marți, 12 februarie 2013

la rădăcini



motto: Muream de frig și  nu mă puteam decide dacă  să rămân cu ceea ce iubesc acum  sau să mă întorc la ceea ce am iubit.
Nichita Stănescu
 
Povestea spune că într-un colț de grădină, uitat de toți, creștea un măr. Tulpina lui purta semnele timpului, iar crengile se împleteau frumos, puternice și vii, sub biciul ploilor,  sfioase sub mângâierea razelor blânde ale soarelui primăvăratic..
 Rând pe rând, își scoteau scufițele mugurașii.

Plesneau repede. Ramurile se găteau în diademe de flori, în aer se ridica parfum  proaspăt.
Ici -colo se iveau, rușinoase, fructele verzui.
Toamna, colțul de  grădină se minuna  de bogăția poamelor bucălate.

De la o vreme, sub poala lui mereu generoasă, își căta de joacă  un băiețel. Mânca cu poftă mere  roșii, din bețe construia căsuțe, iar când obosea, dormea fericit sub umbra mărului.
Într-o zi, copilul era foarte abătut.
-Nu-ți mai plac merele mele? îl întrebă mirat pomul.
-  Aș vrea și eu să am jucării ca alți copii, m-am plictisit să construiesc căsuțe din bețișoare.,
S-a gândit mărul, cu mintea lui  de pom bun și i-a spus copilului:
-Adună toate fructele mele frumoase, pune-le într-un coș, mergi la târg și vinde-le. O să câștigi destui bani pentru jucării.
Și copilul a ascultat. Și-a cumpărat o mulțime de jucării, care mai de care mai frumoasă.
A uitat de prietenul său din marginea grădinii.
Într-o zi mohorâtă de toamnă,  scuturându-și  crengile de frunze, pe ogorul vecin, mărul  își zări prietenul. Aduna cartofi într-un sac peticit...
- Te-am supărat eu cu ceva? de ce mă ocolești? îl întrebă temător mărul.
-Sunt foarte, foarte ocupat, trebuie să muncesc pentru familia mea. Prin acoperișul casei noastre șuieră vântul, pereții sunt sparți, ferestrele și-au pierdut lumina ochilor.Vreau să construiesc o casă.
Nu am bani, de asta sunt atât de supărat.
- Ți-aș dărui  cea mai frumoasă casă, dar nu am. Tot ce-ți pot da sunt ramurile mele. Taie-le pe toate și fă-ți din ele  cea mai călduroasă căsuță pentru tine și pentru familia ta.
Și băiatul tăie cu  hărnicie toate crengile mărului. S-au strâns  lemne  cât pentru o casă potrivită.

O vreme, el nu se mai ivi .

 Bătrânul pom era tare trist. Trunchiul i  se brăzdase adânc, lacrimi lungi se adunau în barba lui de pom bătrân, uitat în colț de grădină.
Într-o seară, pe poteca acoperită de ierburi și frunze, cu pași nehotărâți, se apropie un tânăr.
-Sunt tot eu, mult mă supăra viața asta, m-au năpădit  greutățile. Aș vrea să  să călătoresc departe. Mi-ar trebui o barcă. 

Ce zici, mă poți ajuta?
Bătrânul trunchi  își mângăie barba lui de   măr înțelept, încă puternic,  își privi  trunchiul gros și  mângâind  cu privirea-i blândă pletele bărbatului  trist,  îi spuse:
-Taie-mi trunchiul, fă-țí barca și cutreieră lumea!

Din trunchiul  puternic de măr,  tânărul și-a construit o barcă rezistentă.
A trecut un an.
Nimeni nu mai știa că în colțul grădinii, cândva,  crescuse un măr frumos cu poame dulci.
Într-o zi , printre  buruieni și mărăcini, un bărbat  adus de spate mergea cu privirile către pământ. Căuta ceva.
-Sunt aici,  suspină duios rădăcina mărului. Nu mai  am mere să-ți dau.
-Nici nu le-aș putea  mânca, răspunse bărbatul mi-au căzut  toți dinții.
-Nu mai am nimic să-ți ofer, dragul meu.
-Nu-mi mai trebuie nimic, vreau doar să mă mă odihnesc, să dorm mult.
-Vino,  fiule,  așază-ți  capul lângă rădăcinile mele. O să te învelesc cu căldura sufletului meu.

 O să-ți veghez  somnul!
Obosit, omul și-a pus un braț sub cap și a adormit imediat.
 Fericite, rădăcinile mărului  au tresărit duios.//
(după o idee primită de la colega mea de liceu, Lucia)
Zâmbești și tu?

