miercuri, 25 aprilie 2012

când trecerea

se adună printre rânduri de file  răvășite ...

Două surori.
Învățătoare. Fiice, nepoate, strănepoate, străstrănepoate de preot. Elena,  cea frumoasă dintre ele,  a trăit o singură și niciodată vindecată iubire. El a fugit în noaptea nunții. De fapt, în zori, cu toți banii câștigați.
Se întâmpla acum șaizeci și mai bine de ani.
 L-o fi căutat părintele, tatăl lor, cât l-o fi căutat, nimeni nu i-a dat vreodată de urmă, au trecut zilele, lunile, anii. Toate se uită . Elena n-a uitat niciodată .

   Și-a ținut  în suflet nu doar tristețea. În lada ei maronie, de nuc, a păstrat  costumul lui de șiac alb și rochia ei de voal, cu trenă. Discrete, moliile  au  brodat contururi. Mereu mai mari.
  Prin casa lor, au trecut destui  pețitori:un contabil chipeș, un locotenent înalt din Rucăr, câțiva profesori, un primar, un  doctor văduv prea de timpuriu. Elena n-a încurajat pe nimeni.
Într-o zi, părintele s-a dus, fetele au moștenit casa, pământul, acareturile, banii și  bijuteriile. 
 Și multă discreție.
Nu primeau și nu făceau vizite.  Doar ele și poveștile lor, peste care  vremea și-a țesut cuminte cursul.
S-au adunat ani mulți, aproape că  și-au pierdut șirul. Prima s-a dus Elena, în 2009. La scurtă vreme, și Florica.
Când nu sunt copii, vin alte rude-un frate, preot fără parohie, rătăcit prin Dobrogea, și niște nepoți  de văr de-al doilea.//
În trecere, zăream  adesea, un colț din casa  înconjurată de meri și pruni . 
Poteca se pierde în iarbă, trece pe lângă fântână, ascultă  liniștea  serilor, primește răbdătoare salutul dimineților însorite. Primăvara își  cântă , nestingherită,  trilul ei , indiferentă la treburile omului..//
 Sâmbătă, mi-am luat inima în dinți și  m-am apropiat. //
Erau niște doamne, îmi spune stăpâna cheilor, citeau mult, își puneau bigudiuri, ascultau muzică la picap, aveau și parabolică, să știți, erau  femei de lume,  făceau plajă, uite aici, fiecare avea locul ei preferat, erau abonate la niște reviste străine...

Manuale școlare, metodici și pedagogii rupte, chitanțe, farfurii desperecheate,  geamuri murdare, fulgi de perne  împrăștiați peste Scânteia, cărți bisericești, o veioză fără picior, câteva arcuri de pat, lada  Elenei, peste care praful s-a așternut din belșug, câteva portrete, sprijinite de un perete din care curge  varul de ce le-ați coborât din locurile lor, întreb, și nu mi se răspunde. 
În holul, altădată  luminat de un rând mare de ferestre,  o perdea  croșetată, înnegrită  de   vreme,  ține  marginea  pânzei unui păianjen neobosit.
 Scara de lemn urcă în pod. Mă încumet, însoțitoarea mea ține scara, lumina lanternei mici  de buzunar pătrunde în  fire slabe, mă obișnuiesc repede  cu locul: un război de țesut, ițe și fire  risipite, oale de lut, cândva smălțuite, în  toate mărimile,  un coș mare, haine în  culoarea  întunericului, caiete și file smulse, roase de șoareci, câte mâini vor fi  căutat prin cele câteva geamantane răsturnate. //
În curte, soarele trimite raze  calde. 
Seacă, fântâna  nu mai are lumânare, nici lacrimi... din pivnița fără ușă, țâșnește , speriat,  un câine.
-Este de pripas, tot e bine că păzește și el  curtea.
Pe crengi bătrâne de prun, flori albe  sclipesc în lumina  zilei.
 Iarba se apleacă în mișcarea  lentă a vântului ușor de amiază. Pentru ea,  tinerețea  nu are bătrânețe...

16 comentarii:

  1. Frumos, un frumos trist, o melancolie dikensiană, o întâlnire cu timpul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am vrut să creez o stare de melancolie, am trecut, nu doar cu ochiul, pragul unei povești de viață, despre care auzisem, încă de pe vremea când eroinele locuiau nu prea departe de casa noastră de la țară..
      Știi cum e- auzi povești, te înfiori, înclini să crezi că ar fi doar visul..

      Ștergere
    2. Bună dimineaţa!
      Revin, în ciuda melancoliei, sau poate tocmai de aceea...
      Aparenta splendoare a verdelui ierbii nu e decât infinitul...
      Aproape a durut imaginea cărţilor fotografiate pe beton (aşa pare, cel puţin) iar tabloul încercând să reziste printre semnele ravagiilor făcute de Timp e ca o mustrare...

      Când şi acesti pyxeli vor fi invadaţi de clorofilă, nu va mai fi nimic, nimic...

