joi, 29 noiembrie 2012

din decembrie

și până în martie, pentru mulți dintre noi există trei grădini,   grădina de afară, grădina  din  ghivece dinăuntru și grădina ochiului minții. Katherine S. White, jurnalistă americană 1892/1977

În înălțimi, cerul  are ceva dintr-o vară neîncheiată, peste cate care , mereu nemulțumită, toamna și-a așternut zgribulirea.
Zilele, perfect  egale și rectilinii, și-au îmbibat obrajii cu  un fel de stânjeneală, cerșesc alb. Și ploaie, să le spele picoteala.
 Înghesuite buluc, între  exclamații și  întrebări, mereu fără răspuns, nopțile nu reușesc deloc să separe lucrurile.
 Toate se învălmășesc, se confundă, o fi doar părerea mea?
Dacă deschizi ușa, fereastra, radioul, televizorul descoperi aceleași obstacole-  rățăioală, bășcălie, afișe, vorbe goale..
Visul este doar al tău, cum să-l poți topi, cum să-l ademenești într-un buzunar secret?
Peste doar o zi, o să vedem, ca în fiecare an, defilări, coroane,  fanfare.
Ce mult mi-aș dori să nu fie  o simplă escală de câteva zile libere, când, lăsând baltă  postul Crăciunului, mai tot românul va  simți  gustul  fasolei cu ciolan și al vinului fiert cu scorțișoară.
Îmi trec prin minte vorbele cuiva, un jurnalist  român , stabilit peste Ocean, nu-i rețin numele Pentru a te înălța , trebuie  întâi să îngenunchezi..//
Să mă(te) întreb  dacă  nu cumva  articulațiile   sunt mult  prea obosite?



4 comentarii:

  1. Sfarsitul de noiembrie l-am dedicat Intaiului Decembrie.Alaturi de colegii de la scolile din comuna si copiii mici si mari am sarbatorir cum se poate mai frumos ziua tuturor romanilor.Am cantat,am jucat,am spus poezii,am participat la concurs,am fluturat stegulete,am purtat cu mandrie costume populare si am si gustat din prajiturelele facute de parinti.
    Puse una peste alta,copiii,parintii si noi dascalii am prins un moment frumos intr-un coltisor din suflet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai ales modul cel mai curat de a face educație patriotică, în vremuri atât de încrâncenate!
      Ce frumos!
      Ador să văd copilași îmbrăcați în costume populare. Respectul față de tradiții este ceva care nu se poate transmite prin cuvinte.
      Patriotismul, spiritul civic, sentimentul de apartenență la comunitate acum se formează,la vârsta cea mai fragedă.Prin trăire!
      Voi demonstrați că se poate să-l înveți pe copil adevăratele valorile morale.
      Începând chiar cu ziua de 1 Decembrie!
      Felicitări!

      Ștergere
    2. "Visul este doar al tău, cum să-l poți topi, cum să-l ademenești într-un buzunar secret?"

      Cred ca o metoda sigura ar fi sa il imparti cu cei care, se bucura de el (ca mine), prin posturi de blog.


      Numai bine Gina de 1 Decembrie!

      Ștergere
    3. Pentru că, uneori, pentru a visa, trebuie să ai un vis!

      La mulți ani, Irina!

      Ștergere