luni, 30 mai 2011

dincolo de orizont, în imagini alb-negru

Ne-am cunoscut în prima zi de liceu.
Veneam din școli diferite, Cristina- Rodica, din Titu-Târg, Nico din Braniște, eu, de dincolo de Argeș.
Știi cum e, acționează niște chimii , trăiri imposibil de înțeles . Am devenit repede prietene, cele mai bune!
Pasiuni diferite.
Cristina a rămas toată viața  fidelă matematicii, cea mai tare, oricât s-a străduit Puiu B. s-o întreacă..
Minte organizată milimetric! Soluții  limpezi pentru cea mai încâlcită problemă!
 Viața ne-a  trimis care încotro, cărări nebătătorite, aripi deschise!
Nico, asistentă medicală, la Târgoviște, Cristina, profesoară la Universitatea București.
Eu mi-am urmat chemarea- filologia, spre nedumerirea unora, care , la  întâlnirea de douăzeci de ani, nu pricepeau ce rost a avut să-mi bat mintea la real cu  matematică, fizică, chimie și să aleg literele..
A învins pasiunea!
Anii au trecut!!
Atât de  repede, s-au adunat, cuminți , în răbojul vremii.
Noi, cele trei prietene, ne-am pierdut urma una alteia. 
Nico a venit la botezul primului meu copil, eram studentă.  
Cristinei i-am rătăcit adresa,  telefoanele s-au schimbat..//
Într-o superbă zi de toamnă, acum cinci ani, aflându-mă în trecere, prin orășelul adolescenței noastre, m-a cuprins dorul de noi, cele trei. 
Am sunat la poarta  casei, unde cândva, într-un iunie verde, sub o boltă deasă de vie, am repetat și am tot repetat împreună, pentru bacalaureat- integrale, poliedre, cosinus, matrice, aldehide, cetone,  hidrați, Școala Ardeleană,  Bacovia, Macedonski, Blaga..//
Ei, da, aveam emoții cât toți anii de liceu laolaltă! 
În poșetă , așteptau câteva fotografii.
Mi-a deschis, cine crezi?
Cristina! da, chiar ea, urmată de cel mai simpatic nepoțel, care m-a invitat sub la fel de primitoarea boltă de vie, din care mânuțele  lui neastâmpărate au rupt pentru mine cel mai dolofan purceluș de strugure.
Ce să povestesc? Câte lacrimi au năvălit peste noi? Câtă bucurie, imposibil de prins în cuvinte ne-a învăluit? Că ziua a devenit seară, că noaptea am  rămas acolo, răsfoind teancuri de pagini din albumul nostru nescris, rătăcit în sertare puse sub chei?
A fost  cum numai în adevăratele prietenii se întâmplă!
Am mers împreună la revederea de ..ce mai contează câți ani, important este că  se apropie următoarea..
 Ieri dimineață , m-a sunat Nico, apoi am sunat-o eu, îți dai seama câte aveam să ne spunem, câte-n lună și-n stele- cum așteptam noi ora de chimie, tremurând de frica lui Babacu 
 http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/06/remember.html
  , ce farse i-am făcut lui dom Bălcescu, profesorul de fizică, cel mai de temut  detectiv  în a-l   prinde pe cel care îndrăznea să sufle sau să copieze, ce rochii faine ne-am făcut la banchet, cum ne preda venerabila doamna Țică,   în cel mai original mod,  analiza matematică- uite, zicea dumneaei, ascultă orez/colarez. logaritm cologaritm...
Fata Nicoletei este profesoară de limba engleză!
Nico n-a venit la nicio revedere, nu-i place tristețea , zice, lasă că o să-i povestesc eu. Chiar și poze o să-i duc!.//
 Ce este prietenia adevărată?
 Chiar nu știu! am așa o vagă idee- ar fi acel ceva,  unic, mângâietor,  tainic, care te leagă cu nevăzute fire de cineva, care, chiar dacă nu ți-a  văzut chipul,  de o grămadă de ani, simți că ți-a fost alături tot timpul,  părtaș la toate!//
Am mai postat pozele astea, dar țin atât de mult la ele, că le mai pun  și astăzi.
 Aici, în alb- negru, regăsesc, de fiecare dată, cea mai frumoasă  parte din viața mea.
p.s. ai amintiri din liceu? dar fotografii?

