miercuri, 6 octombrie 2010

cărări

Un om avea un sentiment pe care nu și-l putea explica; și atunci a modelat un pic cu degetele un boț de lut.Și a lăsat lutul în drumul său. Dacă  o iei pe acest drum și dai peste boțul de lut, iată-te cuprins de același sentiment pe care nu ți-l poți explica.Și aceasta, chiar dacă s-au scurs o sută de mii de ani între gestul  lui și tăcerea ta.” Antoine de Saint-Exupery

Iese tiptil din curte,își rotește privirea încoace și încolo, își netezește fruntea și pornește. Pe lângă gard. Îi place iarba, încă moale. .
Calcă ușor, abia i se  văd urmele.
În capătul satului, răsuflă ușor, cât să-și tragă răsuflarea. Ia seama la tufele de mure, risipite  printre salcâmii îngălbeniți..
Trece repede malul colțuros al Argeșului, uite că oamenii nu-l lasă să înghită din vatra satului, bine-i fac, că nu-și vede de albia lui, și iar se oprește. Îi place susurul apei, în zile de astea cețoase, aruncă o pietricică, se uită la rotocoalele mici și dese, nu e  timp de odihnă, mai are de trecut podul.
Se ferește din calea unei mașini, apoi lasă și o căruță s-o depășească.
Cât ai clipi, a și ajuns în zăvoiul Crovenilor.
 Sălcii , salcâmi, plopi  și vreascuri.  Miroase a proaspăt. A plouat toată noaptea.
Oricât ar vrea , nu poate rămâne.
Prin sat, mai mult aleargă. Tot pe lângă gard. Să nu-i tulbure pe copiii grăbiți spre școală. Vorbesc de-ale lor.
Gata. Se strecoară pe lângă gardul vechi, proptit în scânduri strâmbe. De acum, tot câmpul e al ei..
Nu  are cum să se rătăcească..se pierde printre miriștile umede, se mai oprește din când în când, cât   să adune  o floricică- două, câteva   mere pădurețe. Uite și  un nuc tânăr, nu-l știa, ce bine că a crescut tocmai aici, caută printre frunzele uscate, au rămas doar coji, vrăbiile au mâncat nucile..S-ar duce până la bostănărie, nu, mai bine , nu, ocolește un hățiș de măceși și-ntr-o clipă a și ajuns la prima casă.
 Printre nori, soarele risipește  un braț de  raze firave.
Satul pare adormit.
Un câine răgușit își cere insistent simbria, într-o curte  cineva  curăță porumb, o femeie întinde rufele pe sârmă, un bătrân mână câteva oițe la păscut.
Gata.
 Mulțumită, poteca se oprește..




I se umezesc gândurile…

Poarta, aplecată într-o parte. De atâta așteptare, a pierdut zăvorul.
Buruieni înalte au năpădit curtea.
Doar fântâna a mai rămas.
și timpul...






20 de comentarii:

  1. de ce ai scris asta azi... de ce ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Saint-Exupery, Natura, Fantana... tristeti si nostalgii, purtate departe de vocile lui Aznavour si Matthieu. Cuvintele sunt de prisos...

    Iti trimit doar o imbratisare, cu mult drag, de pe insula!

    RăspundețiȘtergere
  3. esti membru cu legitimatie, v. aici:http://zbateri.blogspot.com/2010/10/membrii-clubului-cu-capul-in-nori.html
    Verifica te rog si rubrica din stanga, poate doresti alt link

    RăspundețiȘtergere
  4. Simt o tristete cuminte, fada... ce s-a intamplat, Gina?

    RăspundețiȘtergere
  5. Ela,
    Despre bunici nu poți vorbi decât cu vocea scăldată în lacrimi..

    RăspundețiȘtergere
  6. Ruxi,
    Toamna este vremea nostalgiilor.
    Mulțumesc pentru gândurile frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  7. LPP,
    Dacă spun că este prima legitimație într-un club, o să înțelegi de ce sunt atât de emoționată!!
    Și, bineînțeles, cu capul în nori!( Fără ploaie, dacă se poate..)

