duminică, 29 ianuarie 2012

cu manieră

Vorbeam ieri cu domnul Dunca despre   invenții. 
Da, în plină iarnă, când  cine are obraz subțire dă la zăpadă,  noi ne gândim la invenții. 
Eu îl citam pe Arghezi.
Dumnealui  îi laudă pe bloggheri. (
daurelJan 28, 2012 09:00 AMAm aflat si povestea oarecum simetrica: unii rezolva orice situatie folosind o singura unealta: barosul; acestia vad peste tot piroane si cuie.PS. ar fi de cercetat de unde li/ni se trage unora ca romanii sunt inventivi...; ..doar bloggerii sunt inventivi!)
Asta este- din diversitate se naște unitatea, n-a zis cineva așa?
Și ca să nu uit, rezolv două treburi deodată- tot inventivitate se cheamă, adică îi mă încadrez în tema lui Tibi- repostări.
Cum spuneam, vorbind așa, mi-a venit în minte o scenă petrecută într-o vară.. 
Era in iulie 2005.
Iubitoare cum sunt de excursii, mă aflam într-un autocar , împreună cu alte 36 de persoane.
Șoferii, ambii tineri, cravată, cămașă  bleu apretată, mânecă scurtă , ochelari de firmă, asortați  cochet. 
Conduc bine. Atent,  fără crispare.  Muzică lentă, vals, că doar suntem în patria lui. Mașina  calcă  grijuliu panglica neagră, netedă ca-n palmă,străjuită în ambele părți  de pereți albi, înalți de sârmă. Peisajul nemțesc,  verde, ordonat, se așterne conturat parcă  de o mână severă. Kilometri întregi de  păduri unduioase, separate geometric , din loc în loc, de drumuri înguste, perfecte.
Dintr-odată apar felii uriașe de ogoare, lucrate ireproșabil -porumb, cartofi, sparanghel, viță-de - vie, prinsă pe sarmă, parcele multicolore de flori.
Un râusor mângâie tăcut așezările ordonate ca niște soldați- case albe,  cu acoperișuri gri, semete. Cochete, in simplitatea lor calculată. 
Începe să plouă mărunt. Stropi grei  plescăie, lovind geamul . Din ce în ce mai des, mai rapid.  Fulgere iuți sfâșie cerul înnegrit într-o clipă. Pădurea și-a pierdut chemarea. Întunecată,  amenință cu brațe nevăzute..Brusc, autocarul se oprește. În dreapta,  pădure. În stanga -la fel. Cuvîntul pana se transmite ca într-un telefon  fără  fir până la ultimul excursionist. 
Mă uit la ceas.15, 49. 
Cei doi șoferi își pun impermeabilele , iau o lădiță cu scule și coboară. Li se alătură și  conducătorul grupului. Ploia se întețește. Linii galbene și  roșii spintecă,  amenințătoare,  cerul.  Dinspre capota mașinii, se aud lovituri grele.  Tot mai dese. Tot mai puternice. Cum persoanele din autocar sunt, în majoritate ,femei, încep discutiile. Teorii. Scenarii.  Doamnele se revoltă.
Stau cuminte pe locul meu dinspre fereastră. Pur și simplu, ascult. Nu am nicio spaimă. Mă și mir. Au trecut deja 40 de minute și autocarul stă. Pe dreapta.
Cei doi șoferi, care cu o ora înainte păreau niște domni, devin, brusc, agresivi. 
Lovesc, pe rând, cu ciocanele , în locul unde presupun ca ar fi buba.  Motorul tace. Noi așteptam. 
Se așterne , ca o baltă , linistea. 
Vom dormi aici? În autocar? Pe o autostradă, în mijlocul unei păduri, departe de granița cu Franța?
Cineva ii cere domnului B. să sune undeva- la un service nemțesc ori în țară, la agenție.
Cu o umbrelă de împrumut, sfidând  biciuirile necruțătoare ale ploii, B merge la primul telefon de pe autostradă și solicită ajutorul unei firme specializate în reparații auto.
La nici un sfert de oră,  își face apariția un echipaj de poliție , care constată ca există o problema tehnică , la un autocar românesc , plin cu excursioniști, ce se deplasează spre Franța.
Ni se promite că va veni o echipă de mecanici.
Plouă. 
Din ce în ce mai tare.
Peste pădure, se așterne o pâclă deasă. Plictisite de așteptare, doamnele emit tot felul de teorii, care mai de care mai bizară.
O mașină albastră oprește în fața autocarului. Coboară doi tineri. Salopete impecabile. Unul poartă  pe umăr o gentuță. Ca de medic. Nimeni nu a înțeles cum, în mai puțin de 10 minute, fără zgomot, fără lovituri de ciocan, fără clești, au pornit motorul. 
Calm. 
Treabă nemțească.
S-a oprit ploaia.
Pornim. 
Ne asteapta Parisul.