34 de comentarii:

  1. Iar ne-ai incantat cu modelul covovorului de cuvinte tesut aici . maiestrit in urzeala de amintiri si ne umpli de nostalgia ....anilor trecuti . Am avut o singura prietena din clasa a 5 a pana in a doispea . Ne-am pierdut urma , ne-am revazut o singura data la vreo 8 ani dupa liceu . Acum e prin America ...si iar i-am pierdut urma . Mi-ai dat o idee buna. Caand merg in tara , in orasul natal , o sa bat la poarta parintilor ei . Si poate ii voi da de urma .
    O zi cu soare in suflet sa aiba draga doamna Gina !

    RăspundețiȘtergere
  2. Am amintiti din liceu, şi poze am, dar n-am legat în cei patru ani vreo prietenie atât de fermecătoare cât să dâinuie peste ani. Am însă două prietene de aproape o viaţă, cu care povestim aproape zilnic, deşi ne despart sute sau mii de kilometri.

    Prieteni din toate ţările, uniţi-vă! :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos Gina! Si noi am fost trei...la scoala generala, apoi la liceu alte trei si la facultate alte trei...e o cifra magica se pare :). Cu una din cele doua din scoala generala tin si acum legatura, ne scriem si ne vedem an de an cand mergem in Ro...trebuie sa nasca zilele acestea al...treilea :) copil. La 40 de ani, o eroina. :)
    Cu celelalte tinem legatura sporadic, una e in Spania, alta in Canada, restul prin tara, nu in localitatea de unde vin eu...nu avem timp de revederi dar stiu in mare despre ele si copiii lor. Amintiri frumoase, foarte frumoase...poze...am destule! Uite ca mi-ai mai facut pofta de un subiect frumos, il pun la sertar si am sa-l dezvolt la un moment dat. Multumesc, esti o comoara!

    O saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoase amintiri, Gina. Melancolia ne mângâie frunţile. Ne vom aduce de fiecare dată aminte cu mare plăcere de perioada liceului, cei patru ani din viaţă care au trecut aşa de repede şi care ne-au adus atâtea satisfacţii, bucurii, emoţii, griji etc.
    Ani de liceu sunt incomparabili. Din păcate - şi acesta este un regret personal - n-am mai ţinut legătura, odată cu trecerea timpului, foştii colegi. M-aş bucura să-i reîntâlnesc, măcar întâmplător. Dar viaţa ne duce de colo-colo...

    Gândurile mele bune, la început de săptămână!

    RăspundețiȘtergere
  5. Alm,
    Nici nu știi cât de minunată este clipa revederii..
    Caută-ți prietena, nu ezita!
    O zi frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Arcadia,
    Vrem , nu vrem, prieteniile noastre își duc viața pe toate meridianele!
    p.s. ce-mi place să aud despre prietenii adevărate!

    RăspundețiȘtergere
  7. Salmi,

    Mare lucru să-ți păstrezi prietenele!
    Știi ceva? de la Cristina și Nico păstrez niște scrisori, deja îngâlbenite, dar foarte frumoase!! Au un parfum special!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cris,
    De ce nu-i cauți??
    Nu se poate să nu găsești, în București, măcar unul..
    O zi frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi-am dat seama de multe ori ca, pe undeva, te invidiez pentru frumoasele vremuri ale caror amintiri le torci cu grija in fir subtire, vremuri despre care eu am auzit doar din povestile altora!...
    Prietenii? Da, si eu cred ca sunt aceia pe care ii poti reintalni cu acelasi firesc si aceeasi bucurie, chiar dupa ani de absenta.
    Numai bine, Gina si zile senine!

    RăspundețiȘtergere
  10. Amintiri, nostalgii. Sunt colegi de liceu cu care am ramas prieten si pana azi, altii pe care nu i-am mai vazut de cand am absolvit.