    RăspundețiȘtergere
  8. Shanti,

    Mai degrabă,nostalgie- e toamnă, există poteci, cad frunze..

    RăspundețiȘtergere
  9. Astfel de postări au un farmec cu totul aparte. Miroase a altă viaţă, parcă...

    RăspundețiȘtergere
  10. Emotionant si minunat moment.
    Amintiri frumoase, copilaria, bunicii, verile la tara.
    Nu am avut bunici la tara, dar am amintiri frumoase din copilarie, iar strada copilariei mele e asa de diferita si asta ma intristeaza.

    RăspundețiȘtergere
  11. Doamne !Cata viata are poteca ce duce spre ulita bunicilor.S-a oprit acolo stiind ca pasii vor stabate curtea,vor curata buruienile,vor indrepta poarta...

    Imi place atat de mult sa citesc astel de ganduri!

    RăspundețiȘtergere
  12. Povestea cărării tale seamănă cu cea a hălăduirilor noastre.

    RăspundețiȘtergere
  13. COLINDĂM BLOGURI – IOANBISTRIŢEANUL (Poezii în concurs- aici se poate nota, recitiţi regulamentul); CRISTIAN LISANDRU (Să-mi dai…); MARIA POSTU (Poezia, o halta facultativa in abonamentul viata-moarte); INCERTITUDINI (cărări);

    prag de Ottilia Ardeleanu
    când te apropii de mine de Ottilia Ardeleanu
    chemare ispititoare de Ottilia Ardeleanu

    RăspundețiȘtergere
  14. Gabi,
    Ce -ar fi copilăria fără bunici?
    Ce-ar fi lumea fără poteci?

    RăspundețiȘtergere
  15. Angi,

    Da, fie chiar doar cu gândul..
    Lumea aceea este în suflet, poteca, ulița, casa, curtea= copilăria!

    RăspundețiȘtergere
  16. Zamfir de Turda,

    Doar că poteca mea se reface acum doar din cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  17. Mi-am cunoscut numai un bunic; aveam 3-4 ani cand s-a dus...
    Din pacate din gospodaria parinteasca, deocamdata,adica de aproape 20 de ani, intr-o indiviziune pe cinci urmasi,mai exista cativa pomi plantati de mine din primul salariu (1969) al sora-mi,fosta zeci de ani profesoara de romana intr-un sat unguresc;se pare ca a invatat ungureste dupa pensionare, cand oamenii devin intelepti...
    Nici unul dintre urmasi nu ne exprimam clar ca am dori locul natal; i-ar creste pretul...Deja am devenit egal, in acea indiviziune, cu fiica fratelui decedat...
    PS. Cedarea fara despagubire n-ar fi apreciata corect; dimpotriva...Parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  18. Am uitat de fantana...
    Fantanile copilariei erau cu cumpana...

    RăspundețiȘtergere
  19. @ Daurel,
    Viața m-a răsfățat- am avut șase bunici( tatăl meu a fost înfiat de fratele tatălui lui).
    Niște bunici extraordinari! I-am cunoscut pe toți, i-am iubit așa cum poate iubi un copil care se simte alintat și înțeles.
    Poteca mea este firul care mă ducea de la unii la ceilalți. O știu ca-n palmă, deși, când merg în sat, văd doar o parte din ea..
    În casa bunicilor materni, unde se oprește poteca, era un tablou pe care îl priveam minute în șir. Nu știu unde a dispărut.
    Mă tem că acela care l-a luat habar nu avea cât este de important. Vorbeam în vara asta cu un verișor despre el. Era precis un Grigorescu- casa bunicilor este foarte aproape de locul unde s-a născut și a trăit Pictorul.


    Da, fântânile aveau cumpănă.
    Toate!

    RăspundețiȘtergere