miercuri, 9 ianuarie 2013

alături, (pe) lângă sau împreună?

 O fată ca ea.. 
Poate n-ai știut să pui
 Un cuvânt la locul lui..

Știre- bombă, titlu cât ecranul Profesorul elevei moarte, cercetat penal pentru ucidere din culpă
Halal televiziuni, bravo, ați mai câștigat niște puncte în fața concurenței! Subiect de exploatat , la fel de tare urlat, precum cel cu leșinul polițistei însărcinate în cinci luni, dusă la  reconstituire, în vreme ce partea cealaltă, tot polițist, se bucură de privilegiul concediului medical.//

 Când am auzit ieri știrea despre fetița de 13 ani, olimpică la matematică, al cărei trupșor a fost scos cu târnăcopul de sub gheața care i-a devenit culcuș pentru o noapte, m-am rugat să se întâmple o minune. N-a fost să fie..natura își are legile ei necruțătoare.
 Pe televiziuni au început să curgă știrile.
 Găsit la repezeală, un psiholog, îl tot văd bătând drumul pe la diverse emisiuni, ușor câștigă unii bani și notorietate, a sărit la gâtul profesorului însoțitor da, doamnă, trebuie să-și primească pedeapsa cuvenită, unde era el când s-a aruncat fata în gol? Cum au ei grijă de copiii oamenilor?// 
 Simplu.Nimic mai simplu decât să arunci cu piatra.
 Să nu se înțeleagă că aș fi părtinitoare, îmi spun doar părerea, ca profesoară care are experiență chiar în cazuri similare.
 Olimpicii sunt și ei copii. Ca toți copiii. Sau ca mulți dintre copii. Dintotdeauna, fetele au fost cu un pas înaintea băieților.( am fost dirigintă treizeci și patru de ani) 
Elevele mele îmi reproșau că aș ține mai des parte băieților. Greșit. Îi vedeam sărmanii respinși de ele, cerșindu-le apropierea..fetele își aleg , adesea, prieteni mai mari, mai bărbați, nu este lege, dragostea este un sentiment necontrolabil, nu ține seamă de vârstă, de voința altora, de avere..// 
În 2004, am avut două participante la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română Mihai Eminescu- Andreea era în clasa a VIII-a, Denisa , cu un an mai mică.
Galați, oraș marinăresc, vacanța de primăvară.
 Părinții fetelor au insistat ca eu să le însoțesc, altfel nu le vor permite participarea. Nu era chiar legal, oricum nu făceam parte din comisia de examinare, așa că mi-am asumat o misiune extrem de dificilă- am primit vreo douăzeci și cinci de olimpici din tot județul, copii pe care îi vedeam pentru prima oară. Între 13 și 18 ani..
 În timpul călătoriei, ne-am împrietenit, am vorbit câte în lună și în stele. Copii citiți, deosebiți, temperamente diferite, unii mai interiorizați, speriați, participau pentru prima oară la un asemenea concurs, alții, deja, se știau, aveau cunoștințe chiar printre cei cu care urma să ne întâlnim- copii din foarte multe județe ale țării. Am fost cazați într-un cămin al celui mai mare colegiu din oraș, cantina era aproape, noaptea a trecut , a venit ziua concursului.
Subiecte grele, neașteptate, discuții, emoții, așteptări. 
Între timp, gazdele au fost deosebit de atente, Romeo și Julieta la teatrul din oraș, vizită la casa memorială  Cuza, o grădină botanică foarte bogată, plimbare pe malul Dunării.
 Trecuse amiază, vremea s-a încălzit, toată lumea aștepta rezultatele. 
Nopțile am dormit iepurește. Atunci am văzut cu ochii mei  că unele fete, cât erau ele de finuțe și delicate în timpul zilei, noaptea se dezlănțuiau, beau cot la cot cu băieții, poate chiar mai mult. 