    RăspundețiȘtergere
  11. anii de liceu - o perioadă foarte importantă a vieţii.
    nu cred că este cineva să nu aibă măcar o amintire frumoasă, o amintire care nu se poate uita...

    am şi eu destule. pe unele le-am scris, altele îşi aşteaptă rândul.

    Gina, te felicit încă o dată pentru subiectele cu care ne chemi în pagina ta.

    e o plăcere să te citesc.

    toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Gina,
    Mi-ai răscolit frumoasele mele amintiri din anii de liceu, din anii tineretii mele in „ BASTILIA” visurilor si năzuintelor adolescentine ! Frumos povestit : se vede de la o postă că te-au atras mai mult pastelele, eseurile, catrenele si povestile decât matricele, algoritmii , combinările si permutărie de cifre . Asa am pătit si eu : desi Liceul Militar avea profil real, m-a atras mai mult folozofia si filologia . Dacă am amintiri de LICEU ? Dacă am fotografii ? Albume intregi si dvd-uri destule ! Intră te rog ( chiatr si distinsii tăi vizitatori si comentatori ) pe : http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/03/07/am-fost-si-eu-acolo , si vei ( veti ) afla mai multe !
    O seară linistită !
    Aliosa.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sunt singura care a rămas în țară, din toată gașca mea frumoasă din liceu! :(

    RăspundețiȘtergere
  14. Ruxi,
    Aș zice că nu doar în anumite perioade viața de liceu a fost frumoasă..fiecare dintre fiii mei își păstrează un prieten foarte bun.
    Am fost foarte fericită, când am aflat că deși au locuit în părți diferite ale lumii, s-au întâlnit, chiar au făcut vacanțe împreună.//
    N-o să spun că în anii mei de liceu ploua cu note mari, obținute ușor și cu îngăduință. Dimpotrivă. Era foarte greu, dar noi eram uniți, nu prea exista invidie.
    Ne lega ceva , un sentiment special, pe care nu l-am mai regăsit la facultate.
    Și , nicidecum, după aceea.
    De asta vorbesc cu dragoste despre prietenele mele, despre anii în care ne-am cunoscut.
    O searpă frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  15. Geocer,
    Sigur că așa se întâmplă, nu poți fi prieten cu toți colegii, atunci n-ar mai fi prietenie, ci camaraderie.
    Tinerii de astăzi trăiesc spiritul de gașcă..alte opțiuni!

    RăspundețiȘtergere
  16. Ottilia,
    Chiar te cred- cum ar fi , de exemplu, prima întâlnire, așa-i?
    Sau primul chiul..
    Toate fac parte din noi, cu farmecul și fragilitatea lor!
    o seară bună îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  17. @Alioșa,
    Ce mă bucur că te-am pus pe gânduri!
    Ia povestește matale despre prima fată, prima întâlnire, că sigur le-ai ascuns undeva, într-un buzunărel , așa-i?
    p.s. am mers la real, mai mult fără voie, decât de plăcere. Pe atunci decizia tatălui era literă de lege!
    Ca să fac ce voiam n-a fost chiar ușor..
    Cam așa..

    RăspundețiȘtergere
  18. Andi,
    Prezența ta aici generează mult bine celorlalți !
    Dincolo de asta, tu știi cel mai bine cum este.
    O seară frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  19. Am si poze si amintiri si prietene. Timpul a trecut, ne-am indepartat putin, am ramas prietena buna doar cu una dintre "fete", iar de revazut, am ratat cu totii intalnirea de 30 de ani. Nu uit, dar incerc sa ma readaptez, mi-am facut tot timpul prieteni, chiar fara efort, desi nu sunt sociabila. Ramane insa amintirea anilor aceia, atat de desebiti, ani de adolescenta.

    RăspundețiȘtergere
  20. Dana,
    Se mai întâmplă și minuni- uite, bunăoară, acum un sfert de oră , m-a sunat o colegă de clasă- nu ne-am văzut de vreo treizeci de ani..
    Știi ce emoții am avut amândouă??
    Este minunată senzația asta a trezirii emoțiilor de odinioară!!
    p.s. urmează să ne (re)vedem!!

