joi, 9 septembrie 2010

lumea nu este roz


Cât din ce  simți poți lăsa în cuvinte adunate în rânduri să zboare  prin fața ochilor altora?
Folosește cuiva  să afle  cât de intens  ai trăit un moment, cât de mult te-a pătruns un gest al cuiva, pe care, poate, n-o să-l mai vezi niciodată?
Caietul meu pare, deja, un bătrânel cu haină zdrențuită. O tipă cu ifose, că, slavă Domnului,  sunt atâtea cu care te intersectezi vrând/nevrând, mă întreba dacă este  cel de anul trecut.
Știi cum e?
Excursia este  ceva destul de greu- lume diferită. Diferită nu doar ca preocupări, atitudine, vârstă,  stare socială, economică, financiară, fizică și cum o mai fi ea..Pe o perioadă, cam de două săptămâni, alcătuim un grup.Așa să-i zicem, deși este impropriu chiar în denumire, nu doar în esență.
Fără să vrei, depinzi de toți și de fiecare în parte.De bunătatea celor care o au, de răutatea celor care nu se sfiesc să și-o reverse, de timp,  de  starea de sănătate a ta sau a altuia, de întâmplare, de interesele unuia sau altuia.
Așa se face că timpul fuge și, odată cu el, imaginile, stările,  gândurile și farmecul clipei.
Dacă n-o prind in caietul meu, este pierdută pentru totdeauna. Și sufăr. Este a mea, doar a mea.

La Fatima, in multitudinea de oameni, ca un râu  colorat, am zărit ochii unei  tinere mame. O femeie grasă, foarte grasă, ducându-și copilul la piept, ca o bocceluță vorbitoare,  târâș, în genunchi.Nu știu de unde își începuse chinul, oricum, kilometri întregi.
Venea să-i ceară Maicii Domnului sănătate.
 Pentru ea și pentru prunc.
La 38 de grade. In genunchi. Cu un copil mic iî brațe. Soțul o ținea de mână.
La Fatima, Maica Domnului s-ar fi arătat, de-a lungul vremii, de sute de ori. Mai ales , în fața unor copii gemeni păstori și a verișoarei lor.
Îndemnul era la credință, la toleranță,  la înțelegere între oameni.
Am citit legenda. Este fascinantă!
Am văzut locurile. Atât cât poți vedea în câteva ore toride, care au, pentru fiecare, o cu totul altă semnificație.
Zona  pare a fi coborâtă dintr-o poveste- copaci înalți , împrejmuind un colț  alb..in față sanctuarul..și lumea, curgând, din toate părțile în zvon ușor de  vorbe ..
”Regina sacratissimi, rosarii Fatima ora pro nobis.”

Un fel de tavernă.
Ultima seară, la Lisabona. Mulți portughezi și noi, dansuri populare, in tropăit de potcoave prinse de tălpi, fuste crețe colorate, bărbați cu priviri întunecate, amintind de pirații poveștilor marinărești.
Muzică fado, clinchet de pahare, blițuri, fețe vesele, trăiri.
Trei cântăreți, toți trecuți de prima , poate și de a doua tinerețe- noaptea totul strălucește- două femei și un bărbat.
Pasiune, intensitate, artă. Așa am simțit eu.//
La o  masa,  ceva mai  în față,  se spun bancuri. Pe întrecute.
Către final, artistul își lasă deoparte haina largă, neagră, solemnă.
 Se arată omul practic, presat de grija zilei de mâine, își vinde, printre mese, cd-ul.
 Frederico Vinagre. L-am cumpărat. 20 de euro. Destul de scump, pentru mine.
Rămân cu părere de rău că n-am avut suficienți bani. Una dintre femei avea in ochi  o sclipire ciudată, când, în felul meu, i-am sugerat că nu-i pot cumpăra  clipa de eternitate din voce.

30 de comentarii:

  1. Nu stiu cu ce sa incep mai intai. Sa-ti zic ce mult mi-a placut sa citesc ca-ti scrii impresiile si trairile cand si cum vin (nu mai tarziu, dupa cum ti le mai amintesti) in carnetelul credincios si complice ca un prieten de-o viata?
    Sau ca iti inteleg regretul de a nu fi putut oferi cuiva mai mult, chiar daca bucuria de a fi trait pe viu minunea aceea muzicala, ar fi putut sa fie suficienta pentru doamna in cauza?...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ruxi,

    Fiecare excursie își are caietul ei.
    Și frunzele.
    Și florile .
    Și tot felul de alte mici- mari aduceri-aminte.
    Celelalte caiete erau mari, cântăreau mai mult..este greu când te presează timpul,să duci poșeta, să ții de ea cu dinții, aparatul de fotografiat( mai bine nu-l aveam), apa, caietul.. S-a ros, de parcă ar avea nu-știu - câți ani.