N-a fost ușor deloc.
Ne-am constituit într-un fel de echipă- eu și niște colege din București, Alba, Brașov.
 Am trecut prin camere să văd starea de dinaintea rezultatelor. Lipsea cineva din lotul meu. Talentat, îmi povestise cum a scris, nu prea atinsese subiectul , nu era prima oară când făcuse un eseu special, oricum, dimineața era tensionat. Colegii de cameră,bucureșteni, îl văzuseră cam blegos, nu voia să  le vorbească, nici ei nu s-au arătat prea deschiși cu mine.
 Am ocolit căminul.
Era în iarbă, ochii închiși, respira greu, livid, nu putea să scoată niciun  cuvânt. Am strigat după ajutor. L-am dus cu greu la cabinetul medical al căminului, asistenta a intrat în panică, am sunat salvarea, se afișaseră rezultatele, copiii țipau, îmbulzeală în fața listelor, însoțit de asistentă, Florentin a plecat cu salvarea.
 A urmat  o noapte de groază- câțiva dintre elevii mei erau nemulțumiți de notele primite, plângeau, voiau să li se recorecteze tezele atunci, prin telefon mi s-a comunicat că starea lui F era gravă. 
Mult mai gravă decât crezusem. 
Înghițise multe tablete de Ecstasy, atunci aflam ce este acest medicament, pe care și-l adusese în geamantan. 
Motivul nu era teza. 
Se numea Laura, era din Brașov, profesoara ei știa că tânăra îi respinsese băiatului  orice apropiere.
 Îți imaginezi cam ce se întâmplă în mintea, în sufletul unei profesoare care poartă pe umeri soarta atâtor copii?//
 Am sunat la Inspectoratul școlar din județul meu. De la paznic am aflat numărul inspectorului, el a sunat-o pe mama copilului. Mi-am adunat lotul, am întocmit un tabel, cu semnătură fiecărui elev  că va respecta întocmai programul obligatoriu și, însoțită de directoarea Colegiului, în toiul nopții, cu un taxi, ne-am dus la spital. 
Spitalul de Psihiatrie.
 Ce fețe, ce priviri.. Am ajuns în salonul lui- o mână de om, părea mai mic decât fusese, plângea  cu sughițuri, voia să-l scap, să-l iau la cămin, era imposibil, trebuia să rămână sub tratament. 
A doua zi, pe la prânz, a venit mama lui, o femeie slăbuță, n-o să-i uit privirea cenușie, de ființă disperată, mai slabă decât fiul ei.
 Aveam de ocrotit doi bolnavi.//
 Ne-am întors acasă.
 Copiii trec repede peste necazuri, mulți aveau diplome, fetele mele erau fericite.
 I-am trimis o scrisoare directorului colegiului unde învăța Florentin. Îi ceream să discutăm o problemă foarte importantă.
 M-a sunat, s-a scuzat , nu era treaba lui, diriginta este responsabilă..
De Crăciun, Florentin m-a sunat, nu intrase la Filozofie, era trist.. Nu mai știu nimic despre el.//
Părintele, oricare părinte, trebuie să-și cunoască fiul/fiica, să-i știe durerile, bucuriile, să-l pregătească nu doar să fie cel mai tare la matematică sau la gimnastică.
 Să-l pregătească pentru viață.
 Iubirile se nasc și mor. 
Contează viața! 

Păcat, mare păcat , o viață retezată  brutal în primăvara albă a  vieții..o fată ca ea nu găsești altundeva
S-o iubești  cât te iubea..
Nu vă grăbiți să aruncați, totuși,  cu pietre în profesori. 
Gândiți-vă de zece ori înainte de a vă trimite undeva copiii , însoțiți de persoane străine. 



un dar de suflet frumos, de la Mihai

28 de comentarii:

  1. Cât de delicat ai prezentat situația atât de mediatizată zilele acestea și altele asemănătoare, trăite de tine ...
    Din păcate, există mentalitatea că elevul poate face în tabere sau în excursii tot ce nu-și poate permite în fața părinților. Ca și când profesorului i s-ar părea firesc ca elevul să facă diverse ... De fapt, elevii se acoperă unul pe celălalt, ascunzându-se foarte abil de profesor, într-un joc de-a șoarecele și pisica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea tânără colegă,
      Amândouă știm cât de greu este să-ți faci meseria „ ca la carte”, uneori este aproape imposibil.
      Și totuși, se poate. Cu mari sacrificii.
      Chestiunea este că triunghiul nu este echilateral de prea multe ori.
      Între cei trei „factori„,- copilul ( eu pe toți elevii îi numesc copii), profesorul, părintele, ar trebui să existe comunicare, comuniune, înțelegere.
      Pentru că ținta este una singură- să-i fie bine copilului! Astăzi, mâine, în viitor.
      Ar trebui să existe sancțiuni foarte severe pentru cei care consumă alcool- profesori și elevi,sancțiuni pe care să le primească, neapărat, și părinții, amenzi usturătoare, chiar decădere din drepturi. La fel pentru consumul de droguri.
      Știu situații, și probabil că și tu știi, când părinții îi obligă pe unii profesori să organizeze tabere speciale- matematică, informatică, limbi străine, jurnalism, chiar dacă asemenea acțiuni se fac la voia întâmplării.
      Ei vor, cu orice preț ca ai lor copii să ajungă „ceva”. Oricum.
      Mă întreb: de ce în cazul despre care vorbim n-a participat niciun părinte? pentru că erau copii de gimnaziu..Cum să poată avea grijă de atâția copii necunoscuți un singur om?
      Culmea! mă-a sunat o colegă și mi-a spus că domnul profesor era pensionar.. probabil un profesor foarte bun.
      Pentru că situația n-a fost corect gestionată, iată rezultatul:o viață de copil secerată, niște părinți nenorociți, un profesor care va ajunge , poate, după gratii, după ce își încheiase cariera.

      Să nu-i uităm pe colegii fetei- unde au fost ei? de ce n-au ajutat la rezolvarea problemei?
      Încâlcită situație.
      Simplificare? sigur că există- educație, corectitudine, disciplină, moralitate.
      Nu sunt vorbe.
      Ar trebui să fie realități.

      Mulțumesc frumos pentru gândul tău!

      Ștergere
  2. Nu cunosc cazul acesta. Dar si spus ceva. Ca parintii trebuie sa isi cunoasca bine copiii. E atat de greu. Eu am avut niste experiente cu fiul meu si am constatat ca nu il cunosc suficient desi noi discutam deschis unul cu celalalt. El nu e genul sa se exteriorizeze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O fetiță, olimpică la matematică, aflată într-o tabără de studiu, a fost respinsă de băiatul pe care îl plăcea. Și ar fi făcut o criză de „gelozie„. Colegii au închis-o în cameră. Dimineața a fost găsită înghețată, în fața vilei. Toate încercările medicilor de a o salva au fost zadarnice.

      Este foarte grea meseria de mamă. Cred că o depășește pe cea de tată. Te înțeleg foarte bine, pentru că sunt mamă de băieți, acum bărbați .
      Greșeli am făcut, motive sunt multe. Nu contează motivele, contează copilul.
      Am doi copii, dar relațiile sunt diferite, pentru că și ei sunt oarecum diferiți, și eu am fost alta. Diferență de ani/experiență/situație profesională și muli alți factori.

      O să spun totdeauna- cea mai mare bogăție a cuiva sunt copiii. În ei investești totul- dragoste,afecțiune,curaj,câștig.
      Prietenia lor se câștigă, și mai ales, se menține foarte greu.
      Nu seamănă situațiile, nu există reguli. Sau or fi și eu nu le-am descoperit.
      Citeam undeva că ei, copiii, îți sunt încredințați doar pentru a-i crește. Trebuie să închizi ochii și să-i lași să-și ia zborul.
      Simplu de zic. Aproape imposibil de acceptat.