    RăspundețiȘtergere
  21. Buna Gina:

    Am amintiri din liceu si din scoala generala - fireste, berechet ! si am avut norocul sa-mi intalnesc in felul acesta prietenele cele mai dragi.
    Sant legaturi pe care le intelegem fara sa le dibuim sensul...dar ce bucurie!

    In cazul meu ma bucur ca te-am gasit acum, in momente bloggeriste.


    :o)...

    Irina

    RăspundețiȘtergere
  22. Emoționantă postare.
    În anul 2009,am reluat legătura cu două foste colege de liceu.Din 1967 până în 2009(întâlnirea de 41 de ani de la terminarea liceului)n-am avut niciun fel de legătură. Realitatea este că din anul 1974 eu sunt plecat din tară și cred că acest lucru este foarte important. Ceea ce este interesant este faptul că legătura s-a reluat prin intermediul blogosferei.Prietenul meu bloggerul Zamfir Pop din Turda a fost intermediarul.Din păcate față în față n-am stat încă dar eu sper că nu va dura mult și ne vom întâlni.

    RăspundețiȘtergere
  23. Cate coincidente in lumile noastre,Gina:)!
    Sambata am primit vizita unei prietene dragi ,din liceu.A venit imporeuna cu familia.Avem copii de aceeasi varsta,eu pe Tudor care maine poimaine implineste 15 ani,ea pe Luana(16ani) si Teodora(15 ani).Copiii vorbesc mult pe mess,asa ca din nou ne facem timp una de alta,dupa 21 de ani de la terminarea liceului.Imi sunt dragi asemenea momente!
    Amintirile tale in alb si negru mi-au colorat dupa-amiaza.
    Frumosi anii de liceu,poate chiar cei mai frumosi!

    RăspundețiȘtergere
  24. Irina,
    Pentru mine- am spus-o și o repet- este un privilegiu să te fi „aflat„.
    Sunt conștientă de valoarea ta , care se situează în spatele unei mari modestii .
    Sunt fericită că te știu!!

    RăspundețiȘtergere
  25. @Se-cret,
    Ce frumos!!
    Astea-s adevărate minuni- să-ți regăsești foștii colegi prin intermediul blogosferei!
    Vă doresc să vi se împlinească dorința revederii adevărate!!

    RăspundețiȘtergere
  26. Angi,
    Ce mă bucur că ai o relație atât de frumoasă cu fosta colegă!!
    Vezi tu, la maturitate, prieteniile se leagă mai greu, există , de multe ori , ceva , un prag peste care se trece greu..
    Să ai zile frumoase!!!!

    RăspundețiȘtergere
  27. M-a încântat și m-a emoționat atât de mult încât îmi vine să vă mulțumesc că ați împărtășit toate acestea cu noi,cititorii dvs!

    RăspundețiȘtergere
  28. Eu si acu o visez pe profa de matematica. Sunt in a 12-a si s-ar putea sa raman corigent. :))


    Imi plac pozele alb-negru.

    RăspundețiȘtergere
  29. @David,
    O visezi de frică??
    Îți țin pumnii, trebuie să treci!
    Dacă aș cunoaște-o, zău că ți-aș pune o pilă..mai ales că o visezi..
    Mult noroc îți doresc!
    p.s. pozele alb/negru au ceva tainic..

    RăspundețiȘtergere
  30. E frumos să ai prieteni - şi e frumos cât îi regăseşti!
    Să ai mereu parte de asemenea bucurii!

    RăspundețiȘtergere
  31. Vero,
    Prieteniile adevărate înving depărtările! Și timpul!
    Mulțumesc pentru gândul tău frumos!

    RăspundețiȘtergere
  32. Ai scris frumos, aproape de invidiat, pentru că nu s-a găsit în rândurile tale acea nemulțumire a prieteniilor trădate.

    RăspundețiȘtergere
  33. Draga mea,
    Îți răspund mult prea târziu, iartă-mă!
    Acum am văzut..
    iubiri trădate , spui? am , dar de ce aș vorbi despre ele, când cele adevărate sunt adevărate comori?

    RăspundețiȘtergere