Dacă poves
tioara  ar fi  o mică alegorie, doar o parte dintr-o fabulă, care ar fi morala?




24 de comentarii:

  1. Buna seara, doamna Gina!
    Foarte emotionanta povestea, doamna Gina. Copilul a abuzat de bunanatea Marului care l-a hranit, chiar l-a distrus pentru implinirea dorintelor lui, apoi s-a intors la el, insa prea tarziu. La fel se intampla si viata reala. Unii copii abuzeaza de bunatatea parintilor, le cer de toate pentru implinirea viselor lor, napasandu-le ca orice ajutor din partea lor este un act de sacrificiu, nu-si amintesc de ei decat in momentul in care au nevoie de ajutor si cand se satura de toate, se intorc la parinti, insa prea tarziu, acestia nu le mai pot oferi nimic material!
    E bine ca in viata sa fim cumpatati si sa nu abuzam de bunatatea nimanui si sa nu aducem stricaciuni nimanui, pentru a ne atinge telul!

    O noapte inistita va doresc, doamna Gina! cu mult drag :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când vei fi mamă, s-ar putea să vezi lucrurile puțin altfel, dragă Ștef.
      Părintele „dă„, ca să se simtă părinte.
      Când aduci pe lume un copil, îți asumi o mare și permanentă responsabilitate, care durează toată viața.
      În sufletul mamei este totdeauna loc pentru iertare, indiferent cât poate greși un copil.
      Iertarea față de copilul tău mi se pare o minunată pasiune.
      În „filozofia ” mea de viață, generozitatea ar trebui să existe din ambele părți. Asta nu se poate decide.
      Există.
      Sau nu există.
      Nu cred că se învață, se simte.
      Seară bună îți doresc!

      Ștergere
  2. Apropos de ce i-ai spus Stefaniei,mi-ai adus aminte de o povestioara cu talc;"un tanar s-a indragostit nebuneste de o fata care insa era tare mandra .Intr-o zi aceasta i-a spus ca va fi sotia sa doar daca ii aduce in dar inima mamei sale.Tanarul orbit din dragoste si-a ucis mama si i-a luat inima sa o duca iubitei,Cand sa-i ofere acesteia inima,de emotie s-a impiedicat si a cazut.Ridicandu-se, auzi deodata inima mamei cu voce duios suspinand :"te doare puiule,te doare?..."

    Am redactat-o succint din amintire si inspiratie de moment pe fuga cum s-ar spune.....probabil o stii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mii de scuze pentru întârziere!
      Mi-am amintit povestioara, este nu doar interesantă, atinge și o problemă serioasă, grea, gravă, de multe ori.
      Recunosc că de dimineață m-am dus și am recitit câte ceva despre abordarea psihanalistă a acestei vaste probleme- fiul, între iubirea pentru mamă și iubirea pentru EA.
      Nu mă voi lansa în cine știe ce argumentări.
      Eu sunt mamă de băieți, tare mi-aș fi dorit să mi se dea și o fetiță, aș fi înțeles, poate , mult mai multe lucruri din misterul lumii.

      Despre tema ta- ca femeie, mă aflu în ambele ipostaze, ani mulți am fost noră. Nu prea am avut timp să analizez problema, am preluat-o din mers, cu multe, multe dificultăți.
      M-am trezit brusc, când nu prea mă dezmeticisem în legătură cu ceea ce mi se întâmplă, ce ar trebui să fac etc, în cealaltă ipostază.

      Suntem diferiți, o să tot spun chestia asta, pentru că asta cred- de aici vin toate- percepem același lucru, aceeași întâmplare, aceleași situații din unghiuri diferite.
      Iubirea ar trebui să înlăture neînțelegerile.
      Ar trebui.
      Nu se întâmplă totdeauna.
      De ce?
      Tu știi de ce?

      Ștergere
    2. Tot ce pot sa-ti spun este faptul ca oamenii nu stiu sa minimalizeze,abstractizeze,relativizeze importanta a ceea ce este lumesc,acorda deci o importanta prea mare lucrurilor,conflictelor si ca atare impactul este puternic si distructiv uneori.Trebuie sa te predai unei cauze mai inalte,sa uiti de tine sa uiti de altii pentru a te afla pe tine insusti in ce este mai bun si maret.Atasamentele lumesti sunt obstacole in epurarea spiritului care resimte tainic chemarea unui alt ceva ....oscilam ca atare intre lumesc si acest altceva sfant.Insa doar acesta poate aduce la iveala ce este mai bun in noi in acord cu spiritul unei iubiri pline,purificatoare.
      Uneori e necesar sa vezi lucrurile de sus,nu din diverse unghiuri!Panoramic nu fragmentar din diverse incidente.Detasare totala pentru a putea auzi muzica sferelor ce brazdeaza vazduhul albastru.Iar daca privim fragmentar sa cautam esenta lucrurilor,spiritul,dominanta lor!
      Crestineste stii poate,o mama trebuie sa-L iubeasca mai mult pe Dumnezeu decat pe propriul fiu!,este cam ce voiam sa spun mai sus.....apartinem cerului mai intai si apoi pamantului.

