipsa dragostei fata de viata, natura si frumos. Dumnezeu I/a creat si pe ei ca o provocare sa vada ce facem noi ceilalti care simtim. Si noi ce facem ?
RăspundețiȘtergereMicuțul,
ȘtergerePovestea- parabolă poate fi interpretată și cum spui tu.
„Adevărul„ îl voia cârmuitorul.
Din întrebarea lui au pornit căutările, zvonurile. El a avut răbdarea să asculte. Și să mediteze.
Adesea, un cuvânt sau o idee declanșează forțe nebănuite, scot răbufniri, suferințe, necazuri, aparent uitate.
El , cârmuitorul, are în jur sfetnici- trebuie să-i asculte pe toți- și pe cei nevoiași, cu aceeași atenție cu care își ascultă vistierul.
Abia apoi poate lua decizii.
Cuvântul schimbă lumea!
Cred in forta cuvintelor. Intr-o oarecare masura prin ele exprimam ceea ce suntem...
RăspundețiȘtergereVera, cred că ai dreptate- prin cele rostite sincer ne arătăm sufletul, prin cele tăinuite, ne protejăm, așa cred!
ȘtergerePăcat că realitatea arată mai degrabă cum spunea un scriitor, nu îmi amintesc acum cine: Cuvântul i-a fost dat omului ca să își ascundă gândurile...
RăspundețiȘtergereZina,
ȘtergereCred că este și așa- personajul din povestea- parabolă a aflat tot ce trebuia să știe.
Mai departe, depinde doar de el- prin cuvinte va putea decide ce este bine și ce este rău.
La inceput era cuvantul...si cuvantul era cu Dumnezeu...si Dumnezeu este IUBIRE!
RăspundețiȘtergereIubirea...e ceea ce nu poate schimba nimeni si nici darui in afara de Dumnezeu.
@Anonim,
ȘtergereBine ai revenit!
Mulțumesc mult pentru emoționantul mesaj!
Să ne reîntoarcem la Cartea cărților și la credință!
Seară bună!
Gina daca bati cam unde cred eu trebuie sa mai spun ceva. Nimeni, dar absolut nimeni nu trebuie sa se creada Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereMicuțul o să-ți răspund prin niște Pilde biblice-
RăspundețiȘtergere„Vorbele celor nechibzuiți sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înțelepți aduce tămăduire..când supărarea se abate asupra omului, numai un cuvânt bun îl bucură„
"La început a fost cuvîntul."
RăspundețiȘtergereSigur că sînt convins de puterea cuvîntului.
Cuvîntul poate ostoi, cuvîntul poate asupri, cuvîntul poate să poarte în el germenele iubirii sau din păcate, poate să poarte germenele crimei.
Din păcate, în ultima vreme, din ce în ce mai mult, cuvîntul mai mult ascunde intenţia decît exprimă limpede, gîndirea.
Toată lumea încearcă să mintă pe toată lumea.
Trăim voluptatea minciunii şi a cuvîntului gol de conţinut. :(
Tibi,
ȘtergereParcă nu te recunosc.. nu minte toată lumea!
Sau - și minciuna lasă să se vadă un adevăr. Adevărul timpurilor pe care le trăim.
Ce se întâmplă în Piața Universității este adevărul crud. Când spun asta, mă refer chiar la tot ce se întâmplă.
Am auzit o istorioară despre un grup de europeni care au plecat în expediţie prin Tibet împreună cu un şerpaş. Hotărâţi să ajungă într-o singură zi la tabăra unde erau aşteptaţi, au tot grăbit urcuşul, îndemnându-şi însoţitorul să meargă mai repede şi refuzând orice propunere de a face un popas. După multe ore de drum tibetanul s-a oprit fără un cuvânt, s-a aşezat pe o piatră şi a închis ochii. Cercetătorii l-au întrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au ameninţat că nu-i mai dau nici o plată dacă nu se ridică imediat să-i conducă la locul dorit. Călăuza a rămas neclintită. După o oră şi ceva a deschis ochii, s-a ridicat scuturându-şi un pic veşmintele şi a pornit cu pas liniştit, chemându-i pe oameni să continuie drumul. Aceştia au venit muţi de uimire. După o vreme, cineva a rupt tăcerea şi l-a întrebat ce l-a făcut să se oprească în felul în care o făcuse şi ce l-a înduplecat până la urmă să reia urcuşul.
RăspundețiȘtergereŞerpaşul a spus: „Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia să ne oprim şi să aşteptăm până ne ajung din urmă sufletele, altfel călătoria noastră n-ar fi avut sorţi de izbândă.“
Povestea aceasta mi-a adus aminte o alta. Tot despre un tibetan.
El nu însoţea pe nimeni, ci plecase de unul singur spre o mânăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete.
Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare. Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus, la mânăstire!“ Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag: „Nu-ţi fă griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.“
Foarte probabil că istorioarele nu au fost născute deodată, ca gemenii, de acelaşi povestitor. Dar dacă le afli pe amândouă nu ai cum să nu te întrebi ce înseamnă a fi cu adevărat în ritm cu propriul suflet. Să nu îngădui trupului să gonească orbeşte îndemnat de urgenţe care te rup de sensul adânc al vieţii şi îţi barează chiar drumul spre culmea la care aspiri? Dar să laşi sufletul să se desprindă de celelalte învelişuri mai încete ale fiinţei, să-şi ia avânt pentru a marca locul unde şi ele vor ajunge, puse în mişcare de energia lui colosală? Şi de ce tocmai sufletul să fie înainte-mergător şi nu raţiunea sau voinţa? De ce tocmai sufletul să fie călăuza noastră prin lume, ce îl face pe el să deţină cunoaşterea care îi trebuie pentru a ne conduce la capătul nopţii?
La întrebarea aceasta primim răspuns atunci când întâlnim oameni în care sufletul vibrează fără măsură. Ceea ce spun ei este adevărat.
Au uşurinţa de a lăsa o amprentă în viaţa noastră şi atunci când nu-şi propun să transmită ceva. Totuşi ceva se comunică chiar prin simpla lor prezenţă. Au o înţelegere caldă a lucrurilor, un fel natural de a fi care face ca tot ceea ce este unic în fiinţa lor să intersecteze ceva universal.
Cei care au suflet se bucură să-i aprecieze pe cei din jur, să participe viu la frumuseţea pe care o presimt în ei, chiar şi atunci când aceştia nu-şi cunosc şi nu-şi celebrează frumuseţea interioară.
De ce să-i acordăm credit sufletului în propria viaţă? Pentru că a avea suflet înseamnă a fi conectat la prezenţa divină.
Nemtii au o vorba...“ Sa nu mergi niciodata mai repede decat poate sa zboare ingerul pazitor! “
Gina, ai un ping la Arte !
RăspundețiȘtergereWeekend plăcut !
Zina,
ȘtergereMulțumesc, dar , cu mâna pe suflet îți spun că tot n-am înțeles ce să fac eu cu pingul..vorbesc serios.
Pe cuvantul meu ca nu mai inteleg nimic!
RăspundețiȘtergere@Mihai,
ȘtergerePăi nu este ce spun eu?!
Am spus o poveste- nu este din 1001 de nopți, este doar o poveste.
Ar mai fi ceva- nu (mai) înțelegeți nimic din ce spus sau din ce se vede?
N,
RăspundețiȘtergereAm citit de câteva ori..păstrez (doar) pentru mine, așa am perceput mesajul. Și n-o să fac dintr-un superb dar un subiect, nu știu pe câți dintre oameni chiar îi interesează ce se spune printre rânduri.
Lumea ( fizică) este prea grăbită, loc pentru suflet, pentru rezonanțe , rar găsești.
Simpla prezență zici, așa este!
Ca o fâlfâire de aripă!
Mulțumesc frumos!
frumoasa povestioara.
RăspundețiȘtergereforta cuvantului rostit este mare.
£α ❤,
ȘtergerePoate că tocmai de aceea spunem-cuvântul este o lentilă pentru focalizarea minții.
Mulțumesc!
Cred nu doar in forta cuvantului rostit, ci si in forta cuvantului gandit.
RăspundețiȘtergereTrebuie sa avem discernamant cand folosim cuvantul.
Diana,
ȘtergereO vorbă spune că trebuie să cumpănim în gând cuvântul , și în faptă, gândul.
Mulțumesc !
am învăţat, copil fiind, de la mama mea o vorbă: "dacă nu poţi spune ceva frumos despre un om, taci naibii din gură!"
RăspundețiȘtergerecred cu toată tăria în puterea cuvântului şi de aceea încerc să ascult mai mult decât vorbesc, încerc să nu rostesc ceea ce ştiu că ar putea, inutil, răni.
psi,
RăspundețiȘtergereFrumos lucru te-a învățat mama ta; adesea, cuvântul poate fi asemenea bulgărelui, care, rostogolit, este în stare să provoace avalanșe.
Deoarece nu produc imagini, nici banalele fotografii, ma bazez pe cuvinte.
RăspundețiȘtergere@Daurel,
ȘtergereFiindcă ați adus vorba despre imagine-
Am găsit undeva expresia biblică„cuvânt cu putere„-cuvântul însoțește imaginea celui care rostește cuvântul sau icoana și cuvântul.
Ambele acoperă , în același timp, aceeași arie, integrându-se reciproc, pentru a exprima revelația divină.