      Oricum, trebuie să faci TOT ce se poate , ca să rămâi prietena fiului tău. Ajută-l să se deschidă!

      Cu drag!

      Ștergere
  3. Nu știu să se fi făcut studii în direcția asta, dar, la nivelul bunului simț, păcătoșii par a fi cei mai înrăiți acuzatori ai altora, pentru culpe adevărate sau închipuite, fără discernământ. Pentru că, pe ei, nu îi interesează nici adevărul, nici dreptatea, ci doar arătarea cu degetul a altora, ca să se simtă ei mai puțin păcătoși.

    Așa că, argumente de tipul celor arătate de dumneavoastră, cu multă simțire, domană profesoară, nu le vor schimba atitudinea celor menționați aici, fie ei teleaști, fie psihologi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc frumos pentru felul dumneavoastră de a privi lucrurile!
      Știți,am ascultat doi psihologi, vârste apropiate, concepții aproape total diferite.
      Doar moderatorii de prin televiziuni seamănă,par a se fi luat la o stupidă întrecere de a da cu securea în dreapta și în stânga, în căutare de subiecte șocante.
      Ei nu”văd „ suflete, tot ce se întâmplă este ceva „la grămadă„, să curgă loviturile, care pe care..
      Mă gândeam ce fac domnii de la MEC sau cum se va mai fi numind această instituție, după atâtea situații în spatele cărora există o realitate foarte dură- ignorarea psihologiei copilului.
      Sancțiunile prin tăieri de salariu, testele pe care le aplică elevilor și profesorilor niște persoane despre a căror pregătire nu -mi permit eu să spun ceva, teste care nu au nicio relevanță,inspecții care vizează dosare..etc . nu rezolvă nimic.
      Nu există acțiuni frumoase de implicare a copiilor în viața comunității,acțiuni de voluntariat, de cultivare a unor atitudini care să-i apropie, să-i „umanizeze„.

      Știți ce cumpără părinții, „obligați ” de către odraslele lor care își serbează majoratul? întâi de toate- mult alcool.
      M-am îngrozit când mi-a povestit o prietenă cât a costat-o sărbătorirea fiicei sale.
      Câtorva dintre participanți li s-a făcut rău, două fete au ajuns la spital.
      Fete de „ condiție”.
      O lume strâmbă.
      Sau strâmbată.
      Poate că nu mai văd eu bine lucrurile..

      Ștergere
  4. Sincer am sperat si eu intr-un miracol. Asta e, asa a fost sa fie, adica rau. Cat despre psihologii astia care umplu ecranele tv si toarna prostii cu nemiluita, nici nu vreau sa aud. De altfel si tembeliziunile, din orice fac o stire. Si cand ma uit la fufele alea numite reporterite (unele probabil pentru aspectul fizic ca in capsorul lor se gaseste un creier de porumbel) care ori vorbesc cantat, ori incorect din punct de vedere gramatical, ma ia cu frisoane. Nu stiu cand ne va fi dat sa traim NORMAL intr-o TARA NORMALA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mare durere,indiferent din ce unghi ai privi lucrurile.

      Teleaștii spun că avem telecomanda, nu ne place, nu ne uităm. Totuși, le dăm bani, nu? Și vrem ca serviciul pe care îl așteptăm trebuie să fie cel puțin egal cu valoarea plății.
      În privința exprimării, chiar aveți dreptate, dar contează că sunt decorative.
      Și aduc audiență.

      Să zicem că fiecare dintre noi și-ar face corect treaba lui, pe bucata lui de ”ogor”.
      Cât rămâne , clipă de clipă, necultivat? că de acolo vin necazurile..