      Ștergere
    3. Este minunat și ideal să poțí fi așa cum spui!
      Mi-aș dori să ajung să pot depăși toate piedicile și să văd cauza cea mai înaltă, poate că se va împlini vreodată, nu știu..
      Tot ce știu este că nu izbutesc totdeauna să mă detașez, nu pot privi TOATE lucrurile„de sus”, probleme mă împresoară, vreau să fie bine!
      Nu este simplu de găsit cea mai bună cale către bine, frumos, adevăr.

      Parcă te-aș contrazice. Sufletește cred că aparținem ÎNALTULUI, totdeauna privim către CER, dar suntem ai pământului, fie chiar dacă ne gândim la „ țărână„, „pulbere„..
      Oscilăm între Pământ și Cer, uite acum , m-am gândit la „Cosmologie și alchimie babiloniană„ a lui Mircea Eliade.
      Splendidă carte!La ce mă gândesc? la reprezentarea pe cer a semnelor pământești.. este doar o idee.

      Este printre primele mele postări..

      Ștergere
    4. Totul este simbol,au fost dintotdeauna in matrita universala,noi oamenii le-am descoperit ,ori mai bine zis resimtit in cautarea nostra continua despre viata si existenta!Macrocosmosul se repeta ritmic in microcosmos!
      Imi veni acum o maxima(nu mai stiu cui apartine):
      "Ritmul Artei nu este decat o Metafora a Marelui Ritm Universal!"


      ps:Putini privesc spre cer,si oricum prea rar!

      Ștergere
    5. Cam multă lume orbecăie, mergând cu capul în pământ, nu cred că este din lipsă de credință, este o permanentă frământare a omului împresurat de griji.
      Omul de la țară caută pe cer,spre cer, de la cer izbăvirea.

      Vorbeai despre repetarea macrocosmosului în microcosmos, da este esența cărții lui Mircea Eliade.
      Uite cum vedeam eu lucrurile, la sfârșitul lui 2007, după ce terminasem de citit cartea lui M.Eliade

      „Imi permit , in incheiere, sa citez un paragraf din capitolul" Alchimie si mistica";" Ceea ce natura poate face cu ajutorul secolelor in singuratatile sale subterane, noi o putem sili sa faca intr-o siungura clipa, ajutand-o si punand-o in conditii mai bune .Intocmai dupa cum putem face painea, putem face si metalele.Fara noi, recoltele nu s-ar coace pe camp; graul nu s-ar preface in faina in morile noastre, nici faina nu s-ar preface in paine."Continutul acestor vorbe este pozitiv, incurajator.
      Sa ne intelegem asadar cu natura, ar fi mesajul cartii, in ceea ce priveste opera minerala, tot atat de bine, dupa cum ne intelegem in privinta muncii agricole.Numai asa se vor deschide in fata noastra comorile.O asemenea incredere in forta omului de a desavarsi natura prin tehnici si ritualuri de crestere isi are radacinile in cele dintai sinteze mentale ale istoriei mesopotamiene. Desavarsind natura, omul isi va desavarsi propria evolutie.Sensul oricarei"magii" consta in a obtine perfectiunea si autonomia ,folosindu-se de "EXEMPLUL" si de "'FORTELE COSMOSULUI".
      Dupa o astfel de lectura,inteleg altfel, ceea ce Mircea Eliade, devenit varful de lance al generatiei sale, afirma;"Deasupra tuturor gloriilor efemere si desartaciunilor legate de patimile noastre pamantesti, un singur punct ramane fix, neclatinat de nicio catastrofa istorica- GENIUL


      Ștergere
    6. Apoi stii tu...eroi,genii si sfinti!...eu reduc lucrurile la sensibilitatea omeneasca si fireste contrastul cu ...restul ei!
      Altminteri rasuna cam evolutionist citatul,nu?Pana unde poate omul si pana unde nu?
      E uluitor progresul tehnic,de neimaginat candva,dar daca evolua cealalta parte a emisferei cerebrale,nu oare un progres uluitor al spiritului s-ar fi savarsit?
      Sunt convins ca reuseam sa comunicam astazi telepatic!Eu asta simt si cred.Am apucat-o pe un drum(izgonirea din rai) si din pacate prea putin ne gandim ce s-ar fi intamplat daca urmam cealalta cale... adevarata cale a vietii! Mai aproape de spiritul cerului ca tot veni vorba...pamantul se spune spre exemplu ca este incarcat de energie negativa. Probabil Cerul il mai curata cu ploile sale.