      Ștergere
    3. Mă tot gândesc la fimul văzut cu muuulți ani în urmă-”splendoare în iarbă„..trebuie să-l caut! de ce spui aparenta splendoare, doar pentru că și ea se usucă? da, dar renaște în fiecare primăvară, sfidând vremea, uitarea,trecerea.
      Cărțile? le-am scos din colb, le-am șters paginile , prinseseră mucegai, două au semnături caligrafiate perfect, cum doar în semnătura regelui de pe brevetul bunicului am văzut, da, senzația a fost de durere, câtă muncă, însemnări cu creionul pe marginea temelor, acum- niște foi, peste care alt om, necunoscutul, își aruncase disprețul.
      Cred că este legea firii, ce-i mai pasă celui plecat ce
      s-a ales din strădania lui?
      Portrtele erau aruncate, pline de praf, am lăcrimat, să știi, o fac și acum, mi-e ciudă că vremea și omul sunt dușmanii sufletelor..

      Ștergere
    4. Aparenta splendoare a ierbii din acest reportaj...

      In ciuda evidentei de "curte parasita", mie imi place coltul acela de salbaticie (in sensul de naturalete)...

      In "reportaj", insa, verdele crud este ca o bataie de pendula in camera unui muribund...

      Ștergere
    5. Eu am „văzut„ două lumi paralele- un trecut , adunat în obiecte, lăsând o dără a trecerii unor ființe sensibile , și un prezent, în verdele ierbii, în albul florilor de prun. Un tot, care trimite la meditație..
      Mulțumesc frumos pentru gândul matinal!

      Ștergere
  2. Din nou banii au mai distrus un suflet. Cred că banul deţine recordul absolut în ce priveşte dezumanizarea!
    O poveste tristă, dar mai tristă îmi pare destrămarea unei gospodării altă dată înfloritoare. Praful aşternut şi pânzele păienjenilor peste cioburi de amintiri provoacă fiori reci. Efemeritate... e trist, nespus de trist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,
      Cred că putem privi problema și din unghiul pragmatic al vieții.Dincolo de transformarea unei gospodării într-o ruină, pe mine m-a îndurerat indiferența celor care nu respectă trecutul adunat în cărți, documente, înscrisuri. Câteva manuale- de limba română, latină și franceză „vorbesc „despre această familie, despre preocupări, personalități.
      Dintr-odată, totul se reduce la niște simple hârtii risipite, călcate de bocancii nepăsării.
      Viața se reduce la NIMIC.
      Da, efemeritate..

      Ștergere
  3. De cîte ori ascult sau citesc poveşti triste tot sper ca ele să fie simple poveşti. Din păcate, nu-i deloc aşa.
    Niciodată nu m-am gîndit la iarbă în termeni de tinereţe/bătrîneţe dar cred că ai mare dreptate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu și eu ce să zic? tristețea a trăit-o Elena, au înțeles-o , cumva, cei din jurul ei.
      Întâmplările, emoțiile, trăirile s-au impregnat în lucruri, iar lucrurile dispar, se ruinează..
      Iarba? da, asta am simțit, ea crește, de fiecare dată verde și proaspătă.
      Dincolo de toate frământările vieții!

      Ștergere
  4. Pvestea ta, imi prinde sufletul in valuri de melancolii...
    Dupa cum vezi, timpul existential, acel timp al efemeritatii umane, alerga intr-o goana nebuna, pe carte noi, o numim...VIATA.
    Lidia

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga mea Lidia-Luli, ,
    Ce știm toți este că primim în dar un timp-învățăm, construim, cădem, greșim, ne ridicăm, o luăm mereu de la capăt. este viața.Mai departe, nu știm..
    Povestea pe care tocmai ai citit-o este, cum spuneam, oglinda, în ea se se vede imaginea timpului de dincolo de viață.
    Răbdător doar cu el.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mereu imi aduci in fata povesti spuse atat de frumos.Mi-ar place sa pot sta in fata ta sa-ti aud si glasul.
    Viata trece pentru fiecare dintre noi altfel...
    Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știi cum se spune-niciodată să nu spui niciodată, Angi!

      Da, suntem diferiți, așa că , deși fiecare țintește către ideal, drumul este diferit, cum și idealul este altul pentru fiecare!
      Seară frumoasă!

      Ștergere
  7. O poveste minunata, Gina. Ai un fin spirit de observatie si multa sensibilitate in a descoperi lucrurile vizibile dar nevauzte de multi. :) Mi-a placut istorisirea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit, Gabriela, ce surpriză plăcută1
      Știi ce simt eu- nu de astăzi sau de ieri, de multă vreme-rupem prea puțin din timpul nostru pentru ceea ce se întâmplă la doi pași de viața noastră.Noi , toți, suntem niște povești, fiecare trăită unic.
      Suma poveștilor noastre este VIAȚA, cu toate ale ei.
      O zi bună îți doresc!

      Ștergere