      Ștergere
  5. O intamplare tragica!
    Si in locul profesorului de matematica putea fi oricine!
    Sunt vremuri tulburi, nu cred ca se vor mai incumeta multe cadre didactice sa mai plece pe undeva cu copiii altora!
    Istorisirea ta m-a cutremurat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi tu, draga mea, aici este marele necaz- vremurile.Cine le schimbă?
      Omul.
      Cine ascultă de/pe cine?

      Știu și eu? nu se poate face educație fără excursii.
      Nu se pot concepe echipe fără „adunare„ undeva.
      Tot la educație ajungem.

      Ștergere
  6. O poveste tragica si toti fug ca sobolanii pentru a-si salva pielea. Nu cred ca sunt vinovati nici parintii. Ati observat ca nu poate exista sinceritate intre generatii diferite? Nu exista nici intre prietenii cei mai apropiati. Apare o "jena", o teama de ridicol. Toti pastram in noi unele lucruri. Le consideram prea intime pentru a le dezvalui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne, ferește! Cum să spunem că sunt vinovațí părinții?

      Da, există mereu taine între generații..uneori, părinților li se ascunde chiar ceea ce ar trebui să știe doar ei. Există un fel de teamă că vor fi răniți.

      Știți ce cred eu că ar trebui să i se spună oricui. fie el, copil, părinte, prieten? IUBIREA!

      Ștergere
  7. E valabul pentru doamne, domnisoare sau fetite. La noi e altfel.
    http://www.youtube.com/watch?v=J0BkdKGPTxw&hd=1

    RăspundețiȘtergere
  8. Cred că este valabil pentru oricine!
    Mă înclin!

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu am remarcat in ultimii ani, in randul adolescentilor, cazuri de sinucidere din dragoste. Tinerii, in perioada respectiva, organismul lor, trece printr-o multime de modificari substantiale. Poate ca ar fi bine daca ar exista niste psihologi pe langa scoli si licee, care sa ii ajute sa depaseasca situatiile de criza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este, Gabriela. Nu-mi dau seama dacă altădată se întâmplau tot așa lucrurile, poate că se ascundeau. Tinerii sunt vulnerabili, eu învinuiesc televiziunile care nu transmit deloc mesaje pozitive.
      La început de an, pe câteva posturi, vine domnul DAN PURIC- o minune de om, el se „zbate „ să schimbe opinii, să-i ajute pe moderatori să spargă carapacea în care s-au „ascuns„, din neștiință , din lipsă de dragoste pentru om, dar văd că mare lucru nu realizează.

      Școlile au psihologi, dar - nu vreau să jignesc pe nimeni- de cele mai multe ori, acestea sunt persoane nededicate meseriei, fac ce fac, să treacă ziua..copiii rămân cu problemele lor.
      Eu tot la familie mă întorc.
      Cu drag!

      Ștergere
  10. Am ascultat stirea.M-am cutremurat.Am incercat sa ma gandesc prin ce trec parintii,prin ce trece dascalul.Nici nu-mi pot imagina...Comentariile celor de la tv nu le-am mai ascultat.E trist cum ajungem din varful piramidei,asa sunt socotiti olimpicii impreuna cu profesorii care-i pregatesc,la marginea societatii,invinovatiti,huiduiti,acuzati...

    Stau sa ma gandesc si ce-a fost in sufletul tau in acele momente.
    Clar ca nu-i usor sa conduci astfel de actiuni,sa ai grija de copiii altora,sa-i indrumi,sa-i inveti,sa-i instruiesti,dar sa-i si aperi de orice pericol.
    Ai mei copii sunt mici,dar cand merg cu ei undeva imi asez zambetul si buna dispozitie pe fata,dar in suflet am mereu o strangere,si imi aprind "senzorii de alerta".Cand ajung cu ei acasa si-i predau parintilor rasuflu usurata.Nici cu cei mici nu-i usor sa pornesti la drum deoarece sunt ca argintul viu,mereu intr-o continua miscare,mereu atenti doar la lucrurile ce lor,personal, li se par importante,dar fara asemenea activitati,excursii,tabere,festivaluri,concursuri meseria noastra nu e intregita.Aici ii vezi pe toti cu adevarat.Unii iti creeaza clipe de cosmar,altii de bucurie,dar pana la urma pe toti trebuie sa-i indrumi la fel.

