joi, 4 iulie 2013

Baby, muntele și mama

Țârâitul  prelung al telefonului mi-a întrerupt  visul.
 S-a scuzat, ușor derutată.
Nu-i mai auzisem vocea de  multă vreme.
 Firul discuției s-a legat ușor- ce mai faceți??  vărul meu doarme, așa-i? tu mă scuzi..

 Cum să fie altfel?
Știi, am găsit într-o poșetă  însemnările tale.


Este 3 iulie, eu, în fiecare an,  tot sper, unul dintre alpiniști este  piteștean, Marius Gane, am citit astăzi în ziar. . dacă aș  fi știut că pleacă  în Nanga Parbat,  poate  îl căutam, îi aminteam.. poate întâlnea niște băștinași,  îi întreba, poate  o fi auzit cineva..
 
 Îi ascult vocea gâtuită, cuvintele i se  rup cu greu,  povestea ei  sapă urme adânci .
 Sufletul ei de mamă nu poate să se împace cu gândul că Baby nu mai este, ea îl simte undeva, îl visează, în jurul lui se vorbește o limbă neînțeleasă,  el aparține altei familii, poate că din când în când  mintea lui  se va fi luminând,  nu se poate să nu-și amintească chipul ei,  casa, fereastra..

Nu, muntele nu i l-a înghițit, nu-i așa  că tu  mă  înțelegi?
 Cine nu i-ar înțelege zbuciumul, și  durerea , și  așteptarea?


Cu vreo  săptămână în urmă, auzisem vorbindu- se la radio , în treacăt, despre   expediţia românească Nanga Parbat 2013.
 Astăzi  m-am documentat, a avut loc  chiar și un atentat terorist din tabăra de Bază de la Diamir, în urma căruia 11alpiniști și-au pierdut viațá.

 Alpiniștii români  n-au cedat.
 Ieri, ajunseseră la 6.800 de metri, fără bănățeanul Adamcsek, care , bolnav fiind, a rămas la bază.
Piteșteanul Marius Gane a  urcat până la  6800 de metri, apoi s-a oprit pentru aclimatizare.
  Colegii lor, Zsolt Torok, Aurel Sălăşan şi Teo Vlad, continuă lupta cu muntele, chiar dacă vremea este afurisită.

 Astăzi , ar fi făcut un popas la 7200 de metri, urmând ca pe 5 iulie să ajungă la  înălțimea de 8125, îmblânzind astfel  cel de-al nouălea  munte din lume, ca înălțime.
Te întrebi ce forță extraordinară au acești oameni, ce curaj, cât de puternică poate fi vraja temutului  munte, care îi cheamă ca un magnet.. 

 Au trecut 17 ani, Baby ar avea 41 de ani, ar fi trebuit să aibă copii, familie..
„În anul 1996 are loc  expediţia condusă de Răzvan Petcu. Vremea nefavorabilă opreşte echipa la aproape 8.000 de metri. Răzvan Petcu şi Gabriel Stana încearcă să forţeze înaintarea, dar dispar sub o uriaşă avalanşă...„

Gabriel Stana era  Baby al ei..
Pentru Ileana, clipă de clipă,   verbul a fi se conjugă doar  la prezent.

8 comentarii:

  1. Ce ii poti spune unei mame care si-a pierdut copilul si care stie ca nimic nu i-l va aduce inapoi, desi ea ar vrea cumva, printr-un miracol, ca totul sa fie doar un cosmar si viata sa curga firesc, ca si inainte? E greu de spus. Poti doar sa fii aproape de sufletul ei indurerat si sa ii spui o vorba de mangaiere. Cuvintele sunt uneori un balsam ce mangaie suflete si inalta rugaciuni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Undeva, pe colții abrupți ai Himalaei, doar Dumnezeu știe cum, trăiesc oameni.
    Tatăl lui Baby și-a învins spaima,durerea, s-a învins pe sine și a urcat, căutându-și fiul.
    Acolo, în locul de unde el nu s-a mai întors, a pus un steguleț românesc, ambasada noastră a construit o troiță.
    Vezi tu,noi vorbim, povestim, fiecare vede lucrurile în felul său..
    Mama simte că fiul ei a fost salvat de acele suflete, că, adăpostit în coliba lor de stâncă, aproape de cer, ar fi renăscut.
    Este speranța ei, este firicelul care o ține în viață.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate ca asa este. Poate ca a renascut intradevar si ca drumurile lui au dus acolo nu intamplator. Eu cred cu tarie ca destinul ne mana pasii si alegerile noastre au radacinile dincolo de noi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie îmi este greu să vorbesc despre „destin„, „soartă„.. nu știu cum o fi.
    Suntem atât de mici.. firicele în marele UNIVERS .

    RăspundețiȘtergere
  5. Emotionanta si trista poveste de viata. Pt. o mama este cumplit de greu sa se impace cu realitatea pierderii propriului copil. Si intr-asa mod tragic. Muntele isi ia mereu tributul sau de viata...
    Da, suntem atat de mici firicele in marele Univers, dar cat de semeti urcam spre inaltimi!
    Va doresc numai bine, doamna Gina!

    RăspundețiȘtergere
  6. Așa este,prima condiţie a victoriei este sacrificiul, iar muntele își smulge ,deseori,tragic, laurii..
    Îți mulțumesc pentru gândul bun, Alex!

    RăspundețiȘtergere
  7. E cutremurătoare aceasta poveste de viaţă, doamna Gina! M-am pus pentru câteva clipe în piele mamei şi m-am simţit cumplit, dar să fiu eu în situaţie,... nu ştiu... nu ştiu dacă aş reuşi să înfrunt fiecare clipă de diperare. Cred că numai Dumnezeu îi alină durerea.
    Vă îmbrăţişez cu mult drag, doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Este o poveste pe care nimeni în afară de ea, MAMA, n-o poate accepta și înțélege..
    Doar credința și iubirea o țin în viață.și un strop de alinare că mâine i-ar aduce o speranță.

    Seară bună, Ștef!

    RăspundețiȘtergere