marți, 4 octombrie 2011

fără titlu

Iertarea este parfumul lăsat de trandafiri pe talpa celui care i-a călcat în picioare.

Morala creștină, prin regulile ei,   ne învață să-l iubim pe aproapele nostru, ca pe noi înșine. Când spun  aproapele nostru , îl includ, desigur, și pe dușman- al meu/al tău. Adică, ar trebui , conform moralei,  să-l iubesc  și pe dușman.
Când citești  asta sau când  asculți vorba preotului predicând    astfel, zici  că a ierta este cel mai nobil cu putință act omenesc.
Chiar ești sincer(ă)?
Chiar îl poți ierta pe cel /cea care te-a umilit/ lovit/ desconsiderat/ abandonat/furat/ trădat/ mințit?
Cum să faci asta, dacă în clipa respectivă simți că explodezi  de supărare? și asta se întâmplă, de câte ori îți amintești?
Stai, să zic că aș începe iertarea cu lucruri mai simple- ierți greșelile copiilor , tu i-ai adus pe lume, ești responsabil(ă) de asta, nu i-ai întrebat nimic, deci îi iubești necondiționat, asta înseamnă că le ierți toate greșelile..
Mai departe- ierți greșelile superiorului..poate iert, dar nu uit. O fi bine, nu prea cred, îmi fac rău mie, nu lui.
Îl ierți pe cel în care ai crezut, în palma căruia ți-ai pus sufletul, chiar dacă ți-a întors spatele, când îl/o credeai mai aproape?
Aici este aici.
Dacă te tot întrebi, ajungi să te urăști pe tine, inventându-ți  cusururi, pe care nu le știai. 
Înseamnă că nu ești de treabă, că nu ești așa cum credeai că ești.
Stai- eu mă iubesc pe mine, dar el /ea nu mă iubește, deci urăște niște lucruri din  mine, din sufletul meu.
El/ea urăște ceea ce crede că nu este bun în  tine. .
Cine pe cine va ierta?
Cine pe cine va iubi ca pe sine însuși?
Nu vreau rezolvarea cu gravitate, vreau să înțeleg cum pot ierta și să iubesc pe cineva ca pe mine însămi, chiar dacă asta îmi provoacă suferință. 
Greu. 
Aproape imposibil.

 p.s. tu ce spui?

30 de comentarii:

  1. De iertat poti ierta, dar e bine sa nu uiti sa nu fii nevoit(a) sa ierti din nou...
    Nu cred ca iubirea de sine e mai puternica decat iubirea daruita...

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai sa mai pun si eu o intrebare:oare te iubesti atit de mult incit sa incapa acolo si iertarea?
    In primul rind nu te ierti pe tine.
    Dumnezeu este cel care iarta.Noi,ne punem intrebari si ocolim raspunsul.Cert este ca ,cu timpul,iertam.Dar trebuie sa treaca mult timp,sa stearga urmele,sa aduca uitarea si odata cu ea,iertarea.

    RăspundețiȘtergere
  3. spun doar că unii nu sunt în stare să-şi ierte proprii copii...

    o zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ca şi multe altele, iertarea nu face excepţie - este o noţiune interpretabilă, în ultimă instanţă. Şi sunt multe "ingrediente" care trebuie luate în calcul, de fiecare dată, niciun caz nu seamănă cu celălalt...

    Gânduri bune, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand am iertat mi-a fost mult mai bine decat atunci cand am tinut suparare. Eu stiu ca iertarea ma elibereaza in primul rand pe mine! Desigur este greu mai ales atunci cand afli lucruri la care nu te asteptai, te blochezi, este foarte dureros, dar apoi incet, incet daca ii ceri ajutorul lui Dumnezeu prin rugaciune ajungi la iertare. Morala crestina se bazeaza pe exemplul dat de Isus, care fiind pe cruce se adreseaza Tatalui ceresc spunand "Tata iarta-i ca nu stiu ce fac". Noi nu suntem Isus dar ne putem asemana lui, depunand un anumit efort.

    RăspundețiȘtergere
  6. @gânguritu,
    Nu crezi că tu vorbești despre persoane perfecte?
    Doar altruistul iubește pe altcineva mai mult decât se iubește pe sine, bineînțeles că exceptăm copiii, despre care am spus că sunt iubiți necondiționat.
    Încerc să înțeleg!