36 de comentarii:

  1. Totul e bine cand se termina cu bine. Daca nu era pana, ar fi fost interesanta povestea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. V-a plăcut povestea mea?
      A continuat, la Paris, dincolo de mirajul verde- gri al mut -visatului meu loc de câteva zeci de ani, chiar am avut parte de o întâmplare teribilă..

      Ștergere
  2. buna,
    interesanta intamplare, cred ca de fapt nimeni nu a inteles de ce s-a oprit masina.
    Mi-a placut aceasta fraza:
    "Nimeni nu a înțeles cum, în mai puțin de 10 minute, fără zgomot, fără lovituri de ciocan, fără clești, au pornit motorul. "
    O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. £αvi,
      Așa sunt ei, probabil- vorbesc puțin sau deloc și fac! Construiesc!
      O zi bună ți ție!

      Ștergere
  3. Servus, Gina
    Parcă spuneam ceva la o temă anterioară despre descurcăreală. Iată că nu merge aşa. Este nevoie de meseriaşi, nu de descurcăreţi inventivi, ştiutori de toate pentru toţi şi de fapt, iluştri habarnişti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tibi,
      Chiar nu merge - cum să facă un șofer mecanică?
      Chestiunea este că mulți, prea mulți, cred că încă se poate cu „ las-o, mă, că merge așa..
      Să ai o zi bună!

      Ștergere
  4. De urmarit povestea. Ii spun si Frosei sa intre pe blogul dvs si sa o citeasca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1.
      Nu știu când voi reposta..așa că vă dau linkul-

      http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/11/de-trei-ori-11.html
      să-mi spuneți părerea!
      2. N-ați alintat-o, doar i-ați tăiat puțin din nume, cum fac vânătorii ( știți, da?)
      3. insist- doamna merită un diminutiv- toate femeile se simt răsfățate, când sunt numite cu un pic de candoare.

      Ștergere
  5. Da. Imi amintesc postarea. Interesant. E buna de exemplu la reflexe condtionate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite că abia acum îmi dau seama de ce am reacționat la moment! vă pricepeți!

      Ștergere
  6. Cand povesteai de cei cu ciocanele, mi-am adus aminte de orologiile care anuntau oara exacta in acelasi mod, prin lovituri de ciocane. Daca ai putea face la comanda un ceas fixat pe o masina, la ora exacta sa se deschida capota si sa apara doi mecanici cu ciocanele sa anunte ora exacta lovind in motor:).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Robert,
      adică să apară așa, tam/nisam ca hopa-mitică?
      Păi nu s-ar speria proprietarul mașinii?
      Partenerii de drum?

      Ștergere
    2. Nu, de pus pe birou, in amintirea...:)

      Ștergere
  7. Bună!
    Gina de multișor mi-am zis și eu că fiecare este , dacă într-adevăr se pricepe, bun în meseria sa. Dar noi am rămas cu ideea aceea stupidă de multi-laterali dezvoltați și pricepuți.
    Like !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nemtii erau mecanici,nu soferi.

      Ștergere
    2. Carmen,
      Să-mi cu iertare, eu așa gândesc și despre cei care umblă pe la câte trei/patru facultăți și nu pricepere pentru niciuna dintre ele.
      Poate greșesc.(eu)

      Ștergere
  8. V-am citit poveste cu sufletul la gura doamna Gina, atat de frumos ati povestit-o incat simteam ca si eu fac parte din cadru. Aveti harul de-a povesti.
    Iar despre partea cu pana, poate este inca o dovada ca nimeni nu poate fi bun in toate, iar la nerv nimic nu se rezolva.
    E bine cand totul se termina cu bine.

    O duminica minunata va doresc doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Ștefania,
    Mă bucur că te-am încântat cu povestea mea!!

    Așa este, nu prea poți fi bun la multe, oricât ai vrea.Chestiunea este că, banul dictează-unii ar vrea să ocolească asta- ieftin la mălai și scump la tărâțe-se spune. Și parcă n-ar fi greșit.
    O zi frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cand pornesti la un drum asa de lung te apasa o responsabilitate uriasa.Putea sa nu se intample nimic,dar...
    Povestea ta curge lin spre...suntem sau nu capabili sa facem fata unor situatii de criza.Nu!:(
    Daca tot erau doi soferi ,macar unul trebuia sa cunoasca si mecanica,adica sa stie sa repare un mic defect.Pana la urma asta a fost din moment ce nemtii in 10 minute au depistat problema.
    Nu suntem practici.Asta e vina noastra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angi,
      Nu trebuie ca un șofer să fie și mecanic- trebuie să se respecte niște obligații- există firme cu care posesorii autocarelor au contract. Sau, cum spui tu, mecanicul să fie șofer. Nu invers..așa cred.
      O zi bună îți doresc!