    Copiii proprii!Uf!Si cu ei avem de"luptat".Ai dreptate.Fiecare e altfel,chiar de sunt frati, cu fiecare ai alte griji si probleme.Comunicarea are putin de suferit in perioada adolescentei,dar cu rabdare,cu insistenta,cu mult tact trebuie adusi inapoi pe calea de mijloc.
    De multe ori si eu cu Teddy suntem in "razboi",apoi incheiem tratatul de "pace".Mark deocamdata are alte "dureri",dar va creste si el si sigur va trebui sa-mi gasesc altfel de metode.
    Azi,Sonia,fata sorei mele a implinit 18 ani.Mi-e tare draga cum si-a programat aceasta zi.Fara chefuri,fara fite.De ce sa nu-si aduca aminte cu drag de aceasta zi?A petrecut doar cu prietenele adevarate.
    Noape buna iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angi, draga mea!
      Oricum al lua-o, viața este complicată, dar frumoasă. De aceea, merită să fie trăită cu toate ale ei.

      Ce face ea din om? grea întrebare, imposibil de găsit soluții, asta cred.

      Poate că societatea, familia, școala ar trebui să aibă un mod special de abordare a acestor copii speciali, care ARD mult mai puternic decât alții.Ei nu au copilărie.. și atunci ar trebui cunoscuți mai bine. Cine are vreme să-i cunoască?

      Și profesorul- vezi ce soartă? să fie un tip teribil și , într-o seară să ajungă într-un punct jos de tot.
      Mă gândesc la ”dialogul „dintre Iorga și Brătianu, sper să nu greșesc- Iorga spunea că nu are nimic de învățat de la Brătianu. Răspunsul a fost: MĂSURA.
      Cred că uităm , adesea, tocmai de ea.
      La mulți ani nepoatei tale!Și felicitări, tocmai pentru MĂSURĂ!
      Pupici sinceri celor două perechi de ochișori din preajma ta!
      Și ție, neapărat!

      Ștergere
  11. Are dreptate Angi, cu cat esti mai ridicat in slavi, cu atat mai tare doare cand dau cu tine de pamant (stii cum e cand cazi de sus de tot se mareste greutatea). Eu cred ca cei de la televizor cauta intentionat comentatori de genul psihologului sus numit- la cate probleme sunt in Romania actuala, hai sa mai spalam un pic creirul romanului, sa-l facem sa uite de ce fac politicienii si ce se intampla in tara , comentam mai bine ce ar merita profesorul, pe unde o fi ajuns sufletul lui Sergiu Nicolaescu dupa incinerea corpului si alte mari tampenii - Motto: tara arde si baba se piaptana.

    Carmen

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Carmen,
      Așa este - căderile de sus sunt dureroase!
      Crezi că orice altă cădere este mai puțin dureroasă ? poate că senzația este alta..cred că experiență, pregătirea pentru viață contează mult.
      Ca în sport- „Ai câștigat, continuă, ai pierdut, continuă!”

      Îl înțeleg pe profesor, până într-un punct- a crezut că este frumos să le dea acestor mici genii LIBERTATE. Dar și libertatea are limite, nu? libertatea mea se termină unde începe a celuilalt.
      Poate că i-a lipsit tocmai experiența de părinte. Poate că plecase de multă vreme din „sistem„, i-a evaluat pe copii după regulile lui, fără să-și dea seama că ei știu și respectă doar reguli matematice.
      Dincolo de ele, o libertate „înțeleasă„ aiurea.

      Cred că descopăr la tine judecata nemțească, greșesc?
      Aici , spiritul neserios, superficial este în floare..de fapt, o baltă, care se tot lățește, deși iarna aduce îngheț.