    RăspundețiȘtergere
  7. @fosile,
    Sigur că nu te ierți pe tine, de ce ai face-o, dacă există ceva care te supără foarte tare?
    Toți așteptăm de Dumnezeu înțelegere, iertare..el nu este om.
    Eu vorbesc despre relația mea cu semenul meu, tu zici că iertarea vine cu timpul.Asta înseamnă că respectiva persoană trebuie acceptată, până la a fi iertată.
    Dar uitarea nu anulează chiar șansa de a o mai iubi în timp? ajungem de unde am pornit- cum s-o iubesc ca pe mine însămi, câtă vreme aștept să treacă vremea, încât să uit?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ottilia,
    Este foarte grav, dar cred că există și asta.
    Neînțelegeri, disensiuni, diferențe de abordare a unor probleme esențiale- căsătorie, serviciu, domiciliu- au fost totdeauna între copii și părinți, dar sângele apă nu se face, iubirea învinge!
    Sunt rare situațiile în care între ei se ivesc prăpăstii.
    Sunt excepții foarte dure, anomalii, afecțiuni grave, netratate.

    RăspundețiȘtergere
  9. Vera,
    Tu accepți suferința ca fiind „normală„, purificatoare?
    Sau iubești atât de mult , încât, pentru iubire, treci peste orice?

    RăspundețiȘtergere
  10. Cris,
    Sigur că niciun„caz„ nu seamănă cu altul..esența este aceeași- până unde mergi cu iertarea?
    Ierți orice?
    A greși este omenește, a ierta presupune , adesea, sacrificiul liniștii.
    Cum și când trebuie să te oprești?

    RăspundețiȘtergere
  11. "Si pentru ca imi iubesc copilul mai mult decat pe mine insami, nu ii voi ierta NICIODATA pe cel si pe cea care au cutezat sa il atinga fie si cu vorba".
    Subscriu.
    Cred ca si tu ai face la fel. Adica ai subscrie acestei nobile cugetari.
    Nu am nevoie de comentarii de la terti, de data asta imi ajunge al tau, draga Gina. Multumesc!
    Sa ai o seara cu adevarat buna!

    RăspundețiȘtergere
  12. Marycix,
    Pui atâta liniște în vorbe!!
    Cred că ai multă dreptate!.
    După cum spui cartea și văd că asta zici și tu, trebuie să-i privim pe toți oamenii la fel.Poate că este mai ușor dacă ne amintim, de fiecare dată, că Dumnezeu nu ne iubește pentru calități, ci tocmai pentru că suntem oameni.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  13. Mirela,
    Când este vorba despre copii, lucrurile sunt mai complicate. Ceea ce spui tu este absolut valabil, când sunt mici și nu se pot apăra singuri.
    Cu timpul, viața lor se complică, ei înșiși au familie, este mult mai greu de explicat cum ar „lucra ”iertarea celui care îți rănește copilul- adult.
    Cred că teoria lui Marycix funcționează în multe situații.
    Știu că ești o mamă-leoaică, asta sunt și eu, dar, pentru armonie, trebuie să alegem binele. Nu este simplu, ne trebuie multă, multă răbdare.
    Seară bună și frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc Gina!
    De acord. Sa se feresaca, atunci, "cel si cea" care au atins vreun fir de par de-al copilului meu cu vreo vorba nepermisa! Copilul meu, cand va fi adult, va sti ce are de facut. Doar e al MEU! :P
    Mama leoaica, te imbratisez! :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Mirela, să-ți trăiască sănătoasă fiica frumoasă și talentată!
    Gânduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  16. Pentru a putea ierta, trebuie sa sti ce este greseala. Consideram greseala ceea ce noua nu ne place, ceea ce noua ne produce un disconfort. Dar pentru altii aceeasi actiune reprezinta o greseala ? Si daca noi vorbim despre acea greseala unora care nu inteleg de ce o calificam greseala ?
    Am fost tare nu ?
    Este bine sa ierti greselile altora SI CHIAR SI PE ALE TALE, cu conditia ca iertarea lor sa nu iti afecteze demnitatea ( nu orgoliul ). Dar pentru a ierta este bine ca inainte sa intelegi daca este cu adevarat o greseala .