      Ștergere
    7. Îmi place ideea că plânge cerul, iar lacrimile lui curăța Pământul!
      Nu cred că el, pământul, este încărcat negativ, se zice că este laboratorul unei alte planete, dar, în același timp, „este ecoul înghețat al vocii neauzite al lui Dumnezeu„..

      Genii, eroi, sfinți, ei sunt,cum, de ce apar, Dumnezeu știe. Cred că trăirile lui sunt mult mai puternice decât ale noastre, muritorii de rând,ei știu, poate, mult mai mult din marile adevăruri universale.
      Știi ce spunea Eminescu?„în zdrențe sau în vestminte, geniul , tot geniu este„..

      Ștergere
  3. Acolo ,la radacini,ne putem odihni cel mai bine cand aripile vietii nu mai reusesc sa bata...
    Imi place aceasta povestioara.E numai buna pentru o ora de lectura.:)
    Autorul de azi poate deveni un scriitor cunoscut ,maine.
    Tu ce zici?
    Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Angi,
      Este deja miezul zilei, scuze pentru întârziere..poate că deja le-ai citit micuților tăi povestioara. Cât mă bucură chestia asta!
      O să-i citesc și eu nepoțelului celui mic, dacă o să vrea să asculte, pentru că dialogul nostru are alte povești bătătorite.

      Ca de obicei, mă provoci, răsfățându-mă! Știu și eu ce să zic? nu știu, oricum, mulțumesc mult pentru încredere !
      O zi frumoasă îți doresc!Cu mult drag!

      Ștergere
  4. Ei, se intampla sa citesti rar asa o poveste. Trista. Dureroasa dar traita de multi dintre noi.

    Gina, cred ca tu puteai fi un excelent psiholog si terapist, cred ca ti-ai gresit cariera.
    Tu alegi graul de neghina cu o usurinta uimitoare.
    Nu spun mai mult despre acest lucru, ma opresc.
    Am sa spun doua vorbe despre discutiile din subolul povestirii incluzand completarile tale care intregesc tabloul sacrificiului suprem. Godart si Stefania au fost la inaltime cu comentariile adanci si provocatoare, Angi cred ca nu a dorit sa-si deschida sufletul aici. Sa ma ierte pentru ce scriu, parerea mea nu se vrea a fi calomnioasa or amestec in problemele domniei sale. Departe de mine orice gand rau ori sarcasm.
    Subliniez iar abilitatea ta de a deschide atat de blajin si atat de ...nu exagerez, PROFESIONAL, precum un expert psiholog, sufletele altora fara sa te sfiesti sa-ti deschizi propria inima.
    Personal, de aceea te pretuiesc, Gina si garantez ca nu sunt singurul de aici care simte la fel.
    Sarut mana pentru oportunitatea de a citi atat de adanc si, totodata, de a-ti intalni amicii virtuali.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am roșit de emoțíe.
      Mulțumesc frumos pentru prețuire!
      Nu știu dacă mi-am greșit cariera, ce știu este că, mare parte din viața mea de profesoară , am caracterizat personaje literare.
      De aceea, poate că am un fel de a „ghici„ omul fie chiar din puține gesturi și câteva fraze. Nu mi se întâmplă chiar totdeauna.
      Îmi plac poveștile, tocmai pentru că au acel sâmbure de adevăr și de frumos, din care se ivește posibilitatea de a afla alternativă la realitate.
      Sau, pentru că sunt inspirate din viață, oferă șansa de a „trăi „ în spațiul virtual ceea ce ți se refuză printre oameni.
      Poveștile , în opinia mea, îndreaptă, înfrumusețează..
      Prietenii mei? sunt privilegiată să ne fi descoperit!
      Modart este un tip subtil, profund și cu mare dispoziție de a face lumea mai bună! Nu obosește să arate calea dreaptă. M-am mai supărat pe el, poate că fără motive, oricum el este un tonifiant, chiar atunci când, poate că nu-i este deloc ușor.
      Ștef este foarte tânără, ea își caută la sfârșitul fiecărei zile tot ce poate fi mai frumos- culori, muzică, poezie. Se dăruiește, dăruind. Judecățile ei pun în lumină o existență deloc ușoară, dar plină de înțelepciune, în ciuda fragilității vârstei.
      Îmi este tare drag s-o ”ascult”.
      Angi?
      Este „dăscălița „ din Ardeal ocupată până peste cap- îți dai seama cam cum ar fi să muncețti , în secolul nostru cu patru clase deodată? Ea are toate vârstele în fața ei- copii cu tot felul de probleme. Nu-i învață doar carte, îi învață de toate!
      Este soție și mamă , are doi puști foarte simpatici !
      este mai scumpă la vorbă, dar spune clar, răspicat, când vrea.