      Ștergere
  11. Gina, cei cu barosul au citit legea numarul "n" a lui Murphy: "Daca ceva nu merge, ia un ciocan."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana-tot în același registru-„ Murphy a fost optimist!„

      Ștergere
    2. Ei, dragă Gina! Păi domnii erau "les chauffeurs de bus" nu puteau să-şi complice mintea învăţând să repare! Şi-apoi... neamţul se naşte mecanic!
      Felul în care ai descris drumul este încântător, rivalizând cu peisajul în sine şi cu atmosfera de excursie!
      Răspundeţi

      Ștergere
    3. Aurora,
      Așa este- ce este al neamțului este pus deoparte. Cât despre subiecții în cauză, dacă ne-a trimis Diana către principii, să cităm-„Orice angajat își începe serviciul de la nivelul competenței sale„.
      Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase!
      Seară bună!

      Ștergere
  12. totul e să cunoşti meserie, că degeaba ai sculele necesare dacă...

    ei, până la urmă aţi reuşit să vedeţi Parisul, asta contează! :)

    o seară minunată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ottylia,
      Nu ești expert dacă ai scule performante-expertul este o persoană care a făcut toate greșelile posibile într-un domeniu restrâns de activitate„.

      Da, am văzut Parisul într-un splendid sfârșit de vară!
      seară frumoasă!

      Ștergere
  13. La un examen profesorul m-a intrebat daca sunt din Satu Mare si daca sunt ruda cu unu'care, pe vremuri,era proprietar de autobuze.
    Bucuros de situatie, eu am intrebat: "Dunca si mai cum?"
    Profesorul si-a amintit de adolescenta lui in capitalism:
    "Ce mai cum ? Domnu' Dunca si atat !"
    Se pare ca nu-mi era ruda; acum cred ca era de la Timisoara, unde a aparut un transportator de top: sportivul Romeo Dunca.
    Stiam de la un profesor din liceu ca exista o ramura Dunca si la Timisoara; bineinteles, toti ne revendicam din Maramures, din vremea voievodului Bogdan...

    RăspundețiȘtergere
  14. Ai scris asa minunat ca mi-a venit un dor de duca,de exercursii...cat priveste lucratura nemteasca,ei da,ei tac si fac...cauta sa fie profesionisti adevarati...fiecare acolo pe parceaua lui fie ea cat de mica...se promoveaza competenta!cand vom promova si noi cu adevarat competenta,valorile lasate in fond de bunul Dumnezeu, vom putea depasi chiar Parisul!!!Deocamdata putem doar visa la el!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Excursia este o întâlnire cu mine însămi, un strop de libertate!
      Văd lumea nu doar cu ochii, o simt.
      Nu „iese„ totdeauna ce visez..toate sunt relative.

      Nemții și alții aui disciplina muncii. Noi am învățat-o la școală, o vreme am și aplicat-o, între timp, am pierdut „brățara„.

      Ștergere
  15. Sper sa nu te superi,dar multi cred ca vad ,dar nu vad...a vedea reprezinta o citire anume precum lectura in literatura(nu oricine stie sa citeasca)...imaginea are semantica ei care se citeste,se simte prin anumite exercitii de contemplatie si educatie.Altminteri plonjam la suprafata ,nu in profunzime...A sti sa vezi este o arta ...Brancusi a spus odata;"nici nu stiti ce va las mostenire!"

    PS:Eu cred ca daca vom da Cezarului ce-i apartine,avem sanse mari sa ajungem foarte departe.Asta inseamna sa promovam valorile oriunde exista ele,adica in toate domeniile.La noi orgoliul si prostia sefiei primeaza(mostenire comunista)...corpul executor este cel mai apreciat,cei creativi,cu idei sunt pusi la colt,marginalizati eventual exclusi.Ideia genereaza actiunea si progresul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu ce văd alții, nici cât ar trebui să vadă; ce știu este că vreau să văd „cu totul„. Spuneam că nu se întâmplă de fiecare dată așa, pentru că, vreau, nu vreau, depind și de alții.
      Contemplația nu este la îndemâna oricui, presupune mult exercițiu , un fel de școală proprie - tu cu tine, prin tine- părerea mea.
      Da, ai dreptate, societatea, oamenii sunt în viteză, trec cu bocancii peste idei- valoroase sunt acelea care produc bani.
      Crezi că există vreo societate care să „asigure” tuturor acea stare de fericire , pe care ți-o dă faptul că tu contezi cu adevărat?

      Ștergere
    2. Pai totul vine din tine cu tine insuti la o adica,important este sa ai centrul de greutate inlauntrul tau nu inafara!!!...
      Cred ca ar putea exista o societate mult mai buna,in care oricine sa se simta mai bine cu adevarat!

      Ștergere
    3. O societate cu oameni perfecți..cred că este imposibil.Pentru fiecare în parte , cred că ar fi posibil, pentru că, în felul lui, fiecare își caută centrul de greutate, nu? măcar seara, când trage linie, zic și eu.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.