    RăspundețiȘtergere
  17. Foarte tare!
    Da, cam așa se întâmplă- ca să se apere, fiecare poate spune că „ n-a dorit, nicidecum , să rănească/supere/” etc.
    Este vorba despre comunicare.
    Ar fi câțiva factori de luat în seamă-relațiile dintre oameni, lucrurile din lăuntrul fiecărui om, și relațiile omului cu morala.
    Și ai pus punctul pe „I”- condiția este să nu fie afectată demnitatea celui care ar trebui să ierte.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  18. Toamna aruncă rugină prin frunze
    La poalele Catedralei,
    Ca să înflorească hlamida statuilor
    Într-o a doua venire
    A ideilor absolute, căci adoraţia,
    Rece, ambiţioasă, cu accente de luptă şi gheare
    Se naşte doar în a doua parte a toamnei,
    Când e vremea oxizilor în insomnii,
    Când fumul, aburul şi ploaia
    Joacă tontoroiul peste suflete ude,
    Aducând intimidarea trandafirilor,
    La adăpostul unor crengi heavy-metal,
    Revărsând chitări din poduri şi albastru
    Din călimara în formă de gheară
    De leu, de vultur şi copită de taur,
    Ca şi când hoţii de vârtejuri
    Ar fi jefuit nemurirea cu cumpene
    De fântâni de ape clare,
    În care se spală luna pe picioare,
    Ca să-i dea şi ea rădăcini şi aripi
    Toamnei, apăsând talpa în vaduri de umbre.
    Publicat de ionelmuscalu la miercuri, octombrie

    RăspundețiȘtergere
  19. Eiiii! Incurcate sunt caile Domnului.

    RăspundețiȘtergere
  20. Buna Gina:

    Imi place foarte mult definitia din preambul. Si tot postul de altfel.

    Trebuie sa recunosc ca e un subiect spinos...poate spinii care ii uitam cand vorbim de trandafirii din preambul...:o)..

    Cu drag,

    irina

    RăspundețiȘtergere
  21. IonelMuscalu,
    Toată admirația!!!
    Mă înclin!
    Mă onorează gestul tău!!!

    RăspundețiȘtergere
  22. Irina,
    Limpede gând!
    Poate că dacă ne-am putea concentra către lucrurile frumoase din viața noastră, spinii s-ar „toci „mai degrabă, fără să mai lase urme.
    Zile și nopți liniștite îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  23. Fac ce fac şi tot la clasici ajung!
    "Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău
    E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău."
    Să aveţi o zi minunată!

    RăspundețiȘtergere
  24. Biliuță,
    Zilele trecute , am citit o carte foarte interesantă- „ Creștinismul redus la esențe„, de C.S. Lewis.
    Impresionată fiind de capitolul„Iertarea„, ale cărei „ițe„ mi s-au părut mult prea încâlcite, am scris postarea de ieri.
    Respectând principiul pașilor mărunți, autorul analizează binele și răul, nu doar de pe principiile teologului, ci, mai degrabă ale filozofului și ale omului de știință. Exclude ideea de răzbunare, chiar când vine vorba despre dușmanii cei mai cruzi, criminalii. Exclude, categoric, ideea de răzbunare, oricare ar fi „uneltele„ acesteia.
    În concepția lui, aceste ființe, care nu au nimic demn de iubit ar trebui iubite.
    De la această idee am pornit, scriind postul.

    p.s. Îmi place mesajul dramei istorice la care vă referiți!
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  25. Unde este iubire este si iertare.
    Asa simt eu.

    Trandafirului din imagine ii spun trandafirul vietii.Trece asa de frumos in toate etapele vietii schimbandu-si culoarea petalelor!

    RăspundețiȘtergere
  26. Am stiut..., dar am uitat !
    PS. Pentru intelectuali, totul este in scrierile Sf. Ap. Pavel.
    Oamenii fara carte inteleg mai usor; eu incerc sa uit ce am citit, cu exceptia Bibliei, care inca nu pot sa spun ca am citit-o...

    RăspundețiȘtergere
  27. Angi,
    Chiar i-am întrebat pe tinerii în curtea cărora crește trandafirul dacă știu de ce are flori cu petale de culori diferite..Foarte interesant ce spui, le voi transmite!
    Mulțumesc mult!!

    RăspundețiȘtergere
  28. @Daurel,
    Îmi spunea cineva că a citit Biblia de două ori.
    M-am minunat.. citesc și eu, dar nu cred că voi reuși să ajung la capăt.
    Mulțumesc mult!

    RăspundețiȘtergere