    Despre artista portugheză- mi-a părut rău că a văzut cât de mult mi-a plăcut cum a cântat, fără să ” traduc ” pragmatic ceea ce am simțit. Intre ea și bărbatul cu figură de mag, l-am ales pe el. Ea a văzut..

    RăspundețiȘtergere
  3. M-ai facut sa-mi fie dor de caietul in care obisnuiam sa imi notez anumite chestii...

    RăspundețiȘtergere
  4. Aha! Se pare ca am inteles gresit treaba cu darul. :-)
    Chiar si asa insa, cel mai probabil ca altii au facut si alegerea inversa.
    Chestiune de gusturi, dar si de buzunar de multe ori! Asta e...

    RăspundețiȘtergere
  5. Iulia,


    Am adunat, de-a lungul anilor, mulțime de caiete și caiețele, fiecare cu farmecul lui. Când mi se face dor de o vreme sau pus și simplu , când vreau, cotrobăi prin ” lumea mea” de nimicuri prețioase. Regăsesc mult și multe.
    p.s.
    Acum vreo câțiva ani, mi-a adus cineva, în dar, un fel de mapă, încăpătoare și cu un colorit plăcut.
    Este scrisă complet , atât în interior, cât și pe toate locurile care au acceptat stiloul sau pixul..

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, se poate, dar mi mi-a părut rău, pentru că , aveam posibilitatea să aleg.
    Femeia s-a simțit, cumva, trădată, la gândul că, deși am admirat-o, l-am preferat pe el.
    Poate mi s-o fi părut..

    RăspundețiȘtergere
  7. ce privilegiu pe mine:), cea fără de vacanţe, să călătoresc cu voi prin atîtea locuri. atunci cînd cel ce-şi povesteşte minunat experienţa călătoriei n-are de unde şti că unii, cu "memorie foto";), ajungînd în locurile "povestite" caută "instantaneele":)

    mi s-a întîmplat, ador(şi) jurnalele de călătorie, să "verific datele":)

    şi... "fotografiez" sperînd undeva, într-un gîd secret, că am să ajung şi eu...

    RăspundețiȘtergere
  8. CELLA,

    Îți doresc să ajungi mult mai devreme decât am ajuns eu. Trebuie!!

    Pentru mine a călători este unul dintre dorurile adolescenței.
    Prima oară s-a întâmplat pe la 30 și ceva de ani, apoi , ceva mai târziu. Și de atunci, mă țin de cuvânt față de mine! Îmi iau porția de libertate, pe care o plătesc , cumva, după aceea, oricum nu contează.
    Încerc să nu-mi trădez visul dintâi..

    RăspundețiȘtergere
  9. BLOGUL ZILEI : http://incertitudini2008.blogspot.com/

    Postat in blogul zilei, carte | Etichetat curtea veche, francois mauriac, therese desqueyroux .

    |

    RăspundețiȘtergere
  10. Portugal...o țară atât de diferită, atât de fascinantă. Aș vrea să ajung și eu la Fatima, mereu am avut convingerea că aceste locuri sunt încărcate de credință și chiar au puteri tămăduitoare. Cât despre fado, am o slăbiciune pentru acest gen muzical. Nu mă mir că ai luat CD-ul! Eu cred că ne este permis să alegem. Am convingerea că ai ales bine. Sincer, e admirabil caietul tău de notițe! Dar...pot spera și la o poză-două? Deformație profesională, această dependență de imagini, cu certitudine (!) frumoase! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Imi place mult cum povestiti... mereu vin cu drag sa citesc.
    Am calatorit si eu, dar nu am ajuns insa in Portugalia, desi nu locuim prea departe in Spania... dar nu am reusit sa vedem toate frumusetile Spaniei.
    Imi place mult naturaletea lor, cum stiu sa se bucure de o sarbatoare. Sper sa ajungem si noi sa gustam frumusetea sarbatorilor, calatoriilor.

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Tiberiu Orășanu,

    Mulțumesc mult!
    A fost o surpriză foarte plăcută!

    RăspundețiȘtergere
  13. Insemnari de calatorie marca INCERTITUDINI, mai fidele decat o poza sau un film.
    Si acolo cu feriti-va buzunarele?

    RăspundețiȘtergere
  14. Frumoase amintiri şi frumos povestite.

    RăspundețiȘtergere
  15. Mirela P,
    Da, Portugalia este diferită de tot ce am văzut până acum.Simplă, toridă, cu oameni calmi și calzi..limba este specială, mi nu mi s-a părut deloc romanică, sună ciudat, un amestec de sonorități, cu predilecție pentru ”ș”..Cuvintele se șuieră.

    Fatima?
    Este ceva special.
    Fenomenul este fascinant, eu am fost foarte emoționată, am trăit o emoție provocată de atitudinea oamenilor. Am văzut șiruri de femei și bărbați , venind în genunchi. Căldura , oboseala nu contau. Oamenii aceia chiar cred în puterea miraculoasă a Maicii Domnului.
    Am rămas cu trăiri speciale.