      Mi-a plăcut să „vorbesc „ cu tine nu doar despre mărul din livadă, pe care l-am „împrumutat „ de la o colegă de liceu, cu care, în adolescență , n-am fost prietenă- ne-am întâlnit aici, în fereastra asta miraculoasă!
      Să ai o zi bună !

      Ștergere
  5. Gina, m-a emotionat pana la lacrimi povestea aceasta. O mai citisem undeva dar felul in care ai prezentat-o mi-a rascolit sufletul. Sunt si eu un mar in gradina si stiu cum e sa oferi totul fara a cere nimic in schimb. Iar piesa lui Mircea Rusu m-a facut sa imi amintesc ca am mereu un loc cu iarba verde acasa, acolo departe, unde e tara mea si neamul meu cel romanesc. Sa ai o seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabriela,
      Ce bine că sunt grădini, fie ele mai puțin ocrotite!
      Cât de minunați sunt merii- maturi,bătrâni, înțelepți, la primul rod!
      Ce bine că fructele lor sunt mereu gustoase și au semințe!

      Iarba verde de acasă tresaltă în adieri cu gust de casă, dulce casă!
      Să fii iubită!

      Ștergere
  6. Faptul ca doamna din Ardeal e dascal imi explica cum si comentariul dumneaei succint si obiectiv.
    Poate-i putin prea "pedagogic" dar abia cum il vad de unde vine. Cred ca tot dintr-un suflet sensibil iar asta ne face bine.

    Cred ca viitorii dascali, inainte de numire la catedre ar trebui sa dea examene severe de psihologie pentru a trece in categoria pedagogilor de frunte. Sau, poate ca aceste lucruri se intamp-la deja iar eu nu sunt la curent cu noutatile...
    Asa este?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar trebui..da, așa este, doar că lucrurile statu din ce în ce mai rău.. când eram studentă, practica pedagogică am făcut-o pe lângă profesori de mare prestigiu.
      Și dura cam un an.
      O mare , mare plăcere! Efort, inventivitate și pasiune. Profesorul te „ghicea„ dacă poți sau nu poți să devii ceea ce ți-ai pus în minte.

      Când eu însămi am primit studenți la practică pedagogică, voiau să negocieze, îți dai seama, să primească doar ” hârtia„.
      Nu le-a „mers”.. unii și-au schimbat total atitudinea, au venit chiar de mai multe ori. Alții, vai mama lor..

      Astăzi,nu intră la facultate cine nu vrea.
      Talent? aiurea.
      Har? ce să mai discutăm..

      Ștergere
  7. Mi-a plăcut povestioara ta cu tâlc.
    Tot la relaţia dintre copii şi părinţi m-a dus şi pe mine cu gândul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate și pentru că cele mai multe dintre povești sunt scrise de părinți pentru copii!

      Ștergere
  8. Cateodata, pentru a-ti implini visul, cineva trebuie sa creada in el pana la sacrificiu.

    RăspundețiȘtergere
  9. ..și de cele mai multe ori, sacrificiul poartă numele MAMEI!

    RăspundețiȘtergere
  10. Vineri ,baietii din clasa a IV-a,au citit povestea,apoi au tras concluzia...parintii isi dau si viata pentru copii,dar copiii n-ar trebui sa ceara atat de multe de la parinti.
    M-a bucurat modul lor de a judeca.
    La sfarsitul orei,am citit eu pentru toate urechiusele si ochisorii curiosi,apoi am povestit putin pe marginea lecturii,in functie de varsta si puterea de intelegere.Am observat in adancul sufletului lor ca vor sa fie putin mai"ingaduitori" fata de parinti.Sa nu le mai ceara prea multe.:)
    :)Te-am cuprins in scriitorii contemporani.
    Mai trimite-ne scrieri ca ne place sa citim!
    Seara frumoasa!
    Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angi,
      Nu mă lăuda atât, ideea mi-a fost transmisă, eu doar i-am croit haine pe măsură!

      p.s. dacă vrei, o să-ți dau o poveste adevărată, poate chiar prea adevărată!

      Seară frumoasă îți doresc!

      Ștergere