      Tare mult îmi place să învăț de la tine!

      Ștergere
  12. În astfel de cazuri parcă nu mai poţi spune nimic! Este dureros pentru toţi!
    Toate cele bune, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Gina,

    eu constat ca generatia de astazi nu da doi bani pe ce au de spus cei care nu au o varsta atat de innaintata ca un pensionar ( in adolescenta, la 13-15 ani sunt cei de 20-30 de ani batrani ) si nu ar trebui sa uitam ca un profesor pensionar are totusi o alta educatie comparativ cu cei "de varsta mai proaspata" - bunul simt ( printre altele) facea parte din lucrurile cu care erai crescut de mic. Vorbim de un pensionr si de o adolescenta care sufera eventual din dragoste - cum sa controleti o situatie de genul si restul de copii de unul singur ??? Poti intra la ea in camera cu forta? Nepoata-mea are de la 10 ani pe usa camerei o hartie mare si colorata pe sta scris " Va rog sa bateti la usa inainte de a intra !" Parerea mea este ca si un copil are dreptul la o sfera intima , ori ?
    Trebuie sa incepem toti sa vedem intr-o romanta la 13 ani, o eventuala catastrofa? Din ce moment trebuie da nu mai gandesti ca un adult ci ca un adolescent si sa incepi sa te intrebi " dar ce se intampla DACA ?" Sa speram ca intamplari de genul raman exceptii si ca noi ca parinti nu ne-am batut gurile degeaba, deci ca ai nostrii copii au invatat macar 1% din ceea ce am dorit noi sa o faca.

    Sa nu uitam totusi ca in orice situatie se poate intampla ceva, egal unde esti, dar ce fel de viata am duce daca am trai in fiecare zi cu gandul - ce se poate intampla, cand, cum , etc.?

    Normal este ca copii sa-si ingroape parintii si nu invers, dar oare avem noi de hotarat cand si cui i-a batut ultimul ceas?

    O zi buna, Carmen.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur că viața își are propriile-i reguli, pe care , oricât ne-am bate mintea, nu le putem înțelege/aplica/descâlci, dragă Carmen.
      Totuși, din orice, oricine poate învăța.
      Eu mă gândesc la viitorul copiilor mei și al tuturor, cum mă gândesc la prezentul și acel „mâine„ al nepoților. Sunt cuprinși într-un sistem, așa-i?
      Un malaxor neoprit, în care fiecare este o rotiță. Dacă se defectează o cât de mică rotiță, malaxorul întreg scârțâie.
      Nimeni nu are soluții pentru orice.

      MĂSURĂ/DECENȚĂ/ ÎNȚELEGERE pentru cel de alături ar trebui să avem toți.
      Eu așa zic.

      La noi este soare !( cu dinți)
      vezi? măsura lui..