    RăspundețiȘtergere
  16. Denisia,

    Trebuie să vezi Santiago de Compostella, dacă n-ai văzut-o încă.
    Mie mi-a plăcut în Portugalia Porto. O croazieră deosebit de frumoasă, într-un asfințit de soare!
    Și stațiunile de pe malul Atlanticului.
    Portugal este un alt fel de lume.

    RăspundețiȘtergere
  17. Plano 10,
    Mulțumesc!
    Aș fi vrut să am și pozele, dar, știi cum e? Nu le poți avea pe toate..sunt și întâmplări și întâmplări..
    Da, feriți-vă buzunarele ! dacă ajungeți pe acolo!

    RăspundețiȘtergere
  18. Minunate note de calatorie....mi-ar place sa citesc si ceva din mapa, m-a intrigat foarte mult descrierea ei.

    Intr-o zi de calatorie ti se intampla mai mult decat in 20 + la birou...

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  19. De doua zile citesc, citesc, citesc... Am lasat sa fie mai multe povesti (ha ha ha se vede de ce nu-mi plac serialele, n-am rabdare pana in saptamana urmatoare, la urmatorul episod), sa le savurez pe toate deodata. M-ai simtit? Am fost langa tine in autocar (cand nu aveai loc sa stii ca eu te inghesuiam), m-am plimbat cu tine pe faleze (eu te stropeam din cand in cand), m-am rugat alaturi de tine in bierici si, cateodata, iti furam cate ceva din farfurie (de aceea toate felurile bune se terminau asa repede :) :) :) )[i, din cand in cand si din parfum! Am vazut Portugalia prin ochii tai. M-ai simtit?
    Acum bine ai revenit acasa!

    RăspundețiȘtergere
  20. Eu ,,scriu,, aceste incursiuni apăsând butonul camerei video.

    Revin, revăd cu aceeași plăcere locurile de vis pe care le-am străbătut cu mare plăcere, retrăiesc clipele pline de mister.

    Am pătruns în postarea ta, am ocupat un loc și am participat cu sufletul la tot ceea ce tu ne-ai oferit cu drag.

    Îmbrățișări peste normă!

    RăspundețiȘtergere
  21. Irina,


    Mi-ai dat o idee. Cine știe, poate că într-o zi am să recompun poveștile vorbelor tocite de vreme , de pe coperta mapei mele.
    Cît despre excursie,ai dreptate, poate fi o epopee..

    RăspundețiȘtergere
  22. Cati,

    Ți-am simțit privirea iscoditoare ..aș fi vrut să trăiești momentul Capo da Roca. Sau seara de fado.
    Știi cum e cu toate câte se petrec într-o excursie?
    Până la urmă, toate se adună în suflet. Este cea mai intimă bibliotecă!

    RăspundețiȘtergere
  23. Bine ai revenit, Geanina!
    Nu te-am mai ” văzut ” de-o veșnicie.
    Mă bucur să aflu că ai văzut toate aceste locuri. Lucrurile frumoase se păstrează în suflet!
    Zile frumoase îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  24. Ma bucur cand romanii remarca faptul ca Vestul are si trairi spirituale; prea ne credem noi ca pastram adevarul...
    Ma refer la Fatima.

    RăspundețiȘtergere
  25. @Daurel,

    Să mă ierte cei credincioși cu adevărat, dar la noi , mulți simulează credința.
    Ei se jură , dar..

    RăspundețiȘtergere
  26. Eu ador amintirile, Gina. Incerc sa le dramuiesc, sa nu le pierd. Sunt atât de valoroase, sunt traite si le simti tiparite in tine.

    Precum vezi mai scriu, selectii, nu întregul dar visez sa scriu o singura carte - în text si imagini. Poate o sa fie ceva. O consider cea mai grea tema personala.

    Portugalia e frumoasa, asa cum o dezvalui... o sa-ti confirm într-o zi daca asa este ;).

    RăspundețiȘtergere
  27. Manon,

    Am fost foarte tristă. Mi s-au distrus fotografiile toate din Portugalia. Nu are importanță cum
    Am scris ce am păstrat în minte. Mai am amintiri din excursia asta, dar întâmplrea cu fotografiile m-a obosit rău.
    Apoi a fost și vizita prea scurtă a fiului meu.
    Aștept să certifici dacă
    Portugalia este cum am văzut-o eu.
    O seară frumoasă îți doresc!!

    RăspundețiȘtergere
  28. sărumâna mult, gina! :) am fost acolo un strop...

    RăspundețiȘtergere
  29. Ești o ființă dragă, psi!
    Mă bucur mult ”să ne știm”!

    RăspundețiȘtergere