duminică, 1 mai 2011

de gustibus

  non est disputandum//
Istoricii spun că potrivit desenelor de pe  zidurile peșterilor, primele pălării erau, de fapt, în neolitic, niște piei de animale, înfășurate în jurul capului, ca măsură de protecție împotriva gerului.
O pălărie apropiată ca formă de cea pe care o poartă astăzi bărbații ar fi fost descoperită într-un mormânt  din Grecia antică. Era confecționată din paie.
Fetrul ar fi fost adus  mult mai târziu de către nomazi din Asia .În Roma antică, pălăria făcea parte dintr-un ritual, potrivit căruia, cel care se ruga  purta obligatoriu pălărie, pentru a fi  protejat de forțe necurate..


În Evul Mediu, tichia , cu diverse forme, era  accesoriul exclusiv al  celor bogați. Se spune că de atunci se păstrează  forma beretelor purtate la ceremoniile de absolvire a Universității. Dacă cei avuți își puteau garnisi acest accesoriu cu mărgele, pietre prețioase , pene, săracii purtau glugi sau berete.
Cam pe la jumătatea secolului al XVI-lea, bărbații bogați purtau pălării înalte , din catifea, împodobite cu catarame, broșe, panglici. Un secol mai târziu, pălăriile sunt mult mai sobre, apare mai apoi  și pălăria neagră de fetru.


Pălăria feminină a apărut in același secol- XVI, asortată cu mănuși, mai întâi la Milano, locul de unde se cumpărau cele mai valoroase materiale textile .Pe atunci, era obligatoriu ca o femeie să nu poată ieși din casă fără pălărie și mănuși.
Între timp, negustorii francezi au devenit celebri în crearea unei adevărate mode , care cuprindea  diverse tipuri  de pălării, din dantele apretate, garnisite cu volănașe, flori, fructe, asortate în culorile rochiilor , pantofilor, ochilor, potrivite cu vârsta, statura și , mai ales, cu  starea socială.
 Femeile simple purtau bonete simple sau  brodate de mână, alte doamne  se acopereau cu berete.
Către sfârșitul secolului al XVIII-lea, peste perucă se purta boneta,  semn că femeia este căsătorită. Tot atunci apare un accesoriu  fistichiu- rozeta, fixată pe pălărie, zorzonată cu flori artificiale, preferați fiind trandafirii. O vreme, s-a purtat  turbanul orietal , garnisit cu podoabe strălucitoare.
Începutul secolului XX aduce gigantele pălării- clopot, urmate de  alte creații suprarealiste cu forme și mărimi bizare.
Al doilea război mondial  le îndeamnă pe doamne la decență clasică. Moda durează cam până  prin anii  50, când Jacqueline Bouvier-Kennedy lansează pălăria rotundă, apropiată de tocă. Un romantism dulceag  aduce apoi în prim-plan voaleta și panglicile   de mătase, în culoarea rochiei sau a costumului.
O vreme, doamnele uită de pălării, umbreluțe, dantele și mănuși, vestimentația  lor   fiind doar  funcțională.
În anii 80 ai secolului trecut, pălăria a început să câștige, brusc, teren prin  persoana Dianei, regretata prințesă de Wales, mama proaspătului mire britanic.
Se poartă culori , forme, dimensiuni dintre cele mai interesante/frumoase/cochete/bizare , după cum  ne-a fost dat să vedem la  fabuloasa nuntă de vineri, când pălăria a fost un personaj răsfățat..
Regina Marii Britanii, Elisabeta  a II-a, bunica lui William, are o colecție de 5000 de pălării.//
Fotografiile nu-mi aparțin,  în 2008, când am fost la Londra, nu se vorbea , încă, de nunta princiară!
p.s.( v-)ați ales pălăria preferată?

http://incertitudini2008.blogspot.com/2008/07/5-zile-intr-o-alta-lume.html

26 de comentarii:

  1. Interesantă istoria pălăriilor . Cândva era utilă , acum e numai modă , unele plăcute, altele hilare , în general un accesoriu al vestimentaţiei cu care se poate asorta oricare dintre piese .

    RăspundețiȘtergere
  2. Este foarte adevărat. În ceea ce priveşte toaletele casei regale britanice, mă văd nevoit să recunosc că nu înţeleg mai nimic, de fiecare dată. Totuşi, acele pălării ciudate atrag privirile ca un magnent, permanent. Iar fără ele nu ar mai fi niciun eveniment aşa cum este acum.

    Gânduri bune, Gina. Şi, da, asta este ceea ce putem spune - gusturile nu se discută...

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mie imi plac palariile iar cele pe care le-am avut, le-am purtat cu drag. Dar trebuie sa spun cu mana pe suflet, ca unele dintre cele aparute la nunta regala au fost... nu stiu cum sa le numesc... penibile? caraghioase? socant de... tampite? Scuze pt toate doamnele de acolo, dar unele aratau mai degraba a apanaj de carnaval, circ sau teatru de papusi, decat a accesoriu de eleganta, noblete si rafinament la o nunta regala!
    Perosnal, mi s-a parut galbenul acela boboc al reginei mame, prea... gainaresc (din nou scuze!), dar o asemanam mai degraba unui proaspat iesit din ou, decat unei femei cu prestanta si varsta ei. O nota mai pala i-ar fi dat mai multa sobrietate, asta fiindca tot tine ea la eticheta! Dar, deh, vorba ta, de gustibus non est disputandum!

    RăspundețiȘtergere
  4. da, atrăgătoare sunt pălăriile, însă, cu tot fastul, nu cred că se potrivesc oricărei femei şi oricărui context.

    o seară minunată!

    RăspundețiȘtergere
  5. E un documentar binevenit.
    Vorbind strict de moda feminină, pălăria trebuie să fie acel accesoriu care, dacă eşti urâtă, te face drăguţă, iar dacă eşti frumoasă te face irezistibilă.
    Apoi, pălăria trebuie să facă parte din personalitatea femeii respective, să fie făcută "pentru ea". O femeie energică, agitată, băieţoasă,n-are cum să poarte o pălărie romantică, plină de flori şi voaluri sau boruri spectaculoase. Sau are, dar nu i se potriveşte, e stânjenitoare.
    Nu cred că ar trebui să existe o modă a pălăriilor, ci foarte multă imaginaţie şi ochi autocritic la purtătoare.
    Majoritatea pălăriilor vernisate la nunta cu pricina sunt ridicole.
    Excepţie face pălăria Reginei, care i se potriveşte perfect. Toate celelalte par a-şi purta pălăriile ca să le scoată din minţi pe celelalte.
    Există o prinţesă foarte sexy, îmbrăcată în corai, care arată extrem de bine, cu pălărie cu tot.
    Din păcate, nu mă pot adapta asocierii pălărei plus picior gol (fiindcă poartă pantof decupat).
    În fine! Mi-am dat şi eu cu presupusul. Nu mă pricep la modăşi cred că atunci când nu-ţi mai aminteşti ce "purta" o femeie, dar ţi-o aminteşti pe ea, aceasta a fost foarte bine îmbrăcată.

    RăspundețiȘtergere
  6. N-am nicio palarie in garderoba, n-am avut niciodata. Nici n-am participat vreodata la vreun eveniment atat de pretios, iar daca am facut-o am fost in calitate de jurnalist, deci tinuta mea nu interesa pe nimeni.
    De aceea cred ca sorb cu atat nesat evenimentele acestea elitiste sau prezentarile de moda deosebite.

    RăspundețiȘtergere
  7. Extravaganţa frizează în orice context ai lua-o. Plecând de la cea a pălăriilor nuntaşilor de vază de la această nuntă regală şi coborând printre cei de rând, "nuntaşii din stradă ", cu pălării cel puţin ciudate de a fi purtate, în plină zi, într-o masă imensă de oameni (ai văzut, cred, postarea mea "Cu sau fără pălărie..." în care am arătat, fără a mă opri la această temă) - a creat o ... atmosferă uşor hilară. Poate asta s-a şi dorit sau creativitatea pălărierilor, în real impas al bunului gust, găseşte o portiţă de scăpare în extravaganţă... chiar şi cu preţul prostului gust. Dar ...
    Sincer, pe mine m-au amuzat şi nu-mi pot imagina eveniment britanic fără ele, mi-ar lipsi!

    RăspundețiȘtergere
  8. @SoriN,
    Pălărioara este utilă , când vremea se înrăutățește.
    La ocazii deosebite, dacă este aleasă cu gust,face, din orice femeie, o doamnă!
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cris,
    Citeam că povestea pălăriilor londoneze ar putea provoca neînțelegeri, dacă maeștrii nu s-ar vorbi între ei. Orice pălărie este unicat.
    S-ar simți rău persoanele care ar purta pălării identice.
    Că sunt cam ciudate este limpede!

    RăspundețiȘtergere
  10. Sorina,
    Gândim cam la fel- nici mama vitregă a mirelui nu arăta cine-știe-ce sub cupolă.
    Mie mi-a plăcut mult mama miresei- elegantă, distinsă, rafinată!
    Am tot căutat fotografiile prințesei Diana, unde purta cu pălărie, cineva le-a ” luat„, erau foarte frumoase!
    Cele mai „neobișnuite„ mi s-au părut nepoatele reginei..ce paratrăsnete!!
    p.s. Mie îmi plac pălăriile , am câteva, este drept, modeste, dar sunt ale mele!!
    O seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ottlia,
    Sigur că pălăria este un accesoriu care nu se poate purta oricând și oricum.
    Ieri a fost ceva special..

    RăspundețiȘtergere
  12. Renata,
    Bine și corect le spui!
    Doamna de care vorbești chiar arată fain!
    Ca și mama miresei, care mi-a plăcut cel mai mult!
    Dacă ai timp să citești însemnările mele din timpul șederii la Londra, o să găsești ceva despre eleganța londoneză.
    Fiul meu m-a dus la operă , de ziua mea. Îmi făceam probleme în privința hainelor. Mare mi-a fost uimirea când am văzut că ” doamnele”, deși era destul de răcoare, purtau pantofi fără ciorapi.
    Chiar am zărit , te rog să mă crezi, niște șlapi..
    În pauză, toate dau fuga la gustări cât farfuria!!
    O seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cati,
    Eu port pălării și berete, mai ales. Mi-am cumpărat o beretă de la Paris, na , că mă laud!
    O pălărie specială mi-a făcut cineva , când am fost nașă, eram și eu tinerică- sunt vreo 25 de ani de atunci, s-au cam sucit niște fețe.., vorba Renatei!
    Cât despre doamnele de ieri și ale lor farfurii zburătoare, zău că au fost simpatice!
    A fost ceva, așa ca un echilibru între sobrietatea nunții și ”ingeniozitatea”purtătoarelor de pălării!
    p.s. trebuie să-ți faci o pălărie de ocazie!

    RăspundețiȘtergere
  14. Danielle,
    Cred că, de fapt, creatorii au avut mult de lucru, fiecare pălărie fiind unicat.
    Unele purtătoare erau ridicole, altele elegante, iar multe - simpatice, chiar prin nefirescul lor.
    Lumea din stradă și-a arătat bucuria, pentru că s-a mai scris un basm!
    Eu am trăit stări diferite-bucurie, tristețe, distracție, duioase aduceri- aminte!Să știi că britanicii știu să trăiască momentul- i-am văzut în stradă, bând bere- femei și bărbați, după ieșirea de la slujbe!
    Sunt simpatici!
    O seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  15. Aceeasi Marie cu alta palarie...

    Barbatii nu se uita la palarie.

    RăspundețiȘtergere
  16. @Plano10,
    O fi cum spui tu, dar sub borurile unei pălării cochete, o femeie își poate ascunde perfect toate trăirile- emoții, disperare, fericire, spaimă.
    Pălăria este nu doar un accesoriu, poate fi un paravan între purtătoare și ceilalți.
    p.s. n-a fost cazul la nunta princiară..sau, cine știe?

    RăspundețiȘtergere
  17. cica despre gusturi nu se discuta dar vad ca peste tot se face mare tevatura cu ca ce purtaia ai si ca aleilalte nu-i cadea bine palaria sau ciorapu....

    mai, sa fie?!?!!!!

    ori io nu pricep ce vrea sa zica latinu ori vorbim una si facem alta;)

    RăspundețiȘtergere
  18. Anonim,
    Expresia are nota ei de contradicție- gusturile nu se discută, în sensul că fiecare se îmbracă după cum dorește, potrivit propriilor „legi„, dar, că provoacă discuții nesfârșite, este altceva, știi doar cum sunt femeile- orice amănunt văzut la altcineva creează prilej de „ bârfe„, mai mici sau mai mari...
    p.s. americancele poartă pălării elegante? că o doamnă de-a noastră, mioritică, dar „umblată„ zicea că are pălăria adusă tocmai din America.

    RăspundețiȘtergere
  19. Sarut-mana, la buna re-revedere Gina!
    Am zabovit putin pe la restante si-am mai uitat de necazuri. Cat despre palarii, eu zic ca doamnelor le sta intr-adevar bine, cu acest accesoriu vestimentar. Eu am renuntat la idee dupa ce m-a vazut un prieten pe vechiul blog, intr-o poza cu palarie si mi-a spus verde-n fata ca nu ma aranjeaza. De atunci, subiectul e tabu, pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  20. @biliuță,
    știi cum este cu vorba asta a noastră?/ la polisemantism mă refer. Ai spus - jos pălăria, adică să nu se mai poarte pălării?
    Ți-a plăcut ce-am spus?
    Ți-a plăcut spectacolul?
    p.s. m-ai aruncat în ceață!!

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Victor,
    Mă bucur că este așa!
    Cât despre pălării- eu cred în acel ” ceva” al lor, fie că le purtăm noi, fie că sunt ale voastre1
    Cred că te-ai grăbit, trebuia să ceri și părerea unor doamne! O singură părere nu poate fi decisivă, așa cred..

    RăspundețiȘtergere
  22. Asta îmi trebuia mie,
    s-ajung la... polisemie!?
    Iertaţi-mă, doamna Gina,
    recunosc, a mea e vina,
    trebuia să fiu mai clar!
    Să revenim, aşadar:
    Am zis "Pălăria jos!"?
    Mi-a plăcut! Aţi scris frumos!

    O seară minunată!

    RăspundețiȘtergere