      Ștergere
  14. Gina, in primul rand, "La multi ani!".Fie ca 2013 sa fie un an bun pentru tine, plin de bucurii si impliniri. Am citit si am urmarit aceasta poveste nefericita.Stii ca si eu sunt o mare amatoare de organizat excursii si activitati extrascolare....sau mai bine zis eram...Am observat la tanara generatie o transformare pe care noi, cei mari n-o putem controla...Alcool, droguri, sex de la varste din ce in ce mai mici...iti promit ca vor respecta toate conditiile impuse pana ajung acolo...apoi, apare schimbarea...nu conteaza ce note are la clasa, cat e de bun la mate sau ca invata la nu stiu ce colegiu renumit....toti isi traiesc liberatatea la fel,abuzand de increderea ta...Ce putem face? Renuntam la excursii, tabere...sau ii luam insotiti de parinti? Nu stiu...
    Acel copil ar trebui sa-ti multumeasca in fiecare zi ca l-ai gasit la timp...poate si fetita aceasta daca era gasita la timp avea alta soarta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce mare bucurie „să ne revedem„, dragă Elite!
      Te înțeleg, știu cât iubești copiii, știu cât de menită profesoară de matematică ești! Și sufletistă!
      Da, oricât de energică ființă ai fi, oricât de serios ai pune problema, nu-ți poți permite să crezi toatl în „cuvântul copiilor”.
      am lucrat cu elevi de toate felurile- de la ”școala specială„, până la Olimpici! Probleme sunt peste tot.
      Am fost , după revoluție, într-o tabără( m-am dus în tabere, de ce să nu recunosc, în total 4 sau 5, mai ales pentru copiii mei, pentru că n-am avut curaj să-i las cu altcineva.
      La Sinaia- loc superb, în centru orașului, excursii, ce mai! o plăcere!
      Două întâmplări- i-am dus cu telefericul și am coborât pe jos, plouase puțin. Îi țineam pe lângă mine, ca o cloșcă. Ei strâmbau din nas, voiau să alerge prin pădure..erau toți ai mei, le eram dirigintă.
      Unul, îmi scapă acum numele, se termina în „eanu”, avea niște bocanci de care nu se dezlipea nici la școală, a rămas puțin în urma șirului. Și-a dat drumul. Și nu s-a mai oprit.
      Îți dai seama? a trecut pe lângă noi, toți, ca un tren accelerat. Mi-a înghețat sufletul, putea să intre într-un copac.. Când l-am găsit jos, am simțit că renasc.

      La plecare, i-am adunat în fața autocarului. Făceam prezența- peste câteva zile începea școala, erau . deja, de acum în clasa a VIII-a. Nu știu cum și cine a început- au scos niște bidoane goale din care băuseră suc și băteau cu ele în roțile autocarului, se băteau între ei, jucau fotbal, se trânteau, le plăceau acele bidoane..șoferul se crucea, erau de față și directorul taberei, câțiva profesori..
      S-au calmat brusc.

      Copilul despre care am vorbit a avut noroc, dar și eu. Dacă nu-l descopeream?
      Vezi? asta este viața.

      Ștergere
  15. Ufff, doamna Gina, cred ca ati tras o sperietura zdravana dupa acea intamplare!

    Doamna Gina, am auzit si eu despre aceasta tragedie, cu fata de 13 ani. Eu nu gasesc niciun motiv pentru care profesorul sa se faca vinovat. Singura vinovata este fata.
    Am inteles ca totul s-a intamplat dupa ora stingerii.
    Copiii trebuiau sa se conformeze si sa respecte acele regului, mai ales ca este vorba despre copii olimpici, ne fiind in cauza copii cu dizabilitati psihice!
    Eu nu inteleg un lucru, in general la toti copiii, unde au invatat sa serveasca alcool? Eu nu am baut in viata mea alcool, nici macar nu am pus limba sa-l gust! Dar nici nu m-a tentat vreodata. Noua de mici, ne-a tinut mamica morala despre urmarile alcoolului si-am inteles. Nici macar fratele meu care era baiat nu a baut niciodata alcool. Eu sunt uimita cand aud astfel de lucruri. Sunt uimita sa aud despre, tablete de Ecstasy.
    De parca as trai intr-o alta lume!
    Dar sincera va spun si nu mi-e rusine, imi place mult lumea in care eu am crescut, mai izolata, dar mai sanatoasa.
    Va imbratisez cu mult drag, doamna Gina!
    O noapte linistita va doresc, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-o ierte Dumnezeu, sărăcuța! A pâlpâit, a ars și s-a stins brusc.
      Atâtea întrebări, atâta durere.. toate într-un biet suflet.
      Nu putem afla vinovatul, putem doar să învățăm sau să-i învățăm pe alți vulnerabili de lângă noi.
      Eu asta cred.

      Da, cred că este de preferat să nu afli care sunt tentațiile lumii de astăzi. Mă refer la ceea ce aduce rău.
      Seară frumoasă îți doresc!